Kazimierz Dolny
Jurnal polonez - capitolul douăzeci și unu

Partea întâi – Pregătirea

Kazimierz Dolny este un orășel mic de pe Vistula, dar prosperitatea sa de odinioară a avut o explicație foarte serioasă: comerțul cu cereale. În secolele XVI–XVII, când cerealele poloneze erau exportate în cantități mari spre Europa Occidentală, Vistula era principala arteră pe care acestea coborau spre Gdańsk. Kazimierz s-a aflat într-o poziție excelentă pe acest traseu și s-a îmbogățit din depozitarea și transportul grânelor.

Pe malul Vistulei au apărut zeci de hambare – spichlerze. În perioada de maximă prosperitate au existat aproximativ 60, dintre care aproape 30 construite din piatră. Nu erau simple magazii: negustorii bogați au început să le împodobească fațadele, uneori inspirându-se chiar din arhitectura bisericilor. Astăzi s-au păstrat 11, transformate în muzee, hoteluri sau alte spații.

Prosperitatea negoțului s-a văzut și în centrul orașului. Rynek a fost înconjurat de casele negustorilor, iar cele mai spectaculoase au aparținut fraților Mikołaj și Krzysztof Przybyła. Construite la începutul secolului al XVII-lea, cele două case au arcade la parter și fațade acoperite aproape complet de reliefuri. Pe ele se amestecă sfinți, personaje, animale, motive vegetale, elemente creștine și reprezentări fantastice. Deasupra se ridică enorme atice decorative, care ascund acoperișurile și fac clădirile să pară mai impunătoare.

Deasupra orașului se află ruinele castelului. Prima fortificație a fost legată de protejarea drumului și a trecerii peste Vistula, iar ansamblul a fost dezvoltat în timpul lui Cazimir cel Mare. Mai sus se ridică un turn medieval izolat, cunoscut drept Baszta. Poziția lui permitea supravegherea văii Vistulei.

Numele orașului este legat de regele Cazimir, dar adaosul Dolny – „de Jos” – îl diferențiază de alte localități cu același nume.

Prosperitatea Kazimierzului a început să dispară în secolul al XVII-lea. Războaiele, în special invazia suedeză din 1655–1660, au lovit puternic orașul și comerțul. Mai târziu, modificarea cursului Vistulei a făcut și ea vechile hambare mai greu de folosit. La sfârșitul secolului al XVIII-lea numai o mică parte dintre ele mai funcționau.

Declinul economic a avut însă o consecință neașteptată. Kazimierz Dolny nu s-a transformat într-un mare oraș industrial, iar vechiul său aspect s-a păstrat în bună măsură.

Orașul a avut și o importantă comunitate evreiască, prezentă aici timp de secole. În jurul Mały Rynek – Piața Mică – se afla partea evreiască a localității, cu sinagoga și prăvăliile sale. Comunitatea a fost distrusă în timpul ocupației germane.

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în perioada interbelică, Kazimierz Dolny a fost descoperit de artiști. Pictorii au fost atrași de orașul vechi, Vistula, dealurile de loess și lumina locului, iar Kazimierz a devenit una dintre cele mai cunoscute colonii artistice din Polonia. Caracterul acesta s-a păstrat: galerii, ateliere și artiști stradali fac și astăzi parte din imaginea orașului.

Peisajul din jur este la fel de caracteristic. Solul de loess a fost tăiat de apă în numeroase ravene cu pereți abrupți. Cea mai cunoscută, Korzeniowy Dół, are rădăcinile copacilor expuse de eroziune și formează un fel de coridor natural.

Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura

• Rynekul din Kazimierz Dolny – centrul orășelului. Fântâna de lemn din mijloc și casele joase din jur îi dau un aspect foarte diferit de piețele mari văzute până acum.
• Casele fraților Przybyła – obligatoriu. Sunt cele două fațade renascentiste foarte ornamentate din Rynek. Una îl are pe Sf. Nicolae, cealaltă pe Sf. Cristofor. Merită privite de aproape pentru relieful aproape excesiv al fațadelor.
• Fara – Biserica Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Bartolomeu – se ridică imediat deasupra Rynekului. Aspectul actual este în mare parte renascentist. Kazimierz Dolny Castle – ruinele sunt deasupra centrului. Dacă oprirea este scurtă, nu merită sacrificat Rynekul ca să urc până acolo.
• Baszta – turnul medieval rotund aflat mai sus decât castelul. Din nou: reper de identificat, nu motiv de alergat la deal.
• Wzgórze Trzech Krzyży w Kazimierzu Dolnym – Dealul celor Trei Cruci, cu panorama clasică asupra orașului și Vistulei.
• Spichlerze – hambarele istorice de-a lungul Vistulei. Dacă autocarul intră în oraș pe lângă ele, merită urmărite chiar din mers: sunt rămășița cea mai concretă a comerțului care a îmbogățit Kazimierzul.
• Mały Rynek – mica piață din spatele Rynekului, legată de fostul cartier evreiesc.
• Korzeniowy Dół – ravena cu rădăcinile copacilor ieșite spectaculos din pereții de loess.

