În deșertul Iudeii – partea a doua
Jurnal din Israel - capitolul 10

Pentru a mai pierde ceva timp în acea duminică și pentru a ajunge la o oră cuviincioasă la Bethlehem, ghizii noștri au mai scos din mânecă un obiectiv: mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare din pustiul Iudeii.

La prima vedere, locul nu părea foarte diferit de multe alte mănăstiri orientale prin care trecuserăm deja. Ziduri groase, piatră gălbuie, icoane pretutindeni și căldura aceea apăsătoare care te urmărește peste tot în deșertul Iudeii. Dar părintele Teodosie merita un popas. Fusese unul dintre oamenii care au schimbat profund felul în care avea să arate monahismul răsăritean.

Sfântul Teodosie, întemeietorul mănăstirii, fusese un călugăr originar din Capadocia care ajunsese în Palestina în secolul al V-lea, atras de faima pustnicilor din deșertul Iudeii. A început și el ca sihastru, trăind într-o peșteră, dar în jurul lui s-au adunat atât de mulți ucenici încât a fost nevoit să organizeze o adevărată comunitate. Mănăstirea lui a ajuns să adăpostească sute de călugări de diferite neamuri, care slujeau în limbi diferite și aveau chiar și spitale și case pentru pelerini. Din pricina asta, Teodosie este considerat unul dintre întemeietorii monahismului de obște răsăritean. Într-o vreme în care mulți pustnici fugeau de oameni, el s-a trezit conducând aproape un mic oraș monahal în mijlocul deșertului.

Prin tradiție, mănăstirea este legată și de peștera în care s-ar fi odihnit magii după întâlnirea cu Irod, înainte de a se întoarce în țările lor pe alt drum. Am coborât și noi în mica grotă întunecoasă de sub biserică. După lumina violentă și căldura de afară, răcoarea de acolo părea binecuvântare curată.

După câteva zile de marș forțat prin Israel și Palestina, mănăstirile pustiei Iudeii începeau să se amestece în mintea mea. Mar Saba, Sfântul Teodosie, peșteri, călugări, piatră galbenă și drumuri prin deșert.

După oficializarea creștinismului și dispariția marilor persecuții, vechiul ideal al martiriului nu mai avea unde să se manifeste. Iar pentru mulți dintre creștinii cei mai radicali, pustia a devenit noul loc al sacrificiului. Dacă înainte credinciosul își dovedea credința în arena romană sau în fața călăului, acum și-o dovedea prin foame, singurătate, tăcere și retragere din lume. Așa s-au umplut deșerturile Egiptului și ale Iudeii de pustnici, chilii și mănăstiri.

Mar Saba și Sfântul Teodosie reprezentau de fapt două feluri diferite de a înțelege fuga din lume. În jurul lui Sava s-au strâns mai ales pustnici și sihaștri retrași prin grote și chilii izolate. Teodosie, în schimb, a organizat adevărate comunități monahale, în care călugării trăiau și munceau împreună. Dar amândouă se născuseră din aceeași nevoie de sacrificiu și din credința că Dumnezeu se găsește mai ușor în pustie decât în mijlocul lumii.