
Am auzit acest salut de nenumărate ori în timpul copilariei mele. Era ceva firesc, se întâmpla zi de zi, când Tante Ani se întîlnea cu vreo cunoştinţă de-a ei. Cu timpul l-am auzit din ce în ce mai rar, iar dupa ce toate Tantele au plecat care încotro, l-am uitat de tot. După ani şi ani , într-o vizită în Bavaria, l-am auzit din nou şi mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit.
Şi uite aşa mi s-a trezit pofta de a merge prin satele săseşti din Transilvania, să văd cu ochii mei ce-a mai rămas din ele. E o călătorie care, ori de câte ori o fac, îmi lasă un gust dulce-amar. Stropul de dulce vine din constatarea că, totuşi, există o preocupare de păstrare a moştenirii saşilor. Bisericile fortificate de la Câlnic, Valea Viilor, Biertan, Dârjiu, Saschiz, Viscri şi Prejmer sunt încrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, există fundaţia Mihai Eminescu care ajută la refacerea caselor în stil tradiţional. Partea de amar este din păcate mai mare. Multe localităţi sunt aproape părăsite, bisericile sunt în ruină.
Franci, valoni, flamanzi, saxoni, „oaspeţi regali” sosiţi în Transilvania începînd de pe la 1100, din dorinţa regilor unguri de a-şi proteja graniţa răsăriteană, au reuşit să se transforme în saşi şi să formeze un mic popor departe de locurile de origine. La sosire au primit o serie întreagă de privilegii în schimbul obligaţiilor ce le aveau faţă de coroana maghiară. Au avut dreptul de a se autoguverna, de a urma religia care şi-au ales-o singuri. Au luptat pentru statutul lor timp de 800 de ani. La plecare, aproape nu s-au mai uitat în urmă. In zilele noastre găseşti cu greu saşi în satele din Transilvania.
Ţinut de graniţă al regatelor apusene, Transilvania trebuia apărată împotriva cumanilor şi a tătarilor la început, mai apoi împotriva turcilor. Pentru a putea supravieţui atacurilor, saşii şi-au construit satele într-un mod aparte. In centru, în locul cel mai uşor de apărat, inima aşezării, loc de întrunire, sărbătoare şi rugăciune, se afla biserica. Uneori ea însăşi o fortăreaţă, alteori înconjurată de ziduri puternice, era locul de refugiu al întregului sat în caz de răstrişte. In timp de pace turnul de apărare se transforma în „turnul slăninilor”, cetatea fiind o a doua cămară a satului.
Cea mai simpatică din punctul meu de vedere este Prejmer. Biserica construită în formă de cruce latină, moştenire a cavalerilor teutoni care au stat o mică perioadă în Ţara Bârsei, este înconjurată de un zid gros de apărare, sarea şi piperul întregului ansamblu. Spre exterior, de jur împrejur, în zid este construit un drum de strajă din care apărătorii puteau ţine sub observaţie atacatorii şi puteau apăra cetatea. In interior, fiecare familie din sat avea „locuinţa” sa, câte o cămară de refugiu sau de depozitare. Legate printr-un labirint de scări şi culoare din lemn care contrastează frumos cu zidurile albe, numerotate cu grijă, sunt un bun exemplu de ordine nemţească.






Puţin după Rupea, spre stânga, se desprinde un drum care duce la Viscri. De când cu pasiunea pe care a făcut-o prinţul Charles al Marii Britanii pentru aceste locuri, satul a reintrat în circuitul turistic. Biserica a fost restaurată, câteva case au fost refăcute şi oferă găzduire turiştilor doritori de linişte şi aer curat. In Viscri s-a lănsat şi operaţiunea „Şoseta” cu mare succes peste hotare. Tricotate din lână naturală de către femeile din sat, şosetele, căciulile, mănuşile şi papucii de pâsla pleacă la export direct în Germania.
O altă mică bijuterie este biserica din Mălâncrav, mai ales datorită frescei din altar, o minunăţie pe care sătenii nu s-au îndurat să o acopere nici dupa Reformă. In spatele bisericii se afla conacul Apafi restaurat de Fundaţia Mihai Eminescu, după planuri detaliate găsite în bibliotecile din Budapesta. Tot aici crește o livadă de meri și există o făbricuță în care se prepară suc ecologic.


Saschiz, fratele mai mic al Sighișoarei, avea o puternică cetate țărănească construită pe deal și o frumoasă biserică gotică jos, în sat, străjuită de un turn de apărare parcă împrumutat de la sora mai mare. La ridicarea cetății au participat șapte comune , câștigându-și astfel dreptul de a se refugia aici la primejdie. Biserica este proaspăt restaurată, iar orga este funcțională, pregătită pentru concertele ce se organizează aici.

Hărman, altă amintire din vremea teutonilor, se află aproape de Brașov pe drumul ce merge către Bacău și Sfântu Gheorghe. Turla înaltă a bisericii se zărește de departe, iar zidurile impresionează prin masivitatea lor. Ca și vecina ei din Prejmer, au ținut odinioară de puternica mănăstire cisterciană din Cârța.
Acestea au fost locurile vizitate în acest an. Sper ca la anul, când voi mai trece pe aici, să le găsesc bine, sănătoase, pregătite de oaspeți. Sper ca și suratele lor mai necăjite, să aibe parte de noroc și de oameni darnici care să le readucă la strălucirea de odinioară.




March Mellows Street Band




Fii primul care comentează