Kraków - 🇵🇱 Polonia

Partea întâi – Pregătirea

Cracovia este unul dintre locurile în care se poate urmări aproape continuu istoria Poloniei: de la primii Piast, prin perioada marilor regi, uniunea cu Lituania și împărțirile Poloniei, până la ocupația nazistă și perioada comunistă. Și are un avantaj rar printre marile orașe poloneze. Centrul său istoric a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial fără distrugerile catastrofale suferite de Varșovia, Gdańsk sau Wrocław.

Începuturile orașului sunt legate de Dealul Wawel, ridicat deasupra Vistulei. Acolo a existat o așezare fortificată cu mult înainte de formarea statului polonez. Legenda îl pune la începutul Cracoviei pe prințul Krakus, întemeietorul orașului. Lângă Wawel trăia un dragon care teroriza locuitorii și cerea animale drept hrană. În cea mai cunoscută versiune a poveștii, un tânăr isteț i-a dat dragonului o oaie umplută cu sulf. Dragonul a mâncat-o, a fost cuprins de o sete cumplită și a băut apă din Vistula până a plesnit. Smok Wawelski, Dragonul Wawelului, a rămas unul dintre simbolurile Cracoviei. La poalele dealului există și astăzi peștera lui și o statuie care scuipă foc.

Istoria documentată este mai puțin spectaculoasă, dar mai importantă. În secolul al X-lea, Cracovia a intrat în statul Piast, iar în anul 1000 a fost înființată episcopia de Cracovia. După fragmentarea Poloniei în secolul al XII-lea, stăpânirea Cracoviei a devenit esențială pentru principii care își disputau supremația asupra teritoriilor poloneze.

În 1241, invazia mongolă a devastat Cracovia. Orașul a fost reconstruit și reorganizat în 1257 după dreptul de Magdeburg. Atunci a prins formă structura urbană pe care o vedem și astăzi, străzile regulate și uriașa Rynek Główny în centru.

Din perioada invaziilor mongole provine și una dintre cele mai cunoscute legende ale Cracoviei. Din turnul Bazilicii Sf. Maria se aude în fiecare oră hejnał mariacki, o scurtă melodie de trompetă. Melodia se oprește brusc, în mijlocul unei fraze. Legenda spune că, în timpul unui atac mongol, străjerul din turn a început să cânte pentru a avertiza orașul, dar o săgeată i-a străpuns gâtul înainte să termine semnalul. Povestea este probabil mult mai târzie decât evenimentele din secolul al XIII-lea, dar hejnał este cât se poate de real și se cântă și astăzi, la fiecare oră.

Cracovia a devenit centrul politic al regatului reunificat. În 1320, Władysław I Łokietek a fost încoronat în Catedrala Wawel, stabilind tradiția încoronărilor regale aici. Sub fiul său, Cazimir al III-lea cel Mare, ultimul rege Piast, Cracovia a cunoscut una dintre perioadele sale de maximă dezvoltare. Cazimir a fortificat și extins orașul, iar în 1364 a fondat universitatea care avea să devină Universitatea Jagiellonă, una dintre cele mai vechi universități din Europa Centrală. Există o formulă poloneză celebră despre Cazimir: „a găsit Polonia de lemn și a lăsat-o de piatră”. Nu trebuie luată literal, dar exprimă foarte bine reputația lui de mare constructor și organizator.

În 1386, regina Jadwiga a Poloniei s-a căsătorit cu marele duce lituanian Jogaila, care s-a convertit la creștinism și a devenit regele Władysław II Jagiełło. Este același Jagiełło pe care l-am întâlnit deja la Grunwald, unde armata polono-lituaniană i-a învins pe Cavalerii Teutoni în 1410. Dinastia Jagiellonă care a urmat a condus unul dintre cele mai puternice state ale Europei Centrale și de Est, iar Cracovia a devenit centrul unei curți regale prospere și cosmopolite. În secolul al XVI-lea, Wawelul medieval a fost transformat într-un splendid palat renascentist. Artiști și arhitecți italieni au lucrat pentru curtea poloneză, iar influența Renașterii italiene se vede și astăzi în castel. Aceasta a fost marea epocă a Cracoviei.

Pe Dealul Wawel se aflau alături cele două mari simboluri ale monarhiei: Castelul Regal, reședința suveranilor, și Catedrala, locul încoronărilor și al mormintelor regale. Castelul medieval a fost transformat în secolul al XVI-lea, în timpul lui Sigismund I cel Bătrân și Sigismund II August, într-un palat renascentist, cu o elegantă curte interioară înconjurată de galerii cu arcade.

Actuala Catedrală Wawel este în principal o construcție gotică din secolul al XIV-lea, în jurul căreia regii, episcopii și marile familii nobiliare au adăugat numeroase capele. Cea mai cunoscută este Capela lui Sigismund, cu cupola aurită, construită în secolul al XVI-lea ca mausoleu al Jagiellonilor. În centrul catedralei se află racla Sfântului Stanislau, episcopul Cracoviei ucis în 1079 în urma conflictului cu regele Bolesław al II-lea și devenit ulterior unul dintre patronii Poloniei. Catedrala a devenit treptat o adevărată necropolă națională, în care au fost înmormântați nu numai regi, ci și eroi și mari personalități ale țării.

Printre regii înmormântați aici se află și Ștefan Báthory, principe al Transilvaniei înainte de a deveni, în 1576, rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei. În timpul domniei sale, în 1579, colegiul iezuit din Vilnius a primit privilegiul regal prin care a devenit Academie și Universitate.

