Ponte de Lima
jurnal portughez - capitolul 16

Mai toate locurile pe unde am luat prânzul în Portugalia au fost pe cât de neașteptate pe-atât de pitorești.  Nazaré mi s-a lipit de suflet imediat ce l-am văzut, Ponte de Lima n-a făcut nici el excepție de la regulă.

Autocarul ne-a abandonat la o răscruce de drumuri, foarte aproape de inima orașului. De aici urma să ne găsim singuri drumul pe frumoase străzi pietruite și doar pietonale. Primul lucru ce l-am făcut a fost să ne îngrămădim la picioarele unei impresionante statui de bronz ce-o reprezenta pe dona Teresa de Leão, condessa de Portugal, mama primului rege portughez. Dona Teresa înmâna acolo orașului o cartă de privilegii. Am învățat de pe placa înșurubată pe monument că evenimentul s-a întâmplat și în realitate, pe la anul 1125. Impresionant. Ponte de Lima e cel mai vechi orășel portughez atestat documentar.

Am pornit apoi la drum pe jos, printre frumoase case de piatră – unele dintre ele împodobite cu plăci de azulejos, pe lângă un taur de bronz ce părea gata să ne ia în coarne, până am ajuns la râul Lima și la podul care a dat numele orașului. Priveliștea ne-a fermecat pe toți, așa că ne-am lipit de promenada ce se întindea de-a lungul râului. Domnul ghid a început să se îngrijoreze și ne-a amenințat că vom rămâne flămânzi de nu ne grăbeam. Ora de masă, arvunită demult, era pe-aproape. Dar n-a avut nici un succes.

Turma lui s-a împrăștiat instantaneu când a auzit acorduri de muzică populară și a zărit grupurile de ansambluri folclorice ce treceau pe promenadă. Nici până în ziua de azi nu ne-am lămurit ce sărbătoreau cei din Ponte de Lima în acea duminică. Am bănuit însă că evenimentul era legat de deschiderea Festivalului Grădinilor ce are loc aici în fiecare an și care începea peste câteva zile. Nu ne-am dezlipit de defilare până n-a trecut ultimul grup. De nu ne ghiorăiau mațele de foame, ne încolonam și noi în urma lor. Dar așa, ne-am dus să înfulecăm o porție uriașă de cod cu legume, înecat în vihno verde.

După masă am uitat de petreceri populare și am făcut o plimbare tihnită până pe celălalt mal. Podul peste care am trecut a fost construit de romani, dar numai câteva arce mai supraviețuiesc din vremea lor. Restul a fost refăcut în secolul al 14-lea.  Impresionant. Chiar și așa.

Ponte de Lima ne-a uimit cu numărul mare de statui răspândite prin oraș. Am pomenit deja de taurul furios. Pe promenadă am mai avut ocazia să dansăm în ritm de ghitară și acordeon alături de un grup vesel. Apoi am străns grâul și-am arat pământul. Și nu în ultimul rând, am făcut cunoștință cu strămoșii noștri comuni, romanii. Pe malul de unde am pornit noi, câțiva centurioni încolonați stăteau încremeniți și se uitau peste fluviu. Erau nițel kischioși după părerea mea, poate le-ar fi stat mai bine de nu erau așa de colorați. De pe celălalt mal, comandantul lor, călare pe un cal alb, striga furios la ei. Comandant și centurioni, ne povesteau o întâmplare de demult.

Legenda spune că, atunci când au ajuns pentru prima dată pe malurile râului Lima – acolo la marginea lumii, soldații romani erau încredințați că ajunseseră pe tărâmurile lui Hades și că-l aveau în față pe Lethe, râul uitării. Convinși fiind că dacă-l vor trece nu vor mai ține minte nimic, nici măcar cine sunt, refuzau cu încăpățânare să treacă pe malul celălalt. Comandantul lor, furios c-avea de-a face cu asemenea superstiții înapoiate, a trecut singur râul și a început să-și strige camarazii pe nume îndemnându-i să-l urmeze și demonstrându-le că n-a uitat nimic. Și uite-așa au cucerit romanii Galicia. Cum se mai scrie istoria asta …

Pe noi ne-a așteptat Parque do Arnado de cealaltă parte a râului. Erau amenajate acolo câteva grădini: una romană, alta renascentistă, una maură ce ne-au amețit cu aromele florilor. Le-am dat un ocol, apoi am trecut iar podul și ne-am îndreptat cât mai leneș cu putință spre autocar. Te pomenești că de-aceea n-am uitat nimic din excursia portugheză. Pentru c-am trecut râul Lima de două ori.

Sosise momentul să ne luăm rămas bun, cu părere de rău,  de la Ponte de Lima. Trebuia să plecăm mai departe. La Viana do Castelo.

O privire spre oraș de pe malul comandantului roman

Tare mi-au plăcut copii rezenți la defilare

Mamei i-a căzut cu tronc băbuța ce torcea cânepă
La arat și semănat

Parque do Arnado – în grădina romană
Parque do Arnado – în grădina maură
Dona Teresa și carta
Fraierii ce se temeau de râu. În loc să facă o baie, să se răcorească …

 

Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Trackback / Pingback

  1. Viana do Castelo - Ulițarnica

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.