Himalaya de la înălțime
Jurnal nepalez - capitolul 4

Cred că marea majoritatea celor care ajung în Nepal sunt cei doritori de excursii montane. Masivul Himalaya, cel mai înalt lanț muntos din lume, se află în cea mai mare parte în granițele Nepalului. Opt dintre cele paisprezece vârfuri mai înalte de opt mii de metri, inclusiv Everestul, sunt situate în această țară, fie în totalitate, fie împărțite cu China sau India.

Sincer, mi-ar fi plăcut să fac un trekking mititel, măcar la poalele unuia din uriașii himalayeni dar excursiei noastre i-a lipsit cu totul această componentă sportivă. Pentru a nu rata ocazia de-a vedea Everestul puțintel mai de-aproape m-am străduit ca măcar să-l zăresc din zbor. Ocaziile n-ar fi trebuit să lipsească. Teoretic Himalaya poate fi admirată și din zborurile de linie ale avioanelor ce aterizează în Kathmandu. Și har-Domnului am avut parte de câteva. Cursele Doha-Kathmandu și retur mi-ar fi putut da o astfel de posibilitate, la fel și cursele Kathmandu-Paro și retur sau cursa Pokhara-Kathmandu. Tot schepsisul e să zbori pe timpul zilei, să obții loc la geam pe partea corectă a avionului și, bineînțeles, să țină vremea cu tine și să nu învăluie munții în nori.

Teoria ca teoria, practica m-a omorât și de data asta. Din toate zborurile pe care le-am făcut doar o singură dată au ținut zeii Himalayei cu mine, pe traseul Paro-Kathmandu.

Zborul Paro-Kathmandu

Zborul acesta a început sub auspicii foarte bune. Domnul responsabil cu check-inul mi-a găsit un loc la geam, pe dreapta, aproape de coada avionului astfel încât nici măcar aripa să nu mă incomodeze. Ziua se anunța însorită așa că m-am pregătit de spectacol. Bucuria a durat doar prima jumătate de drum pentru că după aceea ne-au invadat pâclele. Oricum, habar n-am ce vârfuri am văzut, poate doar cu excepția lui Jomolhari, nimeni nu ne-a povestit nimic care să ne ajute să identificăm vedetele ce se perindau pe la fereastră. Dar de frumos a fost frumos chiar dacă Everestul n-a binevoit să ni se arate.

Zborul dedicat Himalayei

Pentru a-mi asigura succesul într-ale admiratului Chomolungmei m-am înscris în excursia opțională dedicată zborului deasupra Himalayei. Evenimemtul s-a produs într-una din zilele petrecute în Kathmandu, într-o dimineață devreme tare (a trebuit să mă scol pe la 4) și a costat cam 250 euro (nu sunt în stare să țin minte prețuri exacte). Compania de turism nepaleză responsabilă cu bunăstarea noastră ne-a asigurat că ei colaborează doar cu Buddha Air, companie aeriană serioasă ce returnează banii în cazul în care zborul nu se poate efectua, adică în cazul în care se știe înainte de decolare că nu există șanse de-a vedea muntele. În cazul în care ratam zborul în prima zi, mai aveam o zi la dispoziție pentru o a doua încercare.

Din fericire, ne-a ieșit din prima. Zborul a durat aproximativ o oră, începând cu 6:30 dimineața, cu un avion mai mititel cu elice, cu patru scaune pe rând. Jumătate din el era gol pentru că regula e ca doar scaunele de la geam să fie ocupate. Primii care văd muntele sunt cei ce stau pe partea stângă apoi, când avionul ia cale întoarsă cam în dreptul Everestului, e rândul celor de pe dreapta să admire aceiași munți. Teoretic, de data aceasta ar fi fost mai ușor de identificat vârfurile pe lângă care treceam pentru că am primit o hartă iar stewardesele treceau pe la noi să ni le arate pe geam. Eu una am stat pe dreapta așa c-am început admiratul taman cu Everestul, bine că s-a văzut. Nici că mi-a mai păsat apoi de celelalte, oricum nu-mi sunt deloc familiare.

Dar de frumoase au fost frumoase. Aș fi zburat de-a lungul munților acelora până în Carpați 🙂 .

Prin părțile acestea ale Himalayei, mai ales în lumea tibetană, munții nu sunt doar niște pietroaie foarte înalte. Mulți sunt considerați locuințe ale zeilor sau ale spiritelor protectoare iar unele vârfuri au fost privite secole întregi ca spații sacre în care omul nu prea are ce căuta. Chomolungma, numele tibetan al Everestului, înseamnă chiar „Mama Zeiță a Lumii”.

Sunt întru totul de acord cu felul acesta de-a privi muntele, mai ales în Himalaya. Pustietatea aceea înghețată de piatră și gheață este impresionantă, aproape neverosimilă dar, pentru mine cel puțin, nu și atrăgătoare ca spațiu de locuire. E o frumusețe rece, severă, care pare făcută mai degrabă pentru contemplație decât pentru apropiere.

Poate tocmai de aceea nu-i înțeleg pe cei care țin morțiș să cucerească vârfurile acestea și să-i deranjeze pe zei acasă la ei, mai ales când zeii par să transmită destul de clar că omul nu-i binevenit pe-acolo. Eu una mă împac foarte bine și cu privitul lor de la depărtare.