Cartagina
Jurnal tunisian - capitolul 9

Tristă mi s-a părut vizita în străvechea Cartagina. Doar renumele-i nemuritor a mai rămas, partea materială a fost rasă de pe fața pământului, rând pe rând, de nenumărați cuceritori … romani, vandali, arabi, spanioli, turci, francezi. Mult popor a luptat să stăpânească acest colț de pământ de unde se putea controla atât de ușor traficul prin Mediterana. Vârful colinei Byrsa, ocupat cândva de templul unui zeu cartaginez și apoi de un for roman, este acum dominat de o catedrală franceză construită la sfârșitul secolului al 19-lea și închinată lui Ludovic cel Sfânt, regele francez cruciat ce-a murit la Tunis în 1270.

Cu greu am mai găsit urme ale vechii Cartagine prin actualul cartier rezidențial al Tunisului. Am tot făcut hop on – hop off din autocar în câteva locuri iar la sfârșit n-am putut spune că m-a impresionat cu adevărat vreunul dintre ele. În total am trecut în revistă două obiective și jumătate din perioada punică a istoriei Cartaginei (814-146 î.e.n) și alte două din perioada ei romană (146 î.e.n. – 439 e.n.)

Colina Byrsa

Potrivit tradiției Cartagina a fost întemeiată în anul 814 î.e.n. de către fenicieni din Tyr. Numele ei originar ar fi fost Kart-hadasht ceea ce înseamnă Orașul-nou.

Se povestește că acești fenicieni întemeietori ar fi însoțit-o de fapt pe prințesa Elissa-Dido care ar fi fost nevoită să fugă din Tyr din cauza regelui și fratelui său ce-i dorea moartea. Ajunși pe țărmurile de nord ale Africii au ochit un promontoriu aflat într-o locație nemaipomenită și au cerut regelui berber care-l stăpânea să le îngăduie să ocupe pământ cât poate fi acoperit de pielea unui taur. Regele berber, neștiind ce-o poate duce mintea pe-o prințesă feniciană, s-a învoit. Dido a poruncit atunci oamenilor săi să taie pielea de taur în fâșii cât mai înguste, să lege fâșiile cap la cap și să înconjoare toată colina Byrsa cu „sfoara” obținută astfel. Văzând c-a fost realmente tras pe sfoară, berberul s-a enervat și i-a pus în vedere lui Dido că are de ales, fie se mărită cu el, fie îi va expulza pe toți fenicienii de pe pământurile lui. Dido s-a învoit cu măritișul dar în noaptea nunții a hotărât să se sinucidă. Și uite-așa au rămas fenicienii stăpâni pe colină, întemeind unul dintre cele mai celebre orașe ale antichității, iar regele berber cu buzele umflate (de două ori).

Prefer legenda asta, chiar dacă în spatele ei s-ar putea ascunde cine știe ce ritualuri sângeroase de sacrificiu, comune în acele vremuri îndepărtate. Cealaltă legendă, cu o Dido îndrăgostită de un Enea fugar o consider propagandă romană 🙂 .

Eu una nu m-am priceput să deslușesc mare lucru pe colina Byrsa. O platformă golașă unde odinioară au existat probabil temple și locuințe dar care acum, pentru un ochi de necunoscător, nu arătau prea apetisant. Oricât m-am străduit n-am zărit nicăieri umbrele lui Dido, ale lui Hannibal – generalul ce-a trecut Alpii cu elefanți și a fost cât pe ce să înfrângă Roma sau măcar ale lui Hanno – navigatorul ce-a trecut dincolo de Coloanele lui Hercule și a explorat coasta de vest a Africii până în Gabon.

În vârful colinei Byrsa

E minunată așezarea orașului. De aici se vede Mediterana …
… iar de aici lacul Tunis și o parte a orașului modern

În stânga jos, rămășite ale unor locuințe punice – fără geamuri la exterior dar cu încăperi construite în jurul unei curți interioare, deschise spre cerul liber. După clasicul model mediteraneean.

Tophet

Un alt loc „cartaginez” în care ne-am oprit a fost Tophet. Ciudățenia numită astfel era un soi de incintă sacră, situată de obicei în afara orașelor, unde se făceau sacrificii și înmormântări, în special ale copiilor mici. Se găsesc peste tot în zona Mediteranei, prin mai toate coloniile pe care le-au întemeiat fenicienii.