O altă legătură cu istoria românească a apărut prin familia Movileștilor. Fiicele lui Ieremia Movilă și ale Elisabetei s-au căsătorit în unele dintre marile familii aristocratice ale Commonwealth-ului polono-lituanian. Chiajna Movilă s-a căsătorit în 1603 cu Mihai Wiśniowiecki și, după căsătorie, a purtat numele Regina. Fiul lor, Jeremi Wiśniowiecki, a fost tatăl lui Michał Korybut Wiśniowiecki, ales rege al Poloniei în 1669. Fiica unui domn al Moldovei devenise astfel bunica unui rege polonez.

Sora ei Ana Movilă a avut o carieră politică mult mai zgomotoasă. Căsătorită succesiv cu reprezentanți ai marii aristocrații poloneze, s-a implicat cu pasiune în luptele pentru succesiunea la tron și a susținut tabăra regală favorabilă unui candidat francez. Adversarii au detestat-o atât de tare încât epitaful scris la moartea ei, în 1666, o acuza că aprinsese vrajba între cetățeni și saluta dispariția ei ca pe o eliberare pentru Polonia. Numai trei ani mai târziu, nobilii polonezi l-au ales rege pe Michał Korybut Wiśniowiecki, nepotul surorii sale Regina. Regele cu bunică Movilească a fost și el înmormântat în Catedrala Wawel.

Într-unul dintre turnurile catedralei se află și uriașul Clopot Sigismund, turnat în 1520 din porunca lui Sigismund I cel Bătrân. Cântărește aproape 13 tone și este tras manual numai la marile sărbători și evenimente naționale.

Un incendiu a afectat castelul Wawel în 1595, iar regele Sigismund al III-lea Vasa și-a mutat treptat curtea la Varșovia, mai convenabil situată pentru conducerea vastului stat polono-lituanian. În 1609, Varșovia devenise în practică reședința principală a regelui și centrul politic al țării. Cracovia nu și-a pierdut însă prestigiul. Regii Poloniei au continuat să fie încoronați și înmormântați la Wawel. Orașul a rămas astfel capitala simbolică și spirituală a monarhiei poloneze.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Rusia, Prusia și Austria au împărțit succesiv teritoriile Commonwealth-ului polono-lituanian. În 1795, după a treia împărțire, Polonia a încetat să mai existe ca stat independent, iar Cracovia a ajuns sub stăpânire austriacă. A existat o paranteză neobișnuită între 1815 și 1846, Orașul Liber Cracovia, o mică republică aflată sub supravegherea Austriei, Rusiei și Prusiei. După revolta cracoviană din 1846, Austria a anexat-o definitiv.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dominația austriacă s-a liberalizat, iar Cracovia a devenit unul dintre principalele centre ale culturii poloneze. Într-o țară care nu exista politic, Wawelul, universitatea și monumentele orașului au devenit instrumente de păstrare a identității naționale.

Germania nazistă a ocupat Cracovia la începutul războiului, în septembrie 1939. Orașul a devenit capitala Guvernământului General, teritoriul polonez ocupat administrat de germani. Guvernatorul general Hans Frank și-a stabilit reședința chiar la Castelul Wawel. Ocupația a lovit imediat și elita intelectuală. La 6 noiembrie 1939, germanii au convocat profesorii Universității Jagiellone sub pretextul unei întâlniri și i-au arestat. Acțiunea, cunoscută drept Sonderaktion Krakau, a dus la deportarea profesorilor în lagăre de concentrare. Comunitatea evreiască a Cracoviei, care număra înainte de război zeci de mii de oameni și avea o istorie de secole, a fost supusă persecuției și exterminării. Germanii au creat ghetoul nu în vechiul cartier evreiesc Kazimierz, ci peste Vistula, în Podgórze. În 1943 ghetoul a fost lichidat, iar supraviețuitorii au fost trimiși în lagărul de la Płaszów sau în centre de exterminare. Aici apare și Oskar Schindler. Fabrica sa se afla în Cracovia, iar povestea salvării muncitorilor evrei a devenit cunoscută în întreaga lume mai ales prin filmul lui Steven Spielberg.

Cracovia a avut o soartă diferită de Varșovia sau Wrocław. Luptele din 1945 nu au dus la distrugerea masivă a centrului istoric. Asta nu înseamnă că orașul a rămas complet neatins de război, dar ansamblul medieval și marile sale monumente au supraviețuit în mare parte.

Regimul comunist a construit la est de vechea Cracovie uriașul combinat siderurgic Nowa Huta și un oraș nou pentru muncitorii săi. Era conceput și ca o contrapondere proletară la Cracovia veche, universitară, intelectuală și profund legată de tradițiile sale. Ironia istoriei a făcut ca tocmai Nowa Huta să devină ulterior un important centru al opoziției anticomuniste. În aceeași perioadă, un tânăr preot numit Karol Wojtyła și-a desfășurat mare parte din activitate la Cracovia. A devenit arhiepiscop al orașului, apoi cardinal, iar în 1978 a fost ales papă sub numele de Ioan Paul al II-lea. Tot în 1978, centrul istoric al Cracoviei a fost inclus în prima listă a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura

