Ménerbes și Saint Hilaire

Apoi drumul m-a condus până în preajma lui Ménerbes, satul poveștilor lui Peter Mayle. N-am mai avut putere să urc în vârful dealului să-l cunosc, nici timp, planurile mele aveau în vedere alte vizite. Am să asociez însă cât oi trăi satul Ménerbes cu gustul zemos, aromat al cireșelor furate din livada ce se întindea la poalele dealului. Am oprit la margine de drum pentru a face câteva fotografii și nu m-am putut abține să nu culeg vreo două cireșe călduțe, cu tot soarele adunat în ele. Bune tare.

2016-06-25 89 Menerbes
Pe drum
2016-06-25 91 Menerbes
În livadă la furat cireșe
2016-06-25 92 Ménerbes
Ménerbes

De voie de nevoie, pentru că trebuia să fac cale întoarsă și șoseaua nu era destul de lată și liberă pentru manevrele mele, am cotit-o pe un drum de țară ce mă trimitea la parcarea lui Abbay de Saint Hilaire. Vorba vine parcare, o bucată de pămând desțelenit, la umbra unor copaci bătrâni. Aici, un indicator timid mă îndemna s-o pornesc pe jos si să străbat încă vreo câteva sute de metri până la mănăstire. Dacă tot am ajuns aici, ia să vedem ce-i și cu abația asta.

Și uite-așa am mai aflat o poveste. Se spune că, pe la anul 1200 și ceva câțiva eremiți de pe muntele Carmel al Palestinei, dintre cei ce se considerau urmașii spirituali ai profetului Ilie, au părăsit Pământul Sfânt odată cu ultimii cruciați și s-au instalat în peșterile provensale, unele dintre ele aflându-se chiar  lângă satul Ménerbes. Cu timpul eremiții au devenit călugări, au construit abația Saint-Hilaire pe lângă peșterile ce le ocupau și au prosperat în cadrul Ordinului Catolic Carmelit. Bunăstarea a durat până în preajma războaielor religioase. De-atunci le-a mes din ce în ce mai rău, până când Revoluția Franceză i-a desființat cu totul. Pe la anul 1850 abația a fost cumpărată de călugării cistercieni din Sénanque ce s-au apucat de făcut agricultură pe pământurile ei. La începutul secolului 20 însă, abația a fost iarăși părăsită. În anul 1961 însă a fost cumpărată de domnul și doamna Bride, originari din Reims, care s-au hotărât să o restaureze. Astăzi fiecare vizitator este invitat să aducă o piatră care să ajute la reconstrucția abației.

Spre deosebire de celelalte locuri vizitate, în Abbay de Saint Hilaire nu era nimeni. Abia la plecare am mai întâlnit o pereche de călători rătăciți. Dar pentru o jumătatea de oră, cât am stat eu prin preajmă, abația a fost doar a mea. M-a primit cu poarta deschisă, cu o mulțime de panouri explicative și cu un coșuleț plin cu săculeți cu lavandă din grădina proprie. Cine dorea, lăsa doi euro și lua unul.

Nu m-am putut abține și-am luat și eu un săculeț. Mirosea prea bine. Mi-a parfumat călătoria și rucsacul. Ori de câte ori îl deschideam primeam un pumn violet în nas. Iar acum tronează în dulap, împrăștiind încă miresme provensale prin casa mea bucureșteană. Pentru aducere aminte.

2016-06-25 94 Abbay de Saint Hilaire
Abbay de Saint Hilaire
2016-06-25 97 Abbay de Saint Hilaire
Chiliile eremiților
2016-06-25-95-abbay-de-saint-hilaire
Chiliile călugărilor

2016-06-25-96-abbay-de-saint-hilaire

2016-06-25 103 Pe drum
Pe drum
2016-10-29-739-untitled
Săculețul cu lavandă
Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.