Bufnițele Jurnal polonez - epilog
M-am străduit ca nici din această excursie să nu mă întorc acasă fără un suvenir.
A fost greu cu alegerea lui. Timp nu prea am avut să caut pe îndelete, că trebuia să alerg pe la obiectivele de prin orașe. M-ar fi tentat ceramica de Bolesławiec și decupajele wycinanki, dar fie nu mi s-au lipit de degete, fie nu le-am văzut pe nicăieri.
M-am pricopsit până la urmă cu două bufnițe din chihlimbar, cumpărate, cum se cuvenea, la Gdańsk. Chihlimbarul se găsea acolo pretutindeni, în bijuterii delicate, în obiecte decorative și în tot felul de mărunțișuri pe care nu știi dacă să le consideri artizanat sau capcane pentru turiști. Bufnițele acelea mititele au câștigat întrecerea.
Aveau în favoarea lor chihlimbarul și mai ales ochii. Cineva luase două bucăți de rășină vechi de zeci de milioane de ani, le șlefuise, le așezase frumos pe un soclu și le lipise niște ochi mobili din plastic. Ochii nu priveau în aceeași direcție și nici nu păreau prea hotărâți încotro ar trebui să privească. Rezultatul era undeva la jumătatea drumului dintre obiect prețios și jucărie făcută la ora de lucru manual. Nu puteam să le las acolo.
La hotel, după ce le-am studiat mai bine, mi-am zis că am ales un suvenir polonez mai potrivit decât am crezut inițial. Chihlimbarul era vechi, autentic și valoros. Ochii erau noi, caraghioși și lipiți fără prea multă preocupare pentru simetrie. Împreună alcătuiau totuși ceva imposibil de trecut cu vederea.
Până la urmă așa mi-au rămas în minte și multe dintre orașele văzute în Polonia. Sub fațadele proaspăt colorate se afla un trecut adevărat, chiar dacă nu întotdeauna zidurile mai erau cele vechi. Uneori s-a păstrat clădirea, alteori numai fundația, un fragment de perete, câteva fotografii sau amintirea locului. Restul a fost refăcut, completat și, pe alocuri, înfrumusețat până când părea puțin prea nou.
Asemănarea cu bufnițele mele nu trebuie împinsă prea departe. Orașele reconstruite ale Poloniei nu sunt niște fleacuri cu ochi de plastic, iar munca depusă pentru refacerea lor nu are nimic caraghios. Dar contrastul dintre materialul vechi și învelișul nou există. Uneori rezultatul m-a impresionat, alteori m-a făcut să mă întreb cât din ceea ce vedeam mai aparținea orașului de odinioară. Aproape întotdeauna cele două părți rămâneau vizibile pentru cine dorea să le observe.
Poate că tocmai această nepotrivire le face interesante. Bufnițele nu încearcă să treacă drept sculpturi antice și nici nu ascund faptul că cineva le-a lipit ochii mult mai târziu. Sunt alcătuite din lucruri care nu au ce căuta împreună și care, cu toate acestea, au ajuns să formeze un întreg.
Acum stau pe raft, printre celelalte păsări din colecția de suveniruri, și mă privesc fiecare din altă direcție. Chihlimbar adevărat, ochi falși, amintire autentică. Pentru Polonia mea e taman combinația potrivită.
AncaHM
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei care ia ulițele la pas prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !
Poate ți-ar plăcea și următoarele ...
Warszawa Jurnal polonez - capitolul douăzeci și doi
Święta Lipka Jurnal polonez - capitolul întâi
