Yaffa
Jurnal din Israel - capitolul 16

Pentru mult timp Yaffa a fost pentru mine ștampila de pe portocalele din Epoca de Aur. O picătură din savoarea iernilor de altădată. Habar n-aveam în copilărie ce înseamnă Jaffa și din ce colț al lumii vin portocalele respective. Puteau veni și de pe altă planetă, era cam același lucru.

Acum însă am ajuns la sursă: orașul Yaffa din Israel sau Jaffa, sau Yaffo, sau Yapu în textele Egiptului antic, sau Joppe în vremea romanilor. Orașul acesta există de mii de ani și a fost cucerit, ars, reconstruit și stăpânit de aproape toate imperiile care au trecut prin estul Mediteranei. Mult timp a fost principala poartă maritimă spre Ierusalim. Pe aici au intrat negustori, armate, pelerini și aventurieri veniți din toate colțurile lumii.

În jurul Yaffei se întindeau odinioară livezi uriașe de portocali. De aici au plecat faimoasele portocale Jaffa, devenite în secolul XX unul dintre cele mai cunoscute simboluri comerciale ale Israelului. Mai sunt și astăzi destule plantații, deși extinderea Tel Avivului a acoperit mare parte din vechiul peisaj agricol.

Am „atacat” Yaffa în ultima zi a excursiei noastre, din nord dinspre Tel Aviv, chiar înainte de a pleca spre aeroport pentru întoarcerea acasă. Pot spune că l-am parcurs cu ultimele puteri, cele șapte zile petrecute în Israel și Iordania ne-au terminat și picioarele și capul. Așa că am străbătut vechiul oraș, după inspirația și preferința fiecăruia, fără ghid însoțitor, fără explicații și date istorice vârâte în minte, fără fluierul care aduna „turma” pentru a pleca spre punctul următor din programul cel încărcat. În Jaffa am avut la dispoziție două ore de libertate deplină.

Autocarul ne-a debarcat la intrarea în oraș, în apropierea bisericii franciscane Sfântul Petru, aflată în vârful unui delușor. Dacă priveam spre nord, vedeam plaja Mediteranei și hotelurile moderne din Tel Aviv. Spre sud, ne aștepta vechiul oraș și port al Yaffei.

Cum biserica era închisă, din ce-am tras cu ochiul era și în renovare în interior, am coborât pe străduțe înguste spre port. Umbrite de casele înalte, alunecoase din cauza miilor de pași care le-au lustruit pietrele, coborau întortocheate spre mare. Un mic labirint care se mai înfunda câteodată într-o curticică plină de flori.

Vremurile de glorie ale portului Yaffei au apus demult. Pe vremuri era poarta de intrare în Țara Sfântă a pelerinilor ce veneau la Ierusalim din toată Europa, iar mai târziu din America. Astăzi e doar un port al bărcilor de agrement. Dacă aveam mai mult timp poate făceam și noi o croazieră mică pe Marea Mediterană, pentru a vedea Yaffa de pe mare.

Ca mai peste tot în Țara Sfântă am găsit și aici urme românești. Bănuiesc că trebuie să le mulțumim domnitorilor români și boierilor care au ajutat lăcașurile de-a lungul sutelor de ani de stăpânire otomană.

Am urcat iar în punctul de pornire, piața mare a orașului vechi și ne-am continuat plimbarea pe alte străduțe pitorești aflate de-a lungul vechiului zid de apărare: Mazal Dagim, Mazal Arie, ce nume ciudate. Cartierul era plin de galerii de artă, magazine de bijuterii, câteva muzee și câteva magazine cu suveniruri. La ora aceea din zi – era la prânz – nu era deloc înghesuială.

Închei povestea tot cu portocale. Hoinărind noi hai-hui pe străzi, dăm cu nasul într-un pomișor. La început ni s-a părut un banal copac plantat în mijlocul drumului. Mai apoi am observat că plutește, rădăcinile lui nefiind înfipte în pământ ci într-o sămânță uriașă de portocală ce stă suspendată deasupra pământului, legată de clădirile din jur prin trei cabluri. Copăcelului nici că-i pasă. Crește fără grijă, pentru că, fiind o operă de artă, oamenii se înghesuie să-i dea tot ce-i trebuie.