Adana
Turcia de sud-est - capitolul 8

După Antakya am părăsit granița siriană a Turciei și ne-am îndreptat spre nord. Destinația finală era Cappadocia dar pentru că trebuiau parcurși aproximativ 500 de kilometri iar jumătate din zi era deja trecută, călătoria noastră a fost spartă în două. Drumul ne-a purtat prin Porțile Siriei peste Munții Taurus și pe lângă orașul port İskenderun, numit așa după Alexandru Macedon. Orașul are pretenția de-a fi moștenitorul Alexandriei ad Issum, orașul ctitorit de Alexandru după prima sa mare victorie împotriva persanilor, ce-a avut loc pe aici prin apropiere.

Spre seară am ajuns în Adana, capitala Ciliciei, unde urma să ne cazăm pentru o noapte. Înainte de culcare însă am reușit să vedem două moschei și un pod.

Primul loc în care am oprit a fost Sabancı Merkez Camii, o moschee modernă, inaugurată în anul 1998 care are pretenția de-a semăna cu capodopera lui Sinan din Edirne, moscheea Selimiye. Nu pot spune dacă e adevărat sau nu, nu am văzut acea moschee dar pot recunoaște cu mâna pe inimă că moscheea din Adana n-o întrece pe Süleymaniye din Istanbul, care rămâne pe primul loc în preferințele mele într-ale moscheilor turcești.

Moscheea din Adana se laudă și cu cele șase minarete ale sale. Din ce-am mai citit eu prin cărți am învățat că, la originile lor, moscheile nu aveau minarete deloc, muezinul cântându-și chemarea la rugăciune de pe acoperiș sau din turlele bisericilor transformate în moschei. Mineretele ar proveni de fapt de la un obicei practicat de triburile turcice de prin Asia Centrală care ridicau un turn în momentul în care câștigau o bătălie importantă. Minaretele acestea ar fi de fapt un soi de turnuri ale victoriei. De la turcii de acolo ar fi fost preluat în arhitectura musulmană obiceiul de-a construi turnuri pe lângă moschei. Se pare că otomanii au preluat și ei cu încântare acest obicei și au tot mărit numărul de minarete cu care și-au împodobit moscheile până când, culmea tupeului, au ajuns la șase în cazul Moscheii Albastre, tot atâtea câte avea și moscheea profetului de la Mecca.

În ultimul timp regulile s-au mai îndulcit, nu mai existe limite nici de înălțime nici de număr când e vorba de ridicat minarete. Musulmanii își pot striga victoriile după bunul plac.

A doua oprire am făcut-o la  Taşköprü, în traducere Podul de Piatră, un pod roman ce se întinde peste râul  Seyhan. A fost construit cel mai probabil în prima jumătate a secolului 2 d.Ch. Până în anul 2007 le erau îngăduite și vehicolelor motorizate să treacă pe el dar azi e doar pietonal. Mi-ar fi plăcut să mă plimb pe el dar n-am avut timp. Trebuia repere-repede să mai atingem un obiectiv și după aceea să mergem la culcare.

Ultimul obiectiv la care am ajuns în Adana a fost Ulu Cami, adică Marea Moschee. Am patrulat puțin prin curtea ei înainte de începerea rugăciunii de seară. Moscheea aceasta e mititică față de Sabancı Merkez Camii și provine dintr-o altă poveste. A fost construită prin secolul al 16-lea pe vremea când Adana era capitala unui emirat numit Ramadanid. Emiratul acesta a fost moștenitorul regatului armean ce-a stăpânit Cilicia. La început a depins de mamelucii din Egipt și apoi de sultanii otomani. Dar a reușit, ca și țările române, să rămână cât de cât independent.

Și un ceas de lângă parcul din spatele moscheii
Și un rămas bun podului roman și noii moschei de lângă autocarul ce ne-a dus la hotel

Cam atât despre Adana. Mai multe nu am a povesti. Șederea noastră s-a produs pe repede-repede înainte.

Despre AncaHM Articolele 659
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.