Paracas – Islas Ballestas
Jurnal peruan - capitolul 1

Ar fi trebuit să aterizăm în Lima pe la ora opt seara dar n-a fost să fie. Cele trei ceasuri petrecute în avion, la Paris, în așteptarea remedierii defecțiunilor la instalația electrică, a făcut imposibilă o eventuală recuperare a întârzierii și a omorât din fașă gândul de-a explora nițel orașul pe înserat. În ciuda cozii cam măricele, formalitățile de intrare în țară au decurs repede și fără probleme. M-a surprins plăcut nenea de la ghișeul de control al pașapoartelor, n-a fost deloc morocănos, nici plictisit ci m-a întâmpinat surâzând, de parcă eram prieteni vechi. Întrebările acelea care se pun câteodată prin vămi … cât ai de gând să stai în Peru?, unde-o să mergi? … nu sunau deloc inchizitorial ci mai degrabă ca un small-talk între doi oameni ce nu s-au văzut de mult timp. Cu un asemenea debut, mă gândeam eu, și dacă toți peruanii vor fi ca el atunci voi avea o excursie reușită.

Am ajuns la hotel târziu de tot în noapte pentru că traficul din Lima, chiar și la acea oră, era foarte-foarte aglomerat. Aproape nici n-a meritat să ne cazăm, a doua zi dimineața am pornit la drum la ora patru, nu cred c-am apucat să dorm două ceasuri. Drept urmare am continuat să moțăi și în autocar și abia pe la șase dimineața, la răsăritul soarelui, am început să mă dumiresc unde mă aflam. Pe fereastra autocarului se zărea o priveliște dezolantă, dune de nisip și în stânga și în dreapta iar noi parcă pluteam într-un univers prăfos.

Din Lima am luat-o spre sud, de-a lungul coastei centrale a Peru-ului. Deși se află între Ecuator și Tropicul Capricornului coasta aceasta numai tropicală nu pare. Are mai degrabă o climă deșertică subtropicală, influențată de curentul Humboldt ce aduce apă rece din zona Antarcticii, de fenomenul El Niño din Pacific și de Anzii Cordilieri ce blochează norii pădurii amazoniene să pătrundă până aici. Acum vara, ce ține în zona de coastă din februarie până în aprilie, era cam cald dar nu insuportabil. Pe măsură ce soarele se înălța pe cer dispărea și pâcla aceea prăfoasă. Până să ajungem în Paracas cerul s-a limpezit cu totul.

Paracas

Iată-ne ajunși într-un orășel portuar, așezat pe o mică peninsulă ce protejează un golf mititel, toate trei purtând același nume, Paracas. În limba quechua, numele ar însemna de fapt ploaie de nisip și mi s-a părut foarte inspirat având în vedere pâcla din care tocmai ieșisem. Deși n-ai da noi bani pe el orășelul acesta este o importantă destinație turistică. Lumea vine până aici să facă plajă dar în special pentru a da o fugă până pe Insulele Ballestas, supranumite și Galapagosul săracilor.

Paracas are însă și o importanță istorică, din două puncte de vedere. Primul ne-a fost indicat de un monument înalt ce semăna cu o corabie cu vele,  aflat chiar la intrarea în orășel, ce comemorează un eveniment important din timpul războiului de independență al coloniilor sud-americane împotriva coroanei spaniole. El Desembarco de San Martín, debarcarea generalului José de San Martín, din septembrie 1820, a avut loc chiar aici, în golful Paracas. Generalul sosise din Chile în fruntea unei mici flote și dorea să pornească la luptă împotriva Orașului Regilor, Lima, cuibul regaliștilor.

Al doilea hint referitor la istoria Peru-ului a fost mult mai interesant și mai misterios totodată. Am dat de el abia după ce ne-am îmbarcat în vaporașul ce-avea să ne poarte prin jurul Insulelor Ballestas. L-am găsit scrijelit pe fața unui deal, înalt de vreo 180m și vizibil de la 20km depărtare. Lumea l-a botezat Candelabrul Paracas dar nu se știe ce-a vrut să spună autorul când l-a desenat. Ar putea fi și un trident sau poate un cactus, depinde de imaginația fiecăruia. Nimeni nu are habar nici când anume a fost desenat. Folosindu-se de datarea cu carbon a unor cioburi găsite în preajma lui arheologii au tras concluzia că geogliful ar fi fost cioplit prin anul 200 î.Hr. L-au atribuit unei culturi numite Paracas, ce a înflorit pe coasta sudică a Peru-ului în jurul anilor 600-150 î.Hr. dezvoltată de una dintre cele mai vechi și mai complexe societăți omenești cunoscute în America de Sud.

