După Capo da Roca a urmat o pauză de masă la Cascais.
Dar până să ajungem acolo am făcut un popas scurt la Boca do Inferno – gura iadului. Numai reclama e de ea. Nici pomeneală să fie înfricoșătoare. Poate doar pe timp de furtună.
Pentru a da o notă de sumbru atmosferei, dealtfel foarte luminoase, o plăcuță înșurubată în stâncă amintea un eveniment ce-a avut loc aici în 1930.
Un faimos la acea vreme astrolog, magician și ocultist, Aleister Crowley pe numele lui, și-a înscenat aici sinuciderea, cu ajutorul poetului Fernando Pessoa. Englezul a lăsat un bilet de adio care spunea cam așa „Nu pot trăi fără tine. Cealaltă gură a iadului care mă va prinde nu va fi la fel de caldă ca a ta.” Ar fi fost cutremurător de era adevărat. Pessoa a înmânat ziarelor scrisoarea lui Crowley și a explicat conținutul ei mass-mediei și poliției. Doar că domnul Crowley a reapărut trei săptămâni mai târziu viu și nevătămat și a declarat că a făcut doar o glumă pentru a-și face publicitate și a-l enerva pe partenerul său.
Ce șotii sinistre le trec unora prin cap.
În Cascais n-am stat mult. Doar cât să trecem pe lângă Jardim Visconde da Luz care ne îmbia cu tarabe pline de vechituri, să coborâm pe străzi înguste într-o piațetă mititică plină ochi cu restaurante. Aici am luat masa printre grupuri, grupuri de turiști veniți din toate colțurile planetei, în acorduri de muzică live și sub privirea unui Camões de piatră.
Apoi ne-am plimbat agale până la malul mării, la Praia da Ribeira, pentru a testa nisipul fin și apele reci ale oceanului.
Și cam atât. Ne-am întors la autocar și duși am fost.
2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri