Drumul din Paracas până în Nasca a durat mai mult de trei ore și ne-a purtat printr-un peisaj de-a dreptul dezolant, doar nisip și piatră seacă. În această porțiune șoseaua părăsește coasta, Pacificul dispare din raza vizuală și ai impresia că ai nimerit într-un loc în care n-a mai căzut strop de apă de foarte mult timp. Te și întrebi cum de-au putut dezvolta oamenii o civilizație într-un deșert atât de arid. În zilele noastre istoricii au numit acea civilizație Cultura Nasca și o consideră urmașa directă a celei botezată Paracas. Specialiștii o apreciază pentru ceramica ei, pentru țesăturile frumoase găsite în morminte și pentru puquios – un impresionant sistem de apeducte subterane ce sunt încă funcționale. Gură cască ca noi o apreciază însă din pricina celebrelor Linii Nasca scrijelite în solul pietros pentru amuzamentul zeilor sau al extratereștrilor.
Călătoria noastră s-a încheiat pe la ora patru după-amiaza, în dreptul unui aeroport mititel. Acolo am fost preluați în mare grabă de o echipă eficientă care ne-a controlat rezervarea, pașapoartele și-apoi ne-a urcat pe cântar, neîncrezători în declarațiile noastre pe proprie răspundere cu privire la numărul de kilograme de la purtător. Apoi ne-au spart în grupuri mici de patru până la șase persoane în funcție de greutate și ne-au poftit la avioanele ce ne așteptau pe pistă. Eu am nimerit într-unul în care au încăput șase persoane, încolonați doi câte doi în spatele pilotului ce stătea la manșă și a copilotului ce-a fost mai degrabă ghid. Era cam înghesuit spațiul în avionașul acela mititel și o căldură de mureai, noroc că fereastra avea o găurică prin care intra un strop de aer.
Aeroportul de pe care am decolat se numește Maria Reiche Neuman Airport în cinstea Doamnei Liniilor, o nemțoaică ce a făcut din documentarea, conservarea și popularizarea Liniilor Nazca opera vieții sale. Maria s-a născut la Dresda în 1903 și tot acolo a studiat matematică, astronomie, geografie și limbi străine. În 1932 a plecat în Peru pentru a fi guvernanta copiilor consulului german de la Cusco. În 1940 a devenit asistenta unui profesor american de la Universitatea Long Island din New York, Paul Kosok, care era interesat de sistemele antice de irigații. Ea l-a ajutat să facă aranjamentele în Peru, inclusiv un zbor în 1941, în care au văzut pentru prima dată de la înălțime liniile și figurile din Nasca. Pentru Maria a fost ca o dragoste la prima vedere, de-atunci începând n-a mai părăsit Nasca câte zile a avut. A ajutat la cartografierea liniilor și a propus o primă interpretare. După părerea ei desenele acelea erau un imens calendar solar folosit pentru observarea ciclurilor astronomice dar nu toată lumea a fost de acord cu concluzia ei. Și-a descris munca într-o carte publicată în 1949, numită Misterul din deșert. Profitul pe care l-a încasat din vânzare l-a folosit pentru a face o campanie în favoara sitului de la Nasca și pentru a angaja paznici și asistenți care s-o ajute în muncă. Se povestește că obișnuia să fugărească turiștii ce treceau aiurea peste liniile acelea cu jeepurile și le puteau strica. Maria Reiche a contribuit substanțial și la includerea liniilor în Patrimoniul Mondial UNESCO. A murit în 1998 și a fost înmormântată la Nasca cu onoruri. Cred că le merita cu prisosință.
Dintre multele companii turistice ce propun zboruri de agrement peste Liniile Nasca organizatorii excursiei noastre au ales-o pe Aero Fenix. Iar din oferta lor, au ales un program numit Nasca Clásico, ce promitea un zbor de 35 de minute în timpul căruia urma să vedem 16 figuri enigmatice. În buzunarul din spatele scaunului din față am găsit, pe lângă punguța pentru urgențe, o hartă a traseului pe care urma să-l parcurgem și, pentru a-l putea auzi pe copilotul-ghid, a trebuit să-mi astup urechile cu niște căști mari. Lucrurile au decurs cam așa: puțin înainte de-a ajunge în preajma unei figuri copilotul ne anunța ce urma să vedem și pe ce parte a avionului o puteam zări; nu conta prea tare dacă te aflai în partea greșită, după ce terminau vizionarea norocoșii aflați pe partea corectă avionul lua un viraj mai mult sau mai puțin abrupt pentru a le îngădui și celorlalți să vadă ce era de văzut. Și uite-așa, din viraj în viraj, am trecut în revistă toate cele 16 desene. A fost o experiență foarte intensă, mai ales pentru cei ca mine care nu văd să citească fără ochelari. Mă chinuiam să fac trei lucruri în același timp, să urmăresc harta, să identific figurile de pe sol și, nu în ultimul rând, să le imortalizez în fotografii. Grea misiune mai ales pentru că desenele nu se văd chiar atât de clar cum mi-am imaginat. Nu de puține ori îmi venea să-i spun pilotului s-o ia mai încet, să oprească nițel 🙂 , ca să mă dumiresc mai bine.
Ciudate mai sunt Liniile Nasca. Am înțeles că până în prezent au fost identificate peste 700 de geoglife. Au fost create între anii 500 î.Hr. și 500 d.Hr. de către oameni care au săpat șănțulețe adânci de 10 – 15 cm sau au făcut incizii superficiale pe suprafața solului, îndepărtând pietrele și lăsând expus pământul sau piatra de dedesubt. Lățimea liniilor variază considerabil dar majoritatea au cam 33 cm. Majoritatea liniilor sunt pur și simplu linii drepte dar există și destule desene cu modele figurative de animale și plante. În programul nostru de zbor erau trecute o balenă, o maimuță, un câine, un paianjen și câteva soiuri de păsări. Pe unele am reușit să le prind în poză, pe altele ba. Uimitor este și faptul că au supraviețuit atâta timp. Datorită izolării platoului pe care sunt desenate și datorită climatului uscat, fără vânturi puternice, liniile s-au păstrat în mare parte în mod natural. Partea proastă e că nimeni nu știe pentru ce anume au fost făcute. Calendar astronomic, cărări sacre urmate în timpul unor ceremonii religioase, imagini ale constelațiilor de pe cer … ar putea rămâne până la urmă o enigmă de nedescifrat.
PS. Am încheiat ziua la Hotel Casa Hacienda ce mi s-a părut foarte pitoresc și oarecum arhaic, semăna puțin cu o fermă de pe vremuri. După lăsarea întunericului cerul s-a umplut de stele și-a fost distractiv să folosesc aplicația Sky View de pe telefon ca să identific în noianul acela Crucea Sudului, constelația ce i-a ajutat pe navigatori în emisfera sudică tot atât cât i-a ajutat Steaua Polară în emisfera nordică.
Fii primul care comentează