Acum e musai să fac o paranteză pentru a aminti puțin modul în care au împărțit istoricii perioada precolumbiană a Americii de Sud, mi s-a părut interesant. La început de tot a existat perioada preceramică (înainte de 9500 – 1800 î.Hr.), de dinaintea inventării olăritului. Următoarele, până la sosirea europenilor (1800 î.Hr. – 1534 d.Hr.), au fost definite prin alternanța unor așa numite  perioade (funcție de stilurile distincte de ceramică apărută în diferite zone) și orizonturi (intervale de timp în care anumite practici culturale au reușit să unifice o întreagă regiune).

• Perioada inițială (1800 – 900 î.Hr.) – a fost cea în care s-a inventat ceramica în America de Sud și au început să apară pe coastă așezări stabile, de-a lungul văilor râurilor ce coboară din munți, unde se putea practica agricultura.
• Orizontul timpuriu (900 – 200 î.Hr.) – a fost marcat de apogeul unei culturi numită Chavin de Huantar, apărută în zonele muntoase din nordul Peruului. În sud există două situri importante ale acestei culturi, Pukara în munți și o faimoasă necropolă în Paracas, pe coastă.
• Perioada intermediară timpurie (200 î.Hr. – 600 d.Hr.) – apar mai multe culturi locale. Pe coastă: în nord culturile Moche și Gallinazo, cultura Lima în zona centrală și în sud cultura Nasca. În zonele muntoase: Marcahuamachuco și Recuay în nord, Tiwanaku în sud, în jurul lacului Titicaca.
• Orizontul Mijlociu (600 – 1000 d.Hr.) – o perioadă caracterizată de schimbări climatice și de mediu în regiunea andină. Cultura Moche din nord a suferit o reorganizare radicală mutându-se mai la nord și mai spre interiorul continentului. În centru și sud au dominat cultura Wari și Tiwanaku din bazinul Titicaca.
• Perioada intermediară târzie (1000 – 1476 d.Hr.) – au apărut în Peru tot soiul de culturi independente, cea mai interesantă fiind Chimú, pe coasta de nord.
• Orizontul târziu (1476 – 1534 d.Hr.) – este perioada Imperiului Inca.

Gata paranteza.

Islas Ballestas

Insulele Ballestas sunt de fapt principala atracție care aduce vizitatori în Paracas. Micul arhipelag este format din trei insule mai mari și multe altele mititele: Ballesta Norte, Ballesta Central și Ballesta Sur. Accesul pe țărm este restricționat din pricina legilor de mediu și doar oamenii de știință și cercetătorii au voie să debarce. Gură cască ca noi trebuie să se mulțumească cu o croazieră de vreo două ceasuri cu barca, ce te învârte prin jurul insulelor pentru a observa de la o oarecare depărtare arcade de stâncă, peșteri și îndeosebi fauna sălbatică.

Vedetele incontestabile ale insulelor sunt pinguinii Humboldt și leii de mare. Ambele specii au fost păcălite să vină atât de aproape de Ecuator de curentul oceanic Humboldt ce le aduce din apele arctice de la sud peștii favoriți. Există și o mulțime de păsăret pe Insulele Ballestas. Păcat că telefonul meu nu are un tele-obiectiv mai puternic, să fi putut să încerc o identificare mai precisă. Am văzut sigur câțiva pelicani peruani ce nu sunt albi ca cei din Delta noastră ci mai cenușii. Am văzut sigur mii de chire inca, ce au un penaj gri închis și o mustață albă  ce flutură de o parte și de alta a ciocului roșu-portocaliu. S-ar putea să fi văzut și ceva cormorani guanay, cei mai prolifici producători de guano de pe coasta Peru-ului.

Insulele Ballestas nu se află în Rezervația Națională Paracas. În schimb, ele aparțin Sistemului Rezervației Naționale a Insulelor unde mai este permisă colectarea guano-ului, aurul puturos ce-a umplut în secolul al 19-lea cuferele statului Peru. Cuvântul guano vine din limba quechua și înseamnă „excremente ale păsărilor marine”. Incașii îl strângeau și ei și-l foloseau ca fertilizant. În zilele noastre stratul de guano s-a subțiat considerabil și exploatarea lui se face cu restricții.

Cam atât despre vizita în Paracas și croaziera prin jurul Insulelor Ballestas. N-am avut timp să căscăm gura prea mult prin orășel pentru că trebuia să plecăm mai departe cât mai repede cu putință. Pe la ora trei după-amiaza ne așteptau avioanele în Nasca.

+9

0