Cappadocia pentru a doua oară
Turcia de sud-est - capitolul 10

Despre Cappadocia numai de bine, chiar și la a doua vizită. Am mai fost pe aici acum vreo 10 ani împreună cu mama, într-o excursie organizată pe cont propriu ce-a durat patru zile. Am mai povestit despre ea. Atunci am stat în Göreme, am făcut două tururi apelând la o firmă locală de turism și-am zburat cu balonul. Acuma am stat două zile și am urmat propunerile DAL și ale ghizilor noștri. Sincer, mi-a plăcut mai mult prima excursie poate și din cauză c-am stat mai mult timp și am făcut doar ce ne-a trăznit prin cap. Într-un fel cele două excursii s-au completat dar, dacă prima nu exista, rămâneam sigur în suflet cu dorința de-a reveni aici pentru a aprofunda problema.

Iacătă ce-am făcut noi în cele două zile în care am colindat prin Cappadocia.

Valea Ihlara

După ce-am părăsit Tarsus am mers întins (cu pauze de toaletă, desigur 🙂 ) până în Cappadocia. Până la destinația finală, hotelul din Nevșehir, am avut în program vizite la două obiective.

Primul a fost Valea Ihlara, un canion săpat în stâncă, pe fundul căruia curge râul Melendiz. De-a lungul văii, la baza pereților verticali ai canionului au fost săpate începând cu secolul 7 d.Ch o grămadă de bisericuțe și chilii unde se retrăgeau călugării ca să scape de ispitele lumii ăsteia. Intenția noastră era să vizităm vreo trei din aceste bisericuțe dar până la urmă am vizitat doar una. Celelalte două erau așezate de cealaltă parte a râului față de cărarea noastră iar podețele fuseseră duse de ape în timpul unei viituri recente. Nu-mi pare rău că nu le-am văzut, toate bisericuțele astea seamănă între ele, sunt cam necăjite iar sfinții de pe pereți au ochii scoși.

Am fost și data trecută în Valea Ihlara. Atunci am coborât în canion printr-o parte, am făcut o plimbare de vreo 4km pe fundul lui și am ieșit pe altă parte, la Belisirma. Acum plimbarea a început și s-a terminat la Belisirma iar noi am făcut doar o scurtă plimbare dus-întors prin canion și am urcat să vedem una din (probabil) multele biserici închinate sfântului capadocian Gheorghe, omniprezent în zona asta.

Capătul văii la Belisirma
Personajele acestea colorate ce invită lumea pe la grotele-biserici aflate la poalele stâncilor nu existau data trecută
O bisericuță a Sfântului Gheorghe

Canionul privit de la ușa bisericuței
Pe valea râului Melendiz

Kaymaklî 

A doua oprire am făcut-o pentru a vizita un oraș subteran. Pământul Cappadociei ascunde o mulțime de orașe săpate în pământ, loc de refugiu dintotdeauna al locuitorilor în caz de primejdie. Data trecută ne-am târâit prin Derinkuyu acum am făcut-o prin Kaymaklî. Orașul are opt nivele dar accesul vizitatorilor e permis doar în patru. Sunt săgeți lipite pe pereți care-i îndrumă încotro s-o ia altfel sigur s-ar rătăci în labirintul acela subteran. Față de ce mi-am amintit eu de data trecută, din Derinkuyu, orășelul acesta e mult mai compact, „străzile” sunt mult mai înguste și mai joase, „apartamentele” mai adunate unele în altele. M-au impresionat și de data asta puțurile de aerisire ce coboară parcă până în fundul pământului și care fac ca aerul să fie respirabil chiar și la etajul -4.

Cioc-cioc la porțile orașului subteran
Strecurându-ne prin galerii înguste și joase
Urme ale unei biserici din orașul subteran

Să fie o cramă?
O ușă scoasă din balamale
Un puț de aerisire

Ce-o fi fost aici? Sală de ședințe?

