Pokhara Jurnal nepalez - capitolul 6
Pe când așteptam în Doha îmbarcarea pentru zborul spre Kathmandu s-a nimerit să stau lângă un nepalez american care se întorcea acasă într-o vacanță. Pe lângă curiozități legate de locul din care veneam și de câte ore de zbor am avut de îndurat, aflând că voi fi turist pentru câteva zile în țara lui de baștină mi-a spus că-i musai să mă duc și la Pokhara, că o să-mi placă negreșit. Și uite-așa mi-a sporit așteptările pe care le aveam pentru acest locșor complet necunoscut mie.
Am ajuns la Pokhara într-o după-amiază, bătucită bine, izbită și trântită prin autobus din cauza drumurilor proaste și pleoștită zdravăn din cauza ploii insistente care ne-a însoțit toată ziua. Degeaba ne tot zicea Sharad să o considerăm un free-shower, n-a reușit să mă binedispună nici cu un mm.
Nici măcar obiectivele pe care le-am vizitat în acea după-amiază nu mi-au plăcut cine știe ce.
Cascada Devi și templul din peștera Gupteshwor Mahadev
Prima oară am fost poftiți la o cascadă și la o peșteră. Am văzut mai apoi fotografii pe net care-i puteau justifica oarecum renumele de obiectiv turistic important dar la data vizitei noastre firișorul de apă ce forma cascada nu era deloc impresionant. Mai frumos mi s-a părut canionul șerpuit prin care trecea, cu adâncimi de până la 30m. Sharad ne povestea că apa provine din lacul Phewa aflat în apropiere, care e deversată prin canion printr-un baraj ce se deschide atunci când lacul adună prea multă apă în el. Numele cascadei ai fi trebuit să fie David’s Fall după numele unei elvețience care s-a înecat aici în anul 1961 pe când înota în lac. Neștiind că s-a deschis barajul a fost absorbită de curent și a pierit în vâltoare. Trupul i-a fost recuperat cu mare efort trei zile mai târziu în râul Phusre. Dar până la urmă, înțelepciunea populară a transformat numele în Devi’s Fall, cascada zeiței, cuvântul devi însemnând zeiță în sanscrită.
Apa aceasta ce se scurge din lac prin canion străbate și o peșteră pe nume Gupteshwor Mahadev. Și pentru că Himalaya este teritoriul lui Shiva în acea peșteră există un templu de-al lui, marcat cu un lingam impunător. Am coborât și eu până în fundul pământului, dând din coate să răzbesc printre mulți alți doritori, să văd templul și firișorul de apă. N-am făcut fotografii pentru că pe de-o parte era întuneric iar pe de altă parte era interzis.
Templul Bindabasini
Al doilea obiectiv vizitat în acea seară a fost un complex de temple hinduse numite Bindabasini, așezate frumos pe un deal. Principalul templu îi este dedicat zeiței Bindhyabasini, o formă înspăimântătoare de întruparea a zeiței Kali. Pe lângă el se găsesc altare închinate zeiței Saraswati, lui Shiva, Hanuman sau Ganesha. De-am fi avut mai mult noroc am fi putut admira de aici masivul Annapurna și orașul Pokhara ce se întindea la picioarele dealului.
Ziua am încheiat-o printr-o scurtă plimbare pe una din vechile străzi din Pokhara unde au mai rămas în picioare câteva case tradiționale. Restul orașului e din beton și sticlă. După care ne-am dus la hotel pentru somn de voie, binevenit pentru că a doua zi trebuia să mă scol iar pe la ora patru ca să prind răsăritul într-un punct de belvedere.
Sarangkot
Mă și întrebam seara, la culcare, dacă va merita efortul de-a scoate nasul din pernă a doua zi la ora patru. Telefonul și aplicația meteo de pe el arătau însă prognozele optimiste pentru ora 6:00, o mică fereastră printre norii și ploile din restul zilei, așa că am riscat. Doritorii de răsărituri montane au fost pescuiți la 4:40 de un microbus și duși până într-un sătuc pe nume Sarangkot aflat un pic mai sus față de oraș, cam pe la o altitudine de 1600 m. În acest locșor sunt amenajate câteva platforme de pe care turiști zăpăciți ca noi să poată admira cum răsare soarele pe masivele muntoase Dhaulagiri, Annapurna și Manaslu. Noi nu ne-am cocoțat până sus de tot în turnul de veghe dar n-a fost nici un bai, vedeam la fel de bine ce-aveam de văzut și de pe acea terasă.
N-am avut noroc de o vreme perfectă, cu cer albastru și lipsit de nori iar munții n-au vrut să se descotorosească de plapumele de nori în care erau învăluiți dar tot a fost frumos. Într-un fel vârfurile acelea de cremene păreau mult mai misterioase așa, puteai înțelege mai ușor de ce omenii le-au considerat zei.
Plimbare cu barca pe lacul Phewa
Ultima activitate pe care o aveam de făcut în Pokhara a fost o plimbare cu barca pe lacul Phewa. De aici ar fi trebuit să vedem masivul Annapurna în toată splendoarea lui, mai mult, trebuia să-l vedem oglindindu-se în lac. Dar n-a fost să fie. Până s-ajungem noi acolo norii se adunaseră grămadă și a început să și picure nițel. Plimbarea cu barca ne-a dus până pe o insuliță din mijlocul lacului unde am mai stat puțin. Apoi am fost debarcați pe strada principală și comercială a orașului ca să ne stingem pofta de suveniruri.
După care am plecat la aeroport pentru zborul spre Kathmandu.
Timpul pe care l-am petrecut eu la Pokhara s-ar potrivi mănușă cu zicala românească, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Experiențele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Dar sunt sută la sută convinsă că plecam de acolo cu o impresie mult mai bună dacă aș vi avut parte de o vreme mai însorită și dacă aș fi putut sta nițel mai mult timp, pentru a experimenta măcar vreo două propuneri din oferta turistică pe care o oferă zona.
Ziua petrecută în Pokhara nu a fost cel mai fericit mod de a-mi încheia excursia nepaleză. Dar cine știe, poate neîmplinirea asta e doar un imbold pentru a încerca o excursie viitoare.






































