Chiar dacă Sousse era punctul terminus al acelei zile, am oprit un ceas și în Monastir, aflat la vreo 20km mai la sud, tot pe malul Mării Mediterane ca și Sousse. Pentru că orașul era oricum în drumul nostru (Tozeur-Kairouan-Monastir-Sousse) Anas ne-a propus să-l cucerim în acea seară și nu a doua zi, cum era trecut în programul excursiei. Pentru ceea ce aveam de vizitat a fost timp suficient.
Autocarul ne-a abandonat într-o piață aflată în spatele Ribatului din Monastir. Impresionantă cetatea asta. Am înțeles că este cel mai bătrân ribat construit de arabi pe vremea cuceririi Maghrebului. Actuala clădire a fost începută în anul 796 e.n. de un guvernator abbasid al Ifriqyiei. Dar nu pentru ribat am făcut noi popas în Monastir.
În capătul unei alei lungi și late ce pornea din piață se zăreau turnurile și cupola unui mausoleu. Este locul de veci ridicat pentru a adăposti rămășițele pământești ale părintelui Tunisiei moderne, primul președinte al republicii, Habib Bourguiba. Dacă e să mă întrebați pe mine, omul acesta a devenit un fel de semizeu în Tunisia. În fiecare oraș bulevardul principal îi poartă numele, există nenumărate statui de-a lungul și de-a latul țării care-l reprezintă intrând călare pe cal în Tunis, după ce i-a alungat pe francezi. A stat în fruntea statului timp de 30 de ani, din 1957 până în 1987. Anas povestea lucruri bune despre el: că a încercat modernizarea Tunisiei, că a pus un mare accent pe educație, că era adeptul emancipării femeilor, că a încercat să păstreze un echilibru între lumea occidentală și cea arabă. A fost scos din funcție printr-o lovitură de palat, când primul său ministru Ben Ali l-a declarat ramolit și incapabil să conducă. Pentru că există totuși dreptate pe lumea asta, pe Ben Ali l-a măturat revoluția din 2011.
Habib Bourguiba s-a născut în Monastir și tot aici a ales să fie înmormântat, alături de alți membri ai familiei sale. Pe timpul cât a fost președinte a avut grijă de oraș, i-a alocat destule fonduri pentru a-i permite să se transforme într-o stațiune cochetă de pe malul Mării Mediterane. Despre mausoleu însă ce-aș putea spune … pentru una trecută printr-o perioadă când era la mare modă cultul personalității … n-am prea gustat vizita.
Înainte de-a părăsi definitiv Monastir, Karim și-a făcut pomană cu noi și ne-a plimbat nițel cu autocarul de-a lungul plajei, pe corniche. Nimic de obiectat aici, orașul privit de la fereastră părea curat și frumușel. Ar merita încercat aici un sejur la mare, pentru cine gustă experiențe de felul acesta.
Fii primul care comentează