Dacă mergi de la Brașov spre Sighișoara, între Rupea și Saschiz, vezi la un moment dat pe partea stângă a drumului un sat cuibărit între dealuri, cu o turlă înaltă de biserică ivindu-se dintre acoperișuri roșii. E Criț sau Deutsch-Kreuz ( Crucea Germană pe românește ). Foarte accesibil față de drumul principal, satul oferă și liniștea atât de căutată de orășenii stresați.
Destinația noastră : Casa cu Zorele, o mică pensiune amenajată într-o veche gospodarie săseasca. O parte a casei era veche de pe la 1700, toate acareturile erau la locul lor, doar destinația diferită. Grajdurile nu mai adăposteau animalele, șura nu mai avea fân, dar erau acolo, să ne amintească cum se trăia cu una sau două generații în urmă. Gazda noastră, o foarte bună gospodină, ne răsfăța seara cu bucate ardelenești, preparate chiar de ea în cursul zilei. Dimineața primeam la micul dejun brânză de la stână, lapte muls proaspăt de la vacile vecinei și miere de la stupii din Mesendorf, satul vecin.
Am ajuns în Criț în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Oamenii locului sărbătoreau acum Armindeniul, cu toate că 1 mai era trecut demult. Băieții au adunat de prin pădurile învecinate ramuri groase de mesteacăn, le-au curățat și le-au adus în sat să împodobească casele fetelor nemăritate. Nu știu ce-i îndeamnă mai mult, frica de Ielele cele supărăcioase sau dragul de fetele din vecini. Oricum bucuria era mare și de o parte și de alta și darul a fost primit peste tot.
Tradiția spune că ramurile de mesteacăn sau tei puse pe porți vor aduce belșug în gospodărie. Tot ele au menirea să alunge duhurile cele rele care dau târcoale și se dedau la stricăciuni. Lemnul lor ar trebui să fie folosit în cuptorul în care se va coace pâinea la primul seceriș, din grâul cel nou. Obiceiul acesta nu știu dacă se mai ține, poate mă întorc în iulie să verific.
Din sat pot fi făcute drumeții atât la pas cât și cu bicicleta. Drumurile sunt domoale, ușor de parcurs și de către cei neobișnuiți cu traseele de la munte. La 6 km de Criț este satul Mesendorf iar la 4 km se găsește satul Cloasterf. Amândouă au câte o biserică fortificată iar pe drumul care străbate fânețe și păduri veți fi însoțiți mereu de cântecul păsărilor și mirosul florilor. Pe noi ne-a îmbătat salcâmul, care era în floare, și ne-au încântat fluturii cu dansul și culorile prezentate.
Surpriza cea mare am avut-o când am aflat că la o ora de mers pe jos, putem da de un cărbunar, un meșter care știa prepara mangalul după metode tradiționale, folosite cu sute de ani in urma.
Tehnologia este următoarea: se clădește un morman înalt de butuci de lemn nu prea groși dar neapărat din esență tare în jurul unui „cuptor” unde va arde focul. Mormanul este izolat apoi cu pământ și paie astfel ca focul să ardă mocnit, fără aer timp de două sau trei săptămâni. In vârful grămezii se păstrează un orificiu spre inima cuptorului.
Mangalul pregatit astfel genereaza mai multă energie decât cel industrial. In zilele noastre se foloseste la grătare și se vinde pe la supermarketuri dar in evul mediu era la mare căutare în fierării și în zonele unde se extrăgea sau prelucra fierul.
Erau doar doi cărbunari ce se îngrijeau de bunul mers al treburilor. Fiind sărbătoare nu i-am prins muncind, dar totul era orînduit cum se cuvine. Una din grămezi era spre sfârșitul procesului și cealaltă era pregătită de ardere. Oamenii noștri erau din Harghita, unde mai sunt destui asemenea lor. S-au răspândit prin tot Ardealul chiar și în Ungaria. Se pare ca au o meserie căutată, care poate va mai supraviețui un timp.
Satul este puțin trist. Sașii au plecat demult, cei rămași îi poți număra pe degetele de la o mână. Cei care le-au preluat gospodăriile se străduiesc să le mențină, fiecare după puterile lui. Am fost însă plăcut surprinsă de numărul mare de copii și tineri ce se jucau de zor pe străzi. Foarte simpatici, prietenoși și vorbăreți, îți dădeau speranța că, poate, într-un viitor apropiat, vor face ca lucrurile să meargă mult mai bine.
Dacă vă e dor de copilăria din casa bunicilor sau doriți să vă învățați copii cum se trăiește la țară, încercați o excursie în Criț.
3 iunie 2012
Fii primul care comentează