Arheologii și istoricii nu se pot pune de acord cu privire la semnificația lor. Unii se bazează pe poveștile din antichitate ale grecilor și romanilor care le-au construit fenicienilor o reputație cât se poate de proastă, de ucigași de copii. Conform acestei teorii fenicienii și apoi cartaginezii ofereau spre sacrificiu zeilor lor, Baal-Hammon și consoartei sale Tanit-Astarte, copii nou-născuți. Pe de altă parte, tot mai multe dovezi arheologice tind să dezmintă această teorie. Sacrificii s-or fi făcut dar în mod excepțional și doar când poporul era la foarte mare ananghie, ca mai peste tot în lumea antică. Dar în Tophet erau de fapt păstrate rămășițe ale copiilor decedați din cauze naturale, care au murit la naștere sau până să împlinească vârsta de doi ani. În vremurile acelea mortalitatea infantilă trebuie să fi fost însemnată.

După ceremonie, cenușa rezultată în urma arderii corpului era strânsă într-un vas. Deasupra urnelor funerare era pusă o piatră pentru a sigila mormântul.
Imaginile lui Baal și Tanit pe o astfel de stelă funerară

Ar mai fi fost interesant de oprit în dreptul fostelor porturi cartagineze, inima puterii lor maritime. Existau două asemenea porturi, unul dreptunghiular pentru navele comerciale și un altul rotund pentru navele de război. Porturile acestea n-au fost naturale, au fost construite de cartaginezi pentru a le folosi cât mai bine scopului propus. Colegii mei de excursie n-au dorit însă să coboare pentru a le admira mai îndeaproape. Așa că tot ce-am putut imortaliza sunt rămășițele portului militar, privite de la fereastra autocarului.

N-am rezistat și-am luat de pe net un soi de reconstrucție a Cartaginei unde se văd bine porturile. Sursa https://weaponsandwarfare.files.wordpress.com/2019/01/carthage_national_museum_representation_of_city.jpg

Teatrul roman

Romanii și-au dat seama repede că s-au pripit când au arat cu plugurile orașul Cartagina ca să-l șteargă definitiv de pe hartă și că i-au presărat cu sare pământul pentru ca nimic să nu mai crească pe el. Nu după mult timp au reconstruit orașul și l-au făcut capitala provinciei Africa Proconsularis. Prima urmă a stăpânirii romane pe care am vizitat-o noi a fost teatrul.

Ca un veritabil teatru antic și cel din Cartagina a fost construit pe buza unei coline. Se spune că pe vremuri putea găzdui cel puțin 5.000 de spectatori. Se mai spune c-a fost distrus pe vremea cuceririi vandale. În zilele noastre teatrul a fost refăcut aproape în întregime și în el sunt organizate numeroase spectacole, atât de teatru propriu-zis cât și concerte. Anas ne-a și arătat locul pe care a stat când l-a văzut aici pe Yannis, în direct.

Termele lui Antoninus

Cel mai impresionant loc dintre cele vizitate au fost până la urmă Băile lui Antoninus sau Băile Cartaginei. Au renumele de-a fi cel mai mare complex de terme romane construite pe continentul african și unul dintre cele trei cele mai mari construite vreodată în Imperiul Roman. Au fost începute în timpul domniei împăratului Hadrian dar au fost terminate pe vremea urmașului său Antoninus Pius, de unde și numele. Termele, la fel ca și teatrul, au fost distruse în timpul invaziei vandalilor iar apoi au fost folosite pe post de carieră de piatră când arabii s-au apucat de construit Tunis-ul.

Ce mi-a plăcut la acest sit arheologic e că într-un punct de belvedere de unde se văd bine ruinele e așezată și o placă de marmură pe care e desenată schema vechilor terme. Aproape că te poți imagina trecând din caldarium în tepidarium și apoi în frigidarium.

Morminte punice rătăcite în preajma băilor romane

Trebuia să fii atent ce fotografii faci aici pentru că pe colina din spate era Palatul Prezidențial.

Cam asta a fost întâlnirea noastră cu Cartagina. Poate ar fi fost interesant să intrăm și într-un muzeu (Bardo de exemplu – ce păcat să era închis) dar n-a fost să fie. Până să se lase seara mai aveam în program o vizită într-o mică localitate din apropiere, Sidi Bou Said.

Despre AncaHM Articolele 574
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.