Dealul Wawel

Castelul Regal – privit mai ales din exterior; reședința regilor Poloniei. Aspectul renascentist datează în principal din sec. XVI.
Curtea renascentistă – dacă traseul permite intrarea în curte, merită văzute cele trei niveluri de galerii cu arcade și coloanele foarte înalte ale ultimului nivel.
Catedrala Wawel – exteriorul este un amestec de corpuri, turnuri și capele adăugate în epoci diferite; nu are aspectul unitar al unei catedrale gotice obișnuite.
Capela lui Sigismund – ușor de identificat după cupola aurită. Mausoleul Jagiellonilor și una dintre marile realizări ale Renașterii italiene în Polonia.
Racla Sfântului Stanislau – în centrul catedralei. Episcopul ucis în 1079 a devenit unul dintre patronii Poloniei, iar mormântul său a căpătat o puternică semnificație națională.
Mormântul lui Ștefan Báthory – principele Transilvaniei devenit rege al Poloniei. Monumentul funerar se află în Capela Sfintei Fecioare Maria.
Michał Korybut Wiśniowiecki – regele cu bunică moldoveancă, Regina/Chiajna Movilă. Este înmormântat în cripta catedralei.
Criptele regale – dacă traseul le include: aici sunt mormintele mai multor regi ai Poloniei, dar și ale unor eroi naționali precum Tadeusz Kościuszko și Józef Piłsudski.
Clopotul Sigismund – în Turnul Sigismund. Aproape 13 tone, tras manual numai la mari sărbători și evenimente naționale. Accesul presupune urcarea unor scări destul de înguste.
Priveliștea spre Vistula – de pe marginea dealului se înțelege foarte bine de ce Wawelul a fost amplasat aici.
Smok Wawelski – Dragonul Wawelului, la poalele dealului, lângă intrarea în peșteră. Statuia chiar scuipă foc.

De la Wawel spre Rynek

Strada Kanonicza – una dintre cele mai vechi și frumoase străzi ale Cracoviei, cu case istorice ale canonicilor catedralei.
Grodzka – vechea arteră regală care leagă Wawelul de Rynek. Face parte din Drumul Regal, traseul pe care procesiunile regale ajungeau la castel.
Biserica Sf. Petru și Pavel – fațadă barocă și șirul de statui ale apostolilor de pe gardul din față.
Biserica Sf. Andrei – imediat alături; romanică, din sec. XI. Contrast foarte bun cu barocul Sf. Petru și Pavel.
Rynek Główny – uriașa piață medievală trasată după reconstrucția orașului din sec. XIII. Merită văzută ca ansamblu înainte de obiectivele individuale.
Sukiennice – Hala Postăvarilor, chiar în mijlocul pieței. La parter se află și astăzi galeria cu mici magazine și tarabe.
Bazilica Sf. Maria – Kościół Mariacki – cele două turnuri sunt intenționat diferite. Turnul mai înalt a avut funcție de turn de veghe al orașului.
Hejnał mariacki – la fiecare oră, trompetistul apare la ferestrele turnului înalt și cântă melodia care se întrerupe brusc. Dacă sunteți în Rynek în apropierea orei fixe, merită așteptat.
Altarul lui Veit Stoss – dacă intrați în Bazilica Sf. Maria, acesta este lucrul principal de văzut: enormul altar gotic sculptat în lemn în sec. XV de Veit Stoss/Wit Stwosz.
Turnul Primăriei – ceea ce a rămas din vechea Primărie medievală, demolată în sec. XIX.
Monumentul lui Adam Mickiewicz – poetul național polonez; punct de întâlnire foarte popular în piață.

Universitatea Jagiellonă

Collegium Maius – cea mai veche clădire păstrată a universității. Curtea gotică, cu arcade, merită văzută chiar dacă nu se vizitează muzeul.
Ceasul Collegium Maius – la anumite ore apare o mică procesiune de personaje istorice legate de universitate.
Copernic – a studiat aici între 1491 și aproximativ 1495, înainte de perioada petrecută în Italia. După casa natală din Toruń, acesta este al doilea loc important legat de el pe traseul nostru polonez.

Kazimierz

Szeroka – piața/strada care a fost centrul vechiului cartier evreiesc. Aici sunt concentrate mai multe sinagogi și clădiri istorice.
Old Synagogue – Stara Synagoga – cea mai veche sinagogă păstrată din Polonia; chiar dacă nu intru, e un reper important.
Remuh Synagogue + Remuh Cemetery – ansamblu din sec. XVI; dintre sinagogi, aceasta ar fi cea pe care aș lua-o în calcul dacă vreau să intru într-una.
Plac Nowy – centrul Kazimierzului de astăzi, cu hala rotundă Okrąglak. Aici se vinde și zapiekanka, celebra baghetă poloneză gratinată — perfectă pentru politica „nu pierdem vremea în restaurante”. 😄

De încercat

Obwarzanek krakowski – covrigul Cracoviei, fiert înainte de coacere și presărat de obicei cu mac, susan sau sare. Are indicație geografică protejată. Se cumpără de la cărucioarele albastre de pe stradă, deci nu presupune nicio pierdere de vreme la restaurant.
Kremówka – prăjitură cu foi și cremă, foarte asociată în Polonia cu Ioan Paul al II-lea. Nu este exclusiv cracoviană, dar Cracovia este unul dintre locurile potrivite pentru ea.
Sukiennice – bun loc pentru suveniruri poloneze, dar fără să presupunem că tot ce se vinde acolo este produs artizanal local.

Partea a treia – Ce a ieșit

Hotelul nostru se afla cam departe de centru, la aproape o oră de mers pe jos, ceea ce făcea mai greu de organizat câte o fugă prin oraș atunci când mă apuca cheful. În plus, am ajuns târziu în Cracovia și am plecat devreme, așa că am avut la dispoziție o singură zi pentru a face cunoștință cu orașul.