Un simulacru de Înviere

Am avut parte și de un moment penibil în excursia aceasta. În programul pentru care am semnat la plecare era trecută și participarea la slujba de Înviere într-o biserică Sf. Constantin și Elena din Ürgüp. Pe drum însă ghizii noștri au constatat că nu au o pălărie destul de șmecheră din care să scoată această slujbă. Explicația a fost că mai demult, în vremurile în care a fost conceput programul excursiei era posibil un asemenea eveniment, dar acum nu se mai poate pentru că nu mai există biserici active nicăieri în Cappadocia. Informația aceasta mi-a fost confirmată a doua zi, când o doamnă franțuzoaică ce vizita Muzeul în aer liber din Göreme a pus aceeași întrebare unui ghid turc: mai există prin jur ceva biserici creștine active? Iar turcul i-a răspuns că nu, doar în orașe mari mai are șanse să găsească așa ceva, nu și în Cappadocia.

Multă lume din grupul nostru s-a bosumflat însă și-a bătut din picior. Bieții noștri ghizi, prinși între ciocan și nicovală, s-au dat peste cap și ne-au oferit până la urma următoarea variantă amețită rău. Ibrahim a reușit să scoată din pământ din piatră seacă un preot (numai Dumnezeu știe dacă era într-adevăr preot) care să fie de acord să deschidă pentru 15 minute o bisericuță pentru Înviere. După vreo jumătate de ceas am aflat că de fapt bisericuța cu pricina poate fi deschisă doar înainte de ora 7 seara. Până la urmă ne-am trezit în fața unei grote în care am fost poftiți de doi domni ce aduseseră și câteva lumânări. Evlavioșii grupului au aprins câte o lumânare și s-au închinat. Mai toată lumea a răsplătit deranjul domnilor cu cât i-a lăsat sufletul.

Sincer, n-am înțeles insistența grupului de a participa la această Înviere ciudată. După mintea mea aceeași ceremonie putea fi făcută oriunde altundeva fără a pune ghizii pe jar și fără a deranja lumea de la masa de seară.

Nevșehir

În această excursie prin Cappadocia, cartierul general l-am avut în orașul Nevșehir. Îl numesc așa pentru că am dormit două nopți în același hotel, lux nemaiîntâlnit în această excursie. Orașul nu e nici pe departe la fel de pitoresc ca și Göreme, e modern din cap până în picioare. Urme ale grotelor de altădată pot fi zărite doar în preajma cetății.

Orașul își datorează modernitatea lui Nevşehirli Damat Ibrahim Pasha, mare vizir și ginere al sultanului Ahmet al 3-lea. Personajul acesta, a cărui statuie am găsit-o la capătul părculețului din fața hotelului, s-a născut aici și a contribuit hotărâtor la transformarea orășelului. Se spune că era un om învățat și luminat care încerca modernizarea „imperiului cu picioare de lut”. E puțintel legat și de istoria noastră românească. Pe timpul viziratului lui au fost cedate austriecilor Banatul Timișorii și Oltenia.

O încercare de-a cuceri cetatea

Un zbor cu balonul

N-am rezistat nici de data asta tentației de-a zbura cu balonul și m-am dus chiar dacă a trebui să plec de la hotel cu noaptea în cap, la ora patru. Trezirea n-a fost o problemă pentru că am constatat că în Nevșehir se păstrează viu un obicei vechi musulman de Ramadan: pe la ora trei dimineața circulă prin oraș un toboșar ce bate zdravăn în toba lui pentru a scula lumea din somn, să nu rateze rugăciunea de la ora patru. Cu muezinii mă obișnuisem, aproape nici nu-i mai auzeam, dar toboșarul m-a trezit din cel mai adânc și dulce somn.

Formalitățile de dinaintea zborului au fost aceleași. Am fost pescuiți de la hotel și duși mai întâi undeva în Goreme pentru a servi un mic dejun (la pachet, câteva cronțănele, apă și un măr) și de a semna o declarație pe proprie răspundere că ne încumetăm la o experiență de acest fel. După aceea am plecat spre locul unde se umflau baloanele, am fost îmbarcați și gata, am pornit la drum. Zborul a durat aproximativ o oră și ne-a purtat în zona cu țugui de piatră numită Pașabag. La sfârșit am băut o șampanie roz și am primit certificat.

