Din Thimphu am plecat către Punakha, un orășel aflat mai la est și așezat într-o altă vale. Ca să ajungem acolo am trecut munții printr-un pas pe nume Dochu La (la=pas). Aș putea spune că atâta timp cât am stat în Bhutan ne-am învârtit pe la altitudini apropiate de-a Vârfului Moldoveanu de la noi: Paro e la 2200m înălțime, Thimphu la 2334. Abia la Punakha am ajuns aproximativ la Predeal, la 1200m. În pasul Dochula am atins altitudinea maximă, 3100m. Nu m-au necăjit prea tare altitudinile astea doar când trebuia să urc pantele per pedes era dezastru 🙂 .
Drumul de la Thimphu la Punakha e lung de vreo 80km și mult mai sinuos, ne-a luat mai mult de două ore să ajungem la destinație. Este o încântare, aș fi făcut nenumărate pauze pentru foto, pentru că trece prin păduri frumoase de foioase și conifere. În Himalaya zona cu vegetație alpină începe abia de pe la 4000m în sus, nici pomeneală să dăm de ea. Tot drumul am stat cu ochii pe geam să vânez rododendroni și magnolii, îmi plăcea să văd cum apar puncte roșii, albe sau rozulii pe verdele acela întunecat. Magnoliile sunt cred de vreo două ori mai înalte decât cele de la noi, am zărit doar flori albe și mi s-a părut curios să le văd crescând libere prin păduri și nu în parcuri. Din păcate erau cam scuturate.
În pasul Dochula am făcut o scurtă pauză pentru a bifa câteva obiective. 1. Pauza tehnică la cafenea, 2. În zile cu vizibilitate bună de aici se pot vedea cele mai înalte creste ale Bhutanului, inclusiv vârful Masanggang (7158m) sau Gangkar Puensum, cel mai înalt pisc neescaladat din lume (nu pentru că nu s-ar putea ci pentru că în țara aceasta munții sunt sacri și e o impietate să încerci să le sari în cap), 3. Să admirăm un monument comemorativ.
Monumentul acesta se numește Druk Wangyal Khang Zhang și e format din 108 mici construcții asemănătoare cu stupele cărora în Bhutan li se spune chorten. De ce tocmai 108? Pentru că numărul este sacru în partea aceasta de lume din motive care mie îmi scapă. Monumentul a fost ridicat sub patronajul reginei mamă Ashi Dorji Wangmo Wangchuk și dedicat memoriei soldaților bhutanezi care au fost uciși în bătălia condusă personal de regele Jigme Singye Wangchuck împotriva insurgenților din Assam, India.
Regele acesta, al patrulea din dinastia ce conduce Bhutanul, pare a fi o personalitate mai aparte. A urcat pe tron tânăr, la 17 ani, a studiat inclusiv în Anglia, și-a luat patru neveste, toate patru surori și a fost ultimul rege cu putere absolută. El este inventatorul indicatorului fericire internă brută și promotorul protejării naturii. A avut parte de două încercări majore în timpul domniei sale. Prima a fost o rebeliune a populației de origine nepaleză ce ocupa partea de sud a Bhutanului. Nedorind probabil să pățească precum regatul Sikkim din vecini, care și-a pierdut independența după ce a ajuns să fie controlat de acest grup etnic, a impus măsuri autoritate de întărire a identității naționale bhutaneze (purtarea obligatorie a gho-ului și kirei, folosirea doar a limbii dzongkha în relațiile oficiale …) și a expulzat toți nepalezii care nu erau cetățeni bhutanezi sau care nu puteau dovedi că au proprietăți în Bhutan. A creat astfel o criză a refugiaților pentru care a fost aspru criticat de forurile internaționale.
A doua încercare s-a datorat unor grupări armate de militanți separatiști din India care au început să opereze din interiorul Bhutanului. Aceste grupări militare își construiseră tabere în jungla de pe granița de sud și purtau un război de gherilă împotriva statelor indiene Assam și Bengalul de Vest. Când mâncau bătaie de la forțele indiene se refugiau peste graniță. India, partenerul strategic al Bhutanului, i-au cerut să intervină și să-i alunge, ceea ce s-a întâmplat în anul 2003 când regele s-a dus în fruntea armatei sale și a făcut ordine. Operațiunea a avut succes, a fost rapidă și bine coordonată (a ținut doar două zile) dar a avut și victime omenești. Atât victoria repurtată cât și memoria victimelor este acum comemorată în cele 108 stupe în pasul Dochula.
După ce-a făcut ordine Jigme Singye Wangchuck a abdicat în favoarea filului său și a fost de acord cu o abordare mai constituțională a monarhiei.
În spatele monumentului, la poalele unui delușor, am observat o placă care mă trimitea către Parcul Botanic Regal și câteva cărărui de-a lungul cărora erau plantați rododendroni, așa că m-am dus în inspecție. Din păcate mulți copăcei erau deja scuturați. Am aflat ulterior că Parcul formează un coridor biologic de vreo 120 km patrați între Parcul Național Jigme Singye Wangchuck și Parcul Național Jigme Dorji Wangchuck și că are amenajate câteva trasee de trekking. Una din ele se cheamă Rhododendron walk și mă gândesc că ai avea toate șansele să întâlnești aici măcar câteva din cele 46 de specii de rododendron plantate aici (18 native și 28 aduse din alte regiuni ale Bhutanului). Colecția mea floricolă e mult mai modestă.
Și cu asta basta, ne-am îmbarcat în minibus și am pornit mai departe. La întoarcere am trecut iar prin pasul Dochula dar pauza a fost și mai scurtă, n-am avut timp să fac nimic interesant.
Fii primul care comentează