Planul de bătaie pregătit înainte de plecare era însă ambițios și doream să acopăr cât mai mult din el. Am reușit binișor, zic eu, dar cu prețul câtorva locuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd pe îndelete. Dacă m-aș întoarce la Cracovia, aș rezerva mai mult timp complexului de pe Wawel și aș încerca să ajung și la muzeul amenajat în fosta fabrică a lui Oskar Schindler.

Am avut și aici la dispoziție un ghid local, arvunit pentru vreo trei ore. Am abandonat însă turul destul de repede: înainta prea încet pentru cât aveam eu de văzut, nu avea nici o intrare plătită, iar desele pauze de toaletă ale grupului îl încetineau și mai mult. Am pornit singură prin Cracovia.

Pe dealul Wawel am intrat prin ceea ce mi s-a părut atunci ușa din spate. Era de fapt Brama Herbowa – Poarta Stemelor –, străjuită de statuia ecvestră a lui Tadeusz Kościuszko. Pe zidurile rampei am remarcat numeroase plăci cu nume. Sunt așa-numitele „cărămizi ale Wawelului”, care amintesc de oamenii și organizațiile ce au contribuit financiar, începând din 1921, la restaurarea reședinței regale.

În centrul catedralei se află racla Sfântului Stanisław, episcopul Cracoviei ucis în 1079 în urma conflictului cu regele Bolesław al II-lea. Sicriul de argint, purtat simbolic de patru îngeri și adăpostit sub un baldachin monumental, a devenit unul dintre marile simboluri religioase ale Poloniei. Regii încoronați la Wawel veneau aici să se închine, iar steagurile capturate în lupte erau depuse lângă raclă.

Tot sus, în apropierea ei, se găsește cenotaful lui Władysław al III-lea, cel care a pățit-o la Varna. Regele apare culcat în armură, cu coroana pe cap și sabia alături. Monumentul este un cenotaf deoarece trupul său nu a fost găsit după bătălia din 1444. A dispărut la numai douăzeci de ani, după ce s-a avântat împotriva otomanilor într-o cruciadă încheiată catastrofal.

Am coborât apoi în criptele catedralei. Prima a fost Cripta Sfântului Leonard, construită la începutul secolului al XII-lea și considerată unul dintre cele mai bine păstrate interioare romanice din Polonia. Bolțile grele se sprijină pe opt coloane, iar printre sarcofagele adunate aici se află cele ale lui Jan III Sobieski și ale soției sale Maria Kazimiera, al prințului Józef Poniatowski, al lui Tadeusz Kościuszko și al regelui Michał Korybut Wiśniowiecki. Pe acesta din urmă l-am fotografiat datorită neașteptatei sale legături cu Moldova. Bunica lui paternă era Raina Movilă, fiica domnitorului Ieremia Movilă. Prin urmare, unul dintre regii îngropați la Wawel purta și sângele familiei Movileștilor.

Traseul subteran continuă dincolo de mormintele regale și transformă treptat catedrala într-un panteon al Poloniei. Aici au fost îngropați poeții Adam Mickiewicz și Juliusz Słowacki, mareșalul Józef Piłsudski și generalul Władysław Sikorski. Cele mai noi morminte sunt ale președintelui Lech Kaczyński și ale soției sale, Maria, morți în catastrofa aviatică de la Smolensk din 2010. Sarcofagul lor se află în cripta de sub Turnul Clopotelor de Argint. Astfel, istoria înmormântărilor de la Wawel ajunge de la regii medievali până aproape de zilele noastre.

Am ieșit apoi în piața largă din fața catedralei, de unde se vede cel mai bine amestecul de turnuri, cupole și clădiri adunate pe deal. Imaginea de ansamblu am obținut-o ceva mai târziu, de pe malul opus al Vistulei. De acolo Wawelul apare ca o adevărată cetate, ridicată compact deasupra râului.

La poalele dealului mă aștepta dragonul. Statuia realizată de Bronisław Chromy stă în fața peșterii care, potrivit legendei, ar fi fost vizuina monstrului. Am rămas acolo până când și-a făcut numărul și a scos pe gură mult așteptata flacără.

Dragonul cel mare are acum și urmași împrăștiați prin Cracovia. Micile statuete fac parte din Smoczy Szlak, Traseul Dragonilor, și fiecare este adaptată locului în care a fost instalată: unul filmează, altul poartă un scut, pescuiește sau călătorește împreună cu alți dragoni. În centrul vechi am întâlnit puțini. Puii sunt răspândiți prin tot orașul și, spre deosebire de piticii din Wrocław, nu se lasă strânși într-o colecție respectabilă în timpul unei singure plimbări.

Apoi, urmând malul Vistulei, am ajuns în Kazimierz. Astăzi pare un cartier al Cracoviei, însă a fost întemeiat în 1335 de Cazimir cel Mare ca oraș de sine stătător și i-a purtat numele. Multă vreme au coexistat aici două centre, orașul creștin, dezvoltat în jurul Pieței Wolnica, și orașul evreiesc, grupat în jurul străzii Szeroka.

Am intrat în cartier prin Plac Wolnica, o rămășiță a vechii piețe centrale, cândva mult mai întinsă. Clădirea cu turn este fosta primărie a Kazimierzului, devenită între timp Muzeu Etnografic. În fața ei se află fântâna celor Trei Muzicanți, operă a lui Bronisław Chromy, același sculptor care a realizat dragonul de la poalele Wawelului. Fără să știu, trecusem de la un Chromy la altul.

