Orașul Avignon l-am descoperit în două etape. Am făcut cunoștință sâmbătă seara, când m-am adunat și eu de pe drumuri și am hotărât că e timpul să caut hotelul unde-mi arvunisem un locșor de dormit. Până să mă instalez, până să-i găsesc un loc Giuliettei pe măsura pretențiilor ei, s-a lăsat întunericul.
M-am grăbit să prind ora albastră lângă vestitul pod din Avignon și pe lângă Palatul Papilor, cele două atracții principale ale orașului. Apoi m-am plimbat puțin de-a lungul Ronului și m-am învârtit în neștire pe străduțe. Am regăsit aici aerul acela special, mediteranean, ce nu te lasă să intri seara în casă. Ce te îndeamnă să te-nșurubezi la o terasă, să ronțăi ceva bun și să sorbi la nesfârșit dintr-un pahar cu vin. Să nu vă lăsați înșelați de fotografii! Stau să mă întreb acum ce-am făcut de-au ieșit străzile atât de pustii. Cât oi fi așteptat să prind momentul? În realitate era taman pe dos. Am tras de timp cât am putut, apoi m-am dus la culcare. Pentru fetele din vecini însă, seara abia acum începea.
Ne-am cunoscut mai bine, eu și Avigon, duminică după prânz. Dimineața am petrecut-o căutând câmpuri de lavandă până în Sault și prin Luberon dar, după ce m-am despărțit de Giulietta, m-am întors în oraș. Mai aveam câteva ore bune până să plece trenul spre Paris, spre lunea cea urâtă când trebuia să mă duc iar la muncă.
M-am dus glonț la Palatul Papilor. Ia să vedem, seamănă cu Vaticanul? Ba deloc. Poate cu un Vatican de dinaintea Renașterii și a Barocului, ce n-a supraviețuit până în zilele noastre. Palatul din Avignon e o cetate medievală cu ziduri groase, creneluri și turnuri de apărare. Cel mai mare palat gotic ce-a supraviețuit vremurilor.
Am rămas nițel dezamăgită la sfârșitul vizitei din două motive. Majoritatea sălilor palatului erau cam goale, frescele de pe pereți demult dispărute. Existau panouri explicative și vitrine ce expuneau câte ceva legat de istoria locului dar, față de imensitatea sălilor, mi s-au părut sărace. Imaginația mi-a a fost pusă la grea încercare, noroc cu filmulețele ce rulau în câteva săli. Ele încercau să reconstituie zilele de mărire de odinioară.
Iar când am pătruns în apartamentele private ale papilor, nu am avut voie să fac poze. Asta a fost a doua dezamăgire. Erau acolo două sau trei încăperi deosebit de interesante și frumoase, pe care-aș fi dorit să le păstrez ca amintire fotografică. Țin minte că în dormitorul papilor te simțeai ca într-o grădină din Rai. Pereții erau de un albastru închis precum cerneala, desenat tot cu o încrengătură armonioasă de viță de vie și vreji de stejar. Printre rămurele se jucau vesele câteva veverițe iar din frunziș își lansau trilurile o grămadă de păsărele. Se povestește că unul din Papi, nu mai țin minte care dintre ei, iubea mult păsările și nu s-a mulțumit doar cu cele de pe pereți. Apartamentele sale erau pline de colivii cu zburătoare cântărețe. Camera aceasta mi-a plăcut cel mai mult. Iar acum nu găsesc nici o fotografie reușită pe internet care să mi-o amintească. Și nici măcar un magnet nu mi-am luat, să-l lipesc de frigider. Off.
O altă încăpere interesantă a fost biroul Papei. Aici parcă erai în Câmpiile Elizee. Toată lumea desenată pe pereți se ocupa cu pescuitul, cu vânătoarea, cu culesul florilor sau al fructelor coapte din pomi. O vară eternă. Ciudate preocupări pentru un Papă. Sunt, e drept și vreo două capele ce se ocupă de cele sfinte, doar că pe una dintre ele ( cea mai grozavă – capela Sfântului Martial ) n-am putut-o vedea, era închisă.
O altă experiență de care îmi amintesc cu plăcere a fost audiția pe care am avut-o ( în căștile audio ghidului ) cu muzică ars nova, în Magna Capella, locul în care se celebrau toate ceremoniile fastuoase. Muzică interesantă din alte vremuri, ce se potrivea mănușă locului în care mă aflam.
Au fost în total șapte papi și doi anti-papi ce-au domnit în Avignon, aproape 100 de ani. Mai toți au fost francezi. Datorită lor însă, orașul a fost pus pe hartă, ca să zic așa. Un orășel insignifiant a fost transformat într-o capitală. După întoarcerea papilor la Roma, Avignon a rămas în continuare sub controlul lor și abia în timpul revoluției franceze a fost alipit Franței. Palatul papilor a avut mult de suferit atunci, a fost transformat în garnizoană și închisoare. Astăzi își trăiește o nouă perioadă de glorie. Statisticile spun că e unul dintre primele zece cele mai vizitate atracții turistice ale Franței. Dacă e să socotim că în curtea palatului e instalată principala scenă a Festivalului din Avignon, îi cred.
Și cu asta, basta. Am mai avut timp doar să trec podul până în insula Ronului, pentru a admira cum se cuvine Le Rocher des Doms (care nu se prea mai vede ), pietroiul pe care s-a construit vechiul oraș Avignon. Zidurile cetății, dintre puținele ce-au fost păstrate în Franța, Palatul Papilor, Catedrala Notre-Dame des Doms, Podul Saint-Bénézet. Și un bonus, muntele Ventoux în depărtare.
Apoi am fugit la gară. Nu înainte de-a înfuleca încă o înghețată de coacăze ( cassis pe franceză ), adevărata revelație a excursiei din Provence. Se terminase cea mai obositoare și cea mai costisitoare ieșire ce-o făcusem până acum prin Franța.
Fii primul care comentează