Povestea plutirii noastre în fotografiile de mai jos.

Pe deasupra lui Goreme
Cam întuneric afară, aparatul foto protesta, dar asta e
Vulcanul Erciyes, sau Argaeus după un nume mai vechi, se pregătea și el de sculare

Nebunia baloniadelor
Pe deasupra văii Pașabag

Plutind deasupra viilor de la Pașabag
Și cam atât, ne pregătim de aterizare

Valea porumbeilor

După micul dejun cel adevărat, de la hotel, am plecat la drum motorizați pentru a descoperi câteva dintre locurile interesante ale Cappadociei. Prima oprire am făcut-o deasupra Văii Porumbeilor, pentru poze și vizită la o făbricuță ce făcea obiecte din onix. Cum nu m-a tentat experiența (avusesem parte de una data trecută) am plecat la plimbare prin jurul văii ăsteia.

Valea Pașabag

După aceea ne-am dus pe Valea Pașabag pentru a vedea de aproape formațiunile ciudate săpate de vânturi, pe care le-am zărit și din balon. Și pe-aici fusesem data trecută, ba chiar m-am cățărat în chilia unui eremit pe nume Simion. Acum m-am mulțumir s-o privesc din curte.

Așa zisa chilie a lui Simion

Valea roșie dar nu pe înserat

Am făcut și un popas foarte scurt, cât să imortalizăm momentul în câteva fotografii, lângă Valea Roșie. Data trecută cu acest obiectiv ne începusem noi cercetările capadociene. Țin minte că în prima seară, imediat după ce ne-am cazat, gazdele noastre ne-au dus aici și ne-au îndemnat să ne plimbăm puțin printre țuguii rozalii de piatră.

Göreme – Muzeul în aer liber

Ultimul punct de pe ordinea de zi a excursiei noastre a fost Muzeul în aer liber de la Göreme. Nu am stat mai mult de un ceas și ceva pentru că lumea era obosită și dorea la hotel.

Vizita aceasta a fost mult mai relaxantă decât cealaltă, acum erau atât de puțini vizitatori ! Țin minte cum data trecută stăteam la coadă înainte de-a putea intra în bisericuțe, acum era de-a dreptul lejer. Le-am revăzut pe toate, chiar dacă mai superficial decât data trecută. Am intrat din nou în cea care mi-a plăcut cel mai mult, Karanlik Kilise (Biserica neagră), plătind 30 lire turcești în loc de 8 (inflație turcească). În plus am văzut Çarıklı Kilise, biserica sandalei, unde nu intrasem atunci pentru că era închisă. Neavând nici un cerber care s-o păzească, am furat vreo două poze și în interior.

Intrarea în biserica Sfântului Vasile
Çarıklı Kilise

Intrarea la biserica neagră – Karanlik Kilise
Sub acești țugui stau ascuse biserica Sfântului Vasile, a Mărului și a Sfintei Barbara

Doar Sfântul Gheorghe, balaurul n-a încăput în poză
Ciudatul Sfânt Onuphrius, eremit din deșertul egiptean
Intrarea în frumoasa Tokali Kilise

Cam asta a fost excursia noastră în minunata Cappadocia. Restul timpului l-am petrecut la cumpărături. A doua zi, la insistența publicului, ne-am oprit la un magazin de pielărie și apoi am plecat spre Kayseri pentru a ne lua zborul spre casă. Din fericire pentru noi, aeroportul acesta a fost mai șmecher decât cel din Mardin și ne-a preluat cu totul bagajele, n-a mai trebuit să le ridicăm și să le predăm la loc în Istanbul. Drumul până la București s-a desfășurat în cele mai bune condiții, escala la Istanbul a fost mai scurtă, așa că …

La revedere Turcia, până data viitoare.

 

Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.