În apropiere se ridică Bazilica Corpus Christi, una dintre marile biserici gotice ale Cracoviei. A fost începută în timpul lui Cazimir cel Mare, iar interiorul s-a umplut în secolele următoare cu strane sculptate, picturi și un altar baroc enorm. Exteriorul sever din cărămidă pregătește destul de puțin vizitatorul pentru toată această bogăție.

Mai departe au început să apară urmele orașului evreiesc. Fațada cu inscripții ebraice și stele ale lui David aparține fostei case de rugăciune B’nei Emuna, de pe strada Meiselsa 17. Clădirea adăpostește astăzi Centrul pentru Cultură Evreiască. Pe un toc de ușă era prinsă o mezuză, cutiuța fixată oblic în care se păstrează un mic pergament cu versete din Tora. Asemenea semne, uneori păstrate doar ca adâncituri în piatră, amintesc cine a locuit odinioară în aceste case.

Am ajuns apoi la Vechea Sinagogă, cu silueta ei masivă și aproape lipsită de podoabe. Este cea mai veche sinagogă păstrată în Polonia și găzduiește astăzi o filială a Muzeului Cracoviei dedicată istoriei și culturii evreilor de aici. În fața ei se deschide strada Szeroka, care seamănă mai degrabă cu o piață alungită și a fost vreme de secole centrul comunității evreiești.

Clădirea roșiatică purtând firma Klezmer-Hois fusese odinioară Marea Mikvă, baia rituală a comunității. Astăzi funcționează aici un restaurant și o pensiune, unul dintre numeroasele locuri prin care Kazimierzul și-a recuperat sau și-a reinventat atmosfera evreiască. Terasele, firmele în ebraică și muzica klezmer fac acum parte din decorul turistic al cartierului.

La capătul străzii Szeroka am găsit poarta Sinagogii Remuh și a vechiului cimitir evreiesc. Sinagoga din secolul al XVI-lea poartă numele rabinului Moses Isserles, cunoscut drept Remuh, una dintre marile autorități ale iudaismului așkenaz. Mormântul său din cimitir a devenit loc de pelerinaj. Eu am rămas de această dată la poartă.

Kazimierzul nu a fost ghetoul creat de germani în timpul ocupației. În 1941, populația evreiască a fost alungată de aici și mutată dincolo de Vistula, în ghetoul din Podgórze. După război, cartierul a rămas multă vreme sărac și neglijat. Revigorarea lui a început târziu, iar filmările pentru Lista lui Schindler i-au adus o celebritate internațională neașteptată. Astăzi este unul dintre cele mai animate cartiere ale Cracoviei, chiar dacă sub restaurante, hoteluri și magazine continuă să se vadă urmele lumii dispărute.

Din Kazimierz m-am întors către inima vechii Cracovii și am ajuns la capătul sudic al străzii Grodzka, una dintre arterele vechiului Drum Regal. Prima oprire a fost la mica Biserică Sfântul Egidiu. În fața ei se ridică o cruce mare de lemn pe care scrie Katyń 1940. Monumentul a fost instalat în 1990, după căderea regimului comunist, și îi comemorează pe ofițerii și civilii polonezi uciși de NKVD.

De aici m-am abătut puțin pe strada Kanonicza, una dintre cele mai vechi și mai bine păstrate străzi ale Cracoviei. Casele ei au aparținut canonicilor catedralei de pe Wawel, iar fațadele ascund nuclee medievale refăcute ulterior în stil renascentist și baroc. Strada este scurtă, liniștită și surprinzător de elegantă pentru un traseu aflat la numai câțiva pași de aglomerația turistică.

Am revenit în Grodzka prin Piața Sfânta Maria Magdalena. În mijlocul ei stă, ridicat pe o coloană, iezuitul Piotr Skarga, predicator al regelui Sigismund al III-lea Vasa și unul dintre marii polemiști catolici ai epocii Contrareformei. Clădirea gotică din cărămidă aflată pe latura pieței este Collegium Iuridicum, vechiul colegiu al Facultății de Drept a Universității Jagiellone.

Piața este dominată de Biserica Sfinților Petru și Pavel, prima mare biserică barocă a Cracoviei. Fațada este precedată de statuile celor doisprezece apostoli, iar interiorul alb și monumental pare aproape auster după aglomerația decorativă întâlnită în alte biserici poloneze. Piotr Skarga este înmormântat aici, în cripta iezuiților.

Alături se află Biserica Sfântului Andrei, mult mai veche, construită în secolul al XI-lea. Turnurile ei romanice, încununate mai târziu cu coifuri baroce, au făcut parte dintr-o adevărată biserică-fortăreață. În timpul vizitei mele era înfășurată în schele și pânze de protecție, așa că am văzut destul de puțin din exterior.

Am continuat pe Grodzka, printre fațadele caselor și șirurile de terase, până când strada s-a deschis în Rynek Główny. Turnurile inegale ale Bazilicii Sfânta Maria au apărut primele, urmate de Sukiennice și de monumentul lui Adam Mickiewicz. Revenisem în centrul monumental și foarte aglomerat al Cracoviei. La picioarele poetului am găsit o băncuță și am făcut o pauză pentru a ronțăi un obwarzanek krakowski. După care m-am așezat la coadă pentru a lua bilet de intrare la bazilică.