De încercat – kogut kazimierski – cocoșul din aluat, simbolul gastronomic al Kazimierzului Dolny. Este o pâine/patiserie împletită în forma unui cocoș, iar brutăriile din centru îl vând în diferite dimensiuni.

Are și legendă. Se spune că diavolul ar fi venit în Kazimierz și ar fi prins gustul cocoșilor locali până când nu mai rămăsese decât unul. Cocoșul s-a ascuns, călugării au stropit ascunzătoarea cu apă sfințită, diavolul a fugit, iar pasărea a reapărut. Brutarii ar fi început apoi să coacă acești cocoși în amintirea întâmplării.

Partea a treia – Ce a ieșit

Înainte de a porni spre Varșovia și spre ultima zi a excursiei noastre poloneze, am făcut un popas de câteva ore la Kazimierz Dolny. Spre surprinderea mea, aici am reușit să respect aproape întocmai programul făcut de acasă. Singura pierdere a fost orga de la Fara, aflată în reparație și ascunsă în bună parte de schele. Am putut intra totuși în biserică și am găsit deasupra mea o boltă albastră, împărțită într-o rețea de ornamente geometrice, care compensa destul de bine lipsa vedetei.

Castelul și turnul le-am privit de jos. Nu aveam de gând să consum timpul urcând până la fiecare ruină, dar pentru Dealul celor Trei Cruci am făcut excepție. De sus, Kazimierzul se aduna într-o singură privire: piața, acoperișurile roșii, biserica și, dincolo de copaci, Vistula foarte lată, cu bancurile ei de nisip. Abia de acolo se vedea cât de mic este orășelul și cât de mare fusese drumul comercial care îl hrănise.

Coborând în Rynek am ajuns și la casele fraților Przybyła. Mikołaj și Krzysztof nu erau nobili, ci negustori bogați, proprietari de mori și producători de bere, implicați în negoțul fluvial care făcuse averea orașului. Casele lor par încercarea unor burghezi prosperi de a demonstra că banii pot ține loc cu succes de blazon.

Fiecare frate și-a rezervat propria fațadă și propriul sfânt: Mikołaj l-a ales pe Sfântul Nicolae, iar Krzysztof pe Sfântul Cristofor. În jurul lor au pus de toate — personaje biblice, animale, plante, ornamente și atice uriașe — până când aproape că n-a mai rămas un petic de zid neocupat. Nu este o eleganță discretă. Este prosperitatea care a ieșit în piață și dorește să fie observată.

Ce mi-a plăcut a fost contrastul dintre aceste fațade aproape isteric împodobite și restul orașului: case joase, străzi pietruite, acoperișuri de șindrilă și clădiri care păreau mai curând desprinse dintr-un sat bogat. Chiar și frumoasa Casă Celej, cu aticul ei plin de siluete fantastice, era ascunsă pe o stradă laterală, departe de spectacolul pieței. Am ajuns și la mănăstirea franciscană de pe celălalt deal.

Din Rynek am trecut și în Mały Rynek, centrul fostei părți evreiești a orașului. Aici se află sinagoga, o clădire severă din piatră, cu acoperiș înalt de șindrilă, foarte diferită de fațadele demonstrative ale negustorilor din piața principală. A fost ridicată în secolul al XVIII-lea pe locul unei sinagogi mai vechi și devastată în timpul ocupației germane. După război a fost refăcută, dar nu a mai avut comunitatea care o umpluse odinioară. Astăzi clădirea este folosită în scopuri turistice și culturale, iar într-o încăpere a fost amenajat un mic spațiu memorial.

Hambarele care aduseseră odinioară faimă orașului nu se aflau în apropierea centrului, ci erau înșirate de-a lungul Vistulei. Privite de aproape, nu semănau deloc cu niște magazii. Cu frontoanele lor albe și ornamentate, unele puteau fi luate ușor drept conace sau mici biserici.

Între ele și râu a rămas astăzi mult mai mult spațiu decât ar fi fost practic pentru niște depozite portuare. În timp, Vistula s-a retras, lăsând în urmă fâșii de iarbă și bancuri de nisip. Unele dintre vechile hambare își trăiesc acum o nouă tinerețe, transformate în hoteluri și restaurante.

Nu puteam pleca din Kazimierz Dolny fără cocoșul tradițional. În vitrine erau expuse exemplare de mai multe mărimi dar eu mi-am cumpărat unul zdravăn, împletit complicat și rumenit bine. A călătorit cu mine mai departe spre Varșovia dar nu a avut o viață prea lungă.