Punctul terminus al următoarei zile petrecute în Tunisia a fost orașul Tozeur, aflat undeva în vestul țării nu departe de granița cu Algeria. Până s-ajundem acolo am avut de străbătut un loc de-a dreptul ciudat pe nume …
Chott el Djerid
Dacă te uiți pe o harta fizică a lumii Chot el Djerid apare colorat cu albastru de parcă ar fi un imens lac la marginea Saharei. Când ajungi pe malurile lui vezi că nu-i chiar așa. Deși pe timp de iarnă ar fi trebuit să semene întrucâtva cu un lac, la ora la care am ajuns noi în preajma lui am zărit doar o crustă alb-gălbuie de sare amestecată cu nisip ce se întindea cât vezi cu ochii, până la linia orizontului. Dezolant și înfricoșător.
Chott el Djerid este de fapt un lac endoreic, aflat la 10 – 30 m sub nivelul mării, adică un teritoriu în care apele scurse nu pot atinge oceanul planetar ci se opresc într-o depresiune din care se pierd apoi prin infiltrare sau evaporare. Iarna, când precipitațiile sunt mai abundente Chott el Djerid se umple și poate fi străbătut cu barca, fundul său argilos nelăsând apa să se scurgă instantaneu în nisip. Vara se ating aici temperaturi de peste 50°C și nu de puține ori apare fenomenul de fata morgana. Povestea Anas că Chot el Djerid este un soi de cimitir, că multe caravane și-au găsit sfârșitul îngropate în nisipuri mișcătoare datorită crustei labile de sare ce se poate rupe oricând. Pe vremuri îți trebuia un ghid cunoscător al locului ca să străbați lacul, acum urmezi cuminte șoseaua ce trece prin mijlocul lui.
Se mai povestește că, dacă îl prinzi în toane bune, lacul poate prezenta călătorului un spectacol de modă, îmbrăcându-se de-a lungul zilei în haine colorate în roz, bleu, verzui. Noi însă n-am avut parte de-un asemenea răsfăț.
Tozeur
După ce-am scăpat de Chott el Djerid am intrat în raiul curmalelor. În oazele din jurul orașului Tozeur cresc mii și mii de palmieri purtători de curmale dulci. Am nimerit taman în perioada culesului așa că piețele orașului erau ticsite. Nu e prea ușor să crești curmali în deșert, mai ales în cantitățile acelea industriale. Plantele au nevoie de mult soare dar și de multă apă, în special la rădăcină. Tunisienii sapă puțuri foarte adânci pentru a extrage apa pe care apoi o colectează în turnuri de răcire și o folosesc la irigarea plantațiilor. Curmalele din Tozeur au renumele de-a fi cele mai gustoase din Tunisia așa că ne-am umplut și noi desaga cu câțiva ciorchini.
Orașul Tozeur a fost o surpriză plăcută. Pe vremuri era un loc de popas important pe drumul caravanelor ce străbăteau deșertul. Arhitectura caracteristică a regiunii este cu totul specială, casele sunt construite din cărămizi galbene iar fațadele sunt decorate cu motive geometrice ce seamănă cu cele țesute în covoarele berbere. Medina veche din Tozeur e ornamentată aproape în întregime și, pentru că municipalitatea a hotărât ca și clădirile moderne să poarte măcar câteva decorațiuni de acest fel, trecerea din medină în orașul modern nu e foarte abruptă.
Am ajuns în oraș pe la sfârșitul dimineții și Anas ne-a propus o plimbare cu caleașca prin oraș. Eu una am preferat însă să-l străbat cu piciorul. La început am inspectat piața și am tras cu ochiul în curtea moscheilor din apropiere. Apoi m-am afundat pe străduțele întortocheate ale medinei vechi.
La prânz ne-am strâns cu toții la punctul de întâlnire pentru a ne îmbarca în jeep-uri și-a pleca spre oazele de munte aflate la câțiva kilometri depărtare de oraș. Aventura aceasta n-a fost chiar atât de zdruncinătoare ca primul jeep-safari, jumătate din drum fiind parcurs pe șosea.
Oaza Chebika
Prima de pe listă a fost oaza Chebika. De izvorul ei cu apă dulce au profitat cândva romanii ce-au construit aici un castru pe nume Ad Speculum. Ruinele lui au fost folosite de berberii ce și-au întemeiat un sat și s-au apucat de cultivat curmale.
În oaza Chebika am avut din nou prilejul de-a face puțin sport. Am fost poftiți la o plimbare ce ne-a purtat pe deal în sus, prin vechiul sat abandonat acum și ne-a strecurat printr-o trecătoare îngustă dintre două stânci. De la înălțime se deschidea o panoramă frumoasă peste întreaga oază până hăt departe spre Chot el Djerid. Apoi am fost poftiți să coborâm în vale pentru a inspecta izvorul minunat ce dă viață deșertului, un mic lac și plăpândele cascade.
După care duși am fost către oaza Tamerza, aflată la câțiva kilometri depărtare.
Oaza Tamerza
Oaza Tamerza nu mi s-a părut la fel de frumoasă. Am stat foarte puțin aici, cât să coborâm cele câteva trepte pentru a imortaliza în fotografii cascadele și un început de canion. Am înțeles că și aici a funcționat pe vremuri un castru roman pe ruinele căruia a răsărit un sat berber. Eu una însă n-am zărit nici castrul, nici satul, doar prăvăliile negustorilor de suveniruri.
Pe post de concluzie aș putea spune că oazele acestea de munte mi-au arătat cât de șubredă poate fi viața pe pământ și cum unii oameni sunt obligați să se agațe de cel mai mic firișor de speranță pentru a supraviețui.
Onk Jemel
Ziua nu se încheiase încă. Mai aveam în program o excursie prin deșert pentru a inspecta locurile în care s-au turnat scene din filme de Hollywood. Prima oprire s-a făcut la Onk Jemel, în traducere Gâtul Cămilei, o formațiune ciudată la picioarele căreia se întindea pista de aterizare din Pacientul englez. Apoi ne-am dus mai departe, printre dune de nisip, către un sat din Războiul Stelelor, dar oricât l-am căutat pe R2-D2 (personajul meu preferat) nu l-am găsit.
Din escapada asta mi-au plăcut, din nou, culorile deșertului la apus de soare. De data asta amurgul nu m-a prins în mașină așa c-am încercat să-l imortalizez în câteva fotografii, nu prea reușite din păcate.
Am ajuns în Tozeur mult după apusul soarelui și am profitat de invitația lui Anas de-a face o scurtă încursiune prin medină. Apoi ne-am retras la hotel și n-am mai făcut mare lucru pentru că a doua zi urma să ne trezim dis de dimineață. Plecarea era anunțată pentru ora 7.
Fii primul care comentează