Bazilica Sfânta Maria este biserica orașului medieval, ridicată în forma sa actuală în secolele XIV–XV din contribuțiile burghezilor Cracoviei. Exteriorul gotic din cărămidă, cu cele două turnuri inegale, lasă cu greu să se ghicească explozia de culoare din interior.

După ce am trecut de controlul biletelor, privirea mi-a fost atrasă de bolțile albastre acoperite cu stele aurii, de pereții pictați și de vitraliile prezbiteriului. Policromia a fost concepută la sfârșitul secolului al XIX-lea de Jan Matejko, ajutat de doi artiști care aveau să devină la rândul lor celebri, Stanisław Wyspiański și Józef Mehoffer. Rezultatul este atât de încărcat încât ochiul are nevoie de ceva timp ca să înceapă să despartă arhitectura de pictură și mobilier.

Piesa de rezistență a bazilicii este altarul realizat de Veit Stoss, numit de polonezi Wit Stwosz. Sculptorul a lucrat la el între 1477 și 1489. În centrul compoziției este reprezentată Adormirea Fecioarei, înconjurată de apostoli; deasupra urmează Ridicarea la cer și Încoronarea Mariei. Pe aripile altarului se desfășoară alte episoade din viețile Mariei și lui Isus. Figurile principale, sculptate în lemn de tei, ajung la aproape trei metri înălțime, deși de la distanța la care stau vizitatorii dimensiunea lor este greu de apreciat.

Altarul a avut și propria aventură în timpul războiului. Polonezii l-au demontat și au ascuns o parte dintre elemente înaintea ocupației germane. Naziștii le-au descoperit și le-au transportat în Germania, considerând opera sculptorului născut la Nürnberg parte a patrimoniului german. Altarul a fost găsit după război în subsolurile castelului din Nürnberg, readus în Polonia și reașezat în bazilică după restaurare.

În fotografii au mai încăput stranele albastre și aurii ale corului, orga și ciboriul renascentist din piatră albă, realizat în secolul al XVI-lea de sculptorul italian Giovanni Maria Padovano. Toate concurează serios pentru atenție cu altarul principal. Basilica este unul dintre acele locuri în care fotografia de ansamblu și detaliul par să aparțină unor clădiri diferite.

Cum se apropia ora exactă, am ieșit din bazilică și m-am așezat în piață cu ochii la turn. În mintea mea mă așteptam la o înregistrare. În schimb, la una dintre ferestre a apărut un trompetist în carne și oase. Hejnał mariacki este cântat la fiecare oră din turnul mai înalt al bazilicii, succesiv spre cele patru puncte cardinale. Melodia se întrerupe brusc, potrivit legendei în amintirea străjerului lovit de o săgeată în timp ce avertiza orașul asupra atacului mongol. Trompetistul și-a făcut conștiincios numărul la fiecare fereastră, iar la sfârșit le-a făcut și cu mâna fraierilor de jos care îl urmăreau cu telefoanele ridicate.

Am traversat apoi Sukiennice, vechea Hală a Postăvarilor, aflată în mijlocul pieței încă din Evul Mediu și refăcută în forma renascentistă pe care o vedem astăzi. Galeria de la parter este ocupată de tarabe cu suveniruri, bijuterii și nelipsitul chihlimbar. Am străbătut-o fără prea mult entuziasm. La etaj se află Galeria de Artă Poloneză din secolul al XIX-lea, parte a Muzeului Național, dar acolo n-am mai urcat.

Rynek Główny a fost trasat în 1257 și este una dintre cele mai mari piețe medievale ale Europei. În jurul Sukiennicelor au rămas Turnul Primăriei, singura parte păstrată din vechea primărie demolată în secolul al XIX-lea, și micuța Biserică Sfântul Adalbert, ale cărei începuturi sunt mai vechi decât piața însăși. Dimensiunea locului se simte cel mai bine atunci când încerci să cuprinzi în aceeași fotografie bazilica, hala, turnul și mulțimea care circulă între ele.

Lângă Turnul Primăriei am găsit uriașul cap de bronz al lui Igor Mitoraj. Sculptura se numește Eros Bendato – Eros legat – și a fost realizată în 1999. Chipul de inspirație clasică este culcat pe o parte, are ochii acoperiți și suprafața tăiată, ca multe dintre personajele fragmentate ale artistului. Mitoraj a oferit lucrarea Cracoviei după expoziția sa din 2003, iar capul a rămas de atunci în piață. Este gol pe dinăuntru, așa că vizitatorii intră fără ceremonie în mintea lui Eros și ies prin orbitele lui.

Următorul popas l-am făcut la Collegium Maius, cea mai veche clădire păstrată a Universității Jagiellone. Regele Władysław Jagiełło a cumpărat aici o casă în 1400, folosind banii lăsați universității de regina Jadwiga, iar construcțiile adunate treptat în jurul ei au căpătat spre sfârșitul secolului al XV-lea forma actualului colegiu.

Nu am vizitat muzeul, ci m-am învârtit doar prin curtea centrală. Arcadele gotice, scările care urcă spre sălile vechi, fântâna și stemele de pe ziduri dau locului un aer de universitate medievală bine păstrată. Am cercetat și capul grotesc de piatră de deasupra bazinului, ce sugera parcă că apa nu era bună de băut, apoi am găsit un locșor la umbră. La ora 15 urma să înceapă reprezentația ceasului.

