Ultimul oraș-muzeu-viu pe care l-am vizitat în Nepal a fost Bhaktapur, un mic orășel aflat cam la 13 kilometri depărtare de Kathmandu. Drept să spun eu una n-am sesizat când l-am părăsit pe unul și am intrat în celălalt.
Bhaktapur a servit drept capitală a Nepalului în prima jumătate a domniei dinastiei Malla, din secolul al XII-lea până în anul 1482, când Nepalul s-a împărțit în mai multe principate independente. Perioada de aur a orașului, atunci când au fost construite marea majoritate a monumentelor UNESCO de azi, a coincis cu domnia acestei dinastii. În 1769 Bhaktapur a fost atacat și cucerit de Regatul Gorkha aflat în plină expansiune, la fel ca și suratele lui Kathmandu și Lalitpur. Regii din dinstia Shah au preferat să-și stabilească capitala în Kathmandu și de atunci începând Bhaktapur a intrat într-un con de umbră. Într-un fel i-a prins bine pentru că a reușit să-și mai păstreze până în zilele noastre câte ceva din atmosfera de odinioară. Am constatat și noi acest lucru în plimbarea pe care am făcut-o din locul unde ne-a lăsat autocarul și până în Piața Durbar, unicul obiectiv pe care l-am avut de vizitat aici. Am dat cu nasul de mult mai puține clădiri din beton și sticlă decât prin alte părți.
Piața Durbar din Bhaktapur mi-a plăcut îndeosebi pentru că era foarte aerisită. Nu lipseau nici de aici mulțimea de temple și de data aceasta doar rămășițele unui palat regal, Basantapūra. Se povestește că pe vremea când încă mai era în picioare, în perioada Malla, palatul ocupa o suprafață întinsă, avea multe curți interioare, piscine, grădini și un fel de auditoriu pentru muzică și dans. După ce forțele Gorkhali au învins Bhaktapur au jefuit majoritatea obiectelor de valoare din piața Durbar, inclusiv palatul Basantapūra pe care l-au jumulit la sânge. În zilele noastre a rămas cu o poartă de aur și cu un pavilion cu 55 de ferestre (câte una pentru fiecare concubină a regelui, așa se bârfește).
Până la masa de prânz / pauza pentru cumpărături am mai admirat și vreo două temple. În Bhaktapur, spre deosebire parcă de Patan și Kathmandu, pagodede tradiționale sunt concurate serios de templele construite în stilul numit sikhara, în traducere „vârf de munte” și toate par păzite de mult mai multe animale și creaturi mitologice.
Ne-am luat rămas bun de la templele din Bhaktapur în piața numită Taumadhi cu ale sale temple pagodă. Unul dintre ele, Nyatapola, e renumit pentru că are cinci etaje și stă cocoțat pe un piedestal înalt păzit de cinci rânduri de animale. Celălalt, Bhairab Nath, îi este închinat celui mai feroce avatar a lui Shiva.
Înainte de-a ne lua definitiv rămas bun de la Bhaktaput am mai tras o raită și prin cartierul meșteșugarilor, doar-doar s-o mai lipi ceva de mâna noastră și ne vom îngreuna bagajele. Și-apoi duși am fost.
Oricât de mult mi-au plăcut orașele văii Kathmandu, la sfârșit nu m-am supărat prea tare cînd le-am părăsit. Zău că nu mai intra în capul meu nici un strop de informație despre zei hinduși, obiceiuri ale populației newari – stăpânii de drept ai văii – și alte asemenea specialități istorico-culturale.
Dar n-ai zis dacă ți-a plăcut Juju Dhau?!
Mi-a plăcut, că-i dulce 🙂