La ora stabilită s-au auzit un vechi fragment de muzică de curte și acordurile lui Gaudeamus igitur, iar figurile au început să defileze prin galeria de sub cadran. Alaiul era deschis de pedelul universității, urmat de regina Jadwiga, regele Władysław Jagiełło, Sfântul Ioan din Kęty, Hugo Kołłątaj și rectorul Stanisław din Skalbmierz. Copernic, deși fusese student al universității și este probabil cel mai vestit dintre foștii ei elevi, a rămas în afara distribuției.

Următoarea oprire a fost la Muzeul Prinților Czartoryski. Colecția își are începuturile la Puławy, unde principesa Izabela Czartoryska a deschis în 1801 unul dintre primele muzee publice poloneze. Deviza ei era Przeszłość Przyszłości – „Trecutul, viitorului”. După înfrângerea insurecției poloneze din 1830–1831, familia și-a dus comorile în exil, la Paris. O mare parte a colecției a revenit apoi în Polonia, iar muzeul din Cracovia a fost deschis în 1878.

Scopul declarat al vizitei mele era să o văd pe Doamna cu hermină a lui Leonardo da Vinci. Tabloul, pictat în jurul anilor 1489–1490, o reprezintă pe Cecilia Gallerani, tânăra iubită a ducelui Milanului, Ludovico Sforza. Prințul Adam Jerzy Czartoryski l-a cumpărat în Italia în jurul anului 1800 și i l-a dăruit mamei sale, Izabela. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii l-au confiscat, iar Hans Frank l-a dus la Wawel și apoi în Germania. A fost recuperat după război și readus la Cracovia.

Până să ajung însă în fața Ceciliei, traseul m-a trecut prin întreaga lume adunată de Czartoryski: picturi, arme, relicve, obiecte antice, trofee istorice și tot soiul de curiozități pe care o familie aristocratică le considerase demne de păstrat. Venisem pentru un Leonardo și m-am ales și cu o mică menajerie de obiecte stranii.

Din restul colecției mi-au rămas în minte câteva lucruri fără prea mare legătură între ele. Unul a fost masca mortuară a lui Fryderyk Chopin, realizată de sculptorul Auguste Clésinger imediat după moartea compozitorului. Chipul lipsit de orice urmă de idealizare avea o prezență cu totul diferită de cea a portretelor oficiale din jur.

Mi-a sărit în ochi și așa-numitul „scut profetic” al lui Ioan al III-lea Sobieski. Fusese lucrat la Milano în secolul al XVI-lea și reprezenta victoria lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu la Podul Milvius. Deasupra bătăliei apăreau crucea și promisiunea In hoc signo vinces – Sub acest semn vei învinge. Scutul a fost descoperit în 1679, în timpul unor lucrări la Catedrala Wawel și i-a fost oferit lui Sobieski ca prevestire favorabilă înaintea confruntării cu otomanii. Patru ani mai târziu, regele câștiga bătălia de la Viena, iar profeția părea confirmată. Scutul a fost păstrat apoi printre trofeele sale și a ajuns în cele din urmă în colecția Czartoryski.

Într-una dintre ultimele săli vizitate am descoperit o colecție de manuscrise vechi. Unul dintre ele era chiar manuscrisul cronicii lui Jan Długosz. Volumul, alcătuit la Cracovia în secolul al XV-lea, cuprindea istoria Poloniei până în anul 1406. Textul fusese copiat de scribii cronicarului, sub supravegherea sa, iar printre rânduri se păstrau corecturile și completările făcute chiar de Długosz. Prima pagină începea cu o adresare către cardinalul Zbigniew Oleśnicki, episcopul Cracoviei, al cărui secretar și apropiat fusese Długosz. Oleśnicki îl îndemnase să scrie istoria regatului, iar cronica avea să crească până la douăsprezece volume și să-l ocupe mai bine de douăzeci și cinci de ani.

În aceleași vitrine am ajuns la începuturile tiparului. Cronica de la Nürnberg, publicată de Hartmann Schedel în 1493, era deschisă la imaginea Cracoviei, una dintre primele reprezentări tipărite ale orașului. Volumul fusese gândit ca o istorie ilustrată a lumii, în care relatările biblice, întâmplările istorice, portretele personajelor celebre și imaginile orașelor se amestecau fără prea multe granițe.

Alături se afla un exemplar din prima ediție a lucrării lui Copernic, De revolutionibus orbium coelestium, apărută la Nürnberg în 1543. Cartea îi aparținuse lui Sigismund al II-lea August, ultimul rege al dinastiei Jagiellonilor, iar legătura purta însemnele bibliotecii sale. În același volum fusese legată și o lucrare a lui Regiomontanus. Era una dintre acele cărți despre care poți spune, fără să exagerezi, că au schimbat locul Pământului în univers.

Un alt volum, tipărit cu litere chirilice la Nieśwież în 1562, era un catehism în limba ruteană atribuit lui Szymon Budny, reformator religios activ în Marele Ducat al Lituaniei. Exemplarul păstrat aici este unicat. Lângă el se afla prima ediție din Zwierzyniec a lui Mikołaj Rej, unul dintre întemeietorii literaturii poloneze. Portretul din gravură îi aparținea chiar autorului, nu vreunui rege, iar cartea conținea o cunoscută declarație de independență lingvistică poloneză: „Să știe și popoarele vecine că polonezii nu sunt gâște și au limba lor.”

După muzeu am continuat spre Poarta Florian, una dintre puținele rămășițe ale fortificațiilor medievale ale Cracoviei. Pe aici începea odinioară Drumul Regal, urmat de suverani la intrarea solemnă în oraș. Dincolo de poartă se afla Barbacana, masiva construcție circulară care apăra accesul dinspre nord. Astăzi cele două sunt despărțite de o alee, dar inițial erau unite printr-un coridor fortificat, astfel încât intrarea în oraș se făcea printr-un adevărat tunel defensiv.

Mai departe s-a deschis Piața Matejko, dominată de Monumentul Grunwald. Sus, călare, se afla Władysław Jagiełło, învingătorul cavalerilor teutoni în bătălia din 1410. Monumentul a fost inaugurat în 1910, la cinci sute de ani de la victorie, și a fost finanțat de pianistul Ignacy Jan Paderewski. Germanii l-au distrus în timpul ocupației, iar ceea ce se vede astăzi este reconstrucția terminată în 1976.

Am părăsit Piața Matejko și am intrat în Planty, parcul care înconjoară centrul vechi pe locul zidurilor și al șanțurilor de apărare desființate în secolul al XIX-lea. La începutul drumului am remarcat Dom pod Globusem, fosta clădire a Camerei de Comerț și Industrie, ușor de recunoscut după turnul cu ceas și globul metalic din vârf.

Am mers apoi o bună bucată prin acest coridor verde, urmând marginea orașului vechi. Când am ieșit din nou dintre copaci, ajunsesem în zona Universității Jagiellone. Am trecut pe lângă fațada barocă a Bisericii Sfânta Ana, iar puțin mai departe am găsit Collegium Novum, clădirea neogotică din cărămidă care adăpostește conducerea universității. Era semnul că mă apropiasem din nou de Collegium Maius.

În această fază a plimbării eram însetată precum balaurul Cracoviei și aș fi dat un regat pentru o băutură rece. Am consultat Google Maps și am observat în apropiere una dintre bulinuțele mele de tip Want to go, Massolit Books & Café, o librărie mai ușchită pe care o salvasem cine mai știe când. Sosise momentul potrivit să mai tai ceva de pe listă și să fac un popas mai lung.

Massolit s-a dovedit a fi o librărie în limba engleză răspândită prin mai multe încăperi, cu rafturi până sus, mese, fotolii și un mic bar. Mi-am comandat o limonadă, iar alegerea celei de-a doua băuturi am lăsat-o în seama fetei de la bar. Mi-a mărturisit că era prima oară când cineva îi cerea așa ceva și a hotărât să-mi dea băutura ei preferată. Am primit o Buza Podlaska, o băutură tulbure și fermentată din mei, cu lămâie, servită foarte rece. Avea un gust dulce-acrișor și ușor dospit, destul de ciudat pentru a se potrivi locului și suficient de răcoritor pentru a-mi rezolva problema imediată.

M-am instalat la o masă și, pentru o vreme, am renunțat să mai alerg după obiective. La un moment dat, un domn de acolo m-a rugat să-i păzesc biroul până merge la toaletă. Nu știu ce anume păzeam și nici împotriva cui, dar am acceptat funcția. Pentru câteva minute nu mai eram turistă în Cracovia, ci paznic improvizat într-o librărie ciudată.

Tot acolo am observat că grupul nostru de WhatsApp se trezise la viață. Lumea se agita în jurul unei croaziere de seară pe Vistula, iar ideea începuse să mă tenteze și pe mine. Am intrat în discuție și am aflat că ghidul cumpărase deja bilete pentru cei interesați. Pe mine m-a îndemnat să merg singură la debarcader, să spun din ce grup fac parte și astfel să primesc aceeași reducere.

Nu eram foarte convinsă că manevra avea să funcționeze, dar am hotărât să încerc. Spre surprinderea mea, fata ce vindea biletele știa despre ce era vorba și mi-a acordat reducerea fără nicio dificultate. Se contura astfel și programul de seară.

Croaziera a început în jurul orei șapte, tocmai când lumina zilei începea să alunece spre ora albastră. Vaporul a plecat de lângă Wawel și s-a îndreptat mai întâi în amonte, spre Salwator. Am trecut pe sub Podul Dębnicki și am ajuns până în dreptul mănăstirii norbertinelor, așezată pe malul Vistulei în jurul Bisericii Sfinților Augustin și Ioan Botezătorul.

După întoarcere, Wawelul a reapărut de data aceasta dinspre apă. Pe măsură ce se întuneca, zidurile, turnurile și catedrala s-au aprins unul câte unul, iar luminile lor au început să se prelungească pe râu. Mai departe am trecut prin dreptul bisericii și mănăstirii de la Skałka, apoi pe sub podurile care leagă Kazimierz de Podgórze. Pe celălalt mal sclipeau luminile roții panoramice și ale balonului de observație din zona fostului Hotel Forum.

Plimbarea a durat aproximativ o oră și a fost liniștită și foarte plăcută. După căldura și marșurile de peste zi, aerul începea în sfârșit să se răcorească, iar eu puteam privi orașul fără să mai alerg nicăieri. Cracovia se vedea foarte bine de pe apă, mai ales Wawelul luminat, care apărea și dispărea de câteva ori pe măsură ce vaporul își schimba direcția.

Pe la opt și jumătate ne așteptau nu departe de debarcader Robert și autocarul nostru cel de toate zilele. Am scăpat astfel de problema Uberului polonez și de încercarea de a descifra transportul în comun până la hotelul nostru îndepărtat. În jurul orei zece eram deja în lumea viselor.