Kurdistan
Jurnal kurd - cuvânt înainte

Un bun companion scurtează și cel mai lung drum – proverb kurd

Ar fi sau n-ar fi cazul să plec în Kurdistan? Asta era întrebarea. Pentru a-i găsi un răspuns mi-am imaginat o margaretă stufoasă și-am început să-i rup petalele … da, nu, da, nu … timp de-o săptămână, două. Până la urmă am rămas cu un da, așa că m-am înscris în excursia de pe lista lui DAL Travel (anul acesta sunt abonată la ei) ce propunea un circuit de-o săptămână prin cele mai interesante locuri ale acestei țărișoare total necunoscute.

Dacă e să respect adevărul adevărat și reglementările internaționale atunci n-ar trebui să numesc Kurdistanul o țară de sine stătătoare, chiar dacă este de facto, ci doar o regiune autonomă aflată în granițele Irak-ului. Iar to do list-ul meu irakian, îngrășat copios în urma lecțiilor de istorie antică și a unor cărți citite despre vechea Mesopotamie, n-avea nici în clin nici în mânecă cu lista obiectivelor propuse pentru acest circuit. Eridu, Ur, Uruk, Lagash și ziguratele lor, patria sumerienilor care au inventat scrisul și contabilitatea, regatul unde a domnit Ghilgamesh … erau hăt departe în sud. Nici măcar Babilonul lui Nabucodonosor și al Semiramidei sau Bagdadul abasizilor și al lui Harun al Rașid nu se aflau în zona de acoperire. Am ajuns la 20km de Mosul și implicit de vechea capitală a asirienilor, Ninive, aflată la subsolul orașului actual, dar n-am avut voie să-l vizităm. Kurdistanul ocupă partea de nord a Irak-ului și e într-atât de autonom, există o iubire atât de mare între kurzi și vecinii lor arabi de la sud, încât îți trebuie o altă viză ca să treci granița. In plus, Irakul zilelor noastre nu este deloc sigur din pricina lui ISIS, a sărăciei și haosului. A fost mult mai înțelept să rămânem în nord, acolo unde kurzii au reușit să restabilească ordinea și disciplina, să stăvilească totala degringoladă ce-a cuprins această parte de lume după războaiele din Golf, căderea lui Saddam Hussein și avântul Statului Islamic. Inspecția îndelung visată în străfundurile istoriei antice a rămas așadar pentru o dată viitoare, pentru vremuri mai îngăduitoare.

Până una alta am profitat de liniștea actuală din Kurdistan și am petrecut o săptămână cât se poate de interesantă într-un colț de lume de care nu aveam nici cel mai mic habar. Am aterizat în Erbil, capitala regiunii autonome, după un zbor cu escală la Viena iar de acolo am făcut câteva excursii spre nord și spre sud. Am dormit doar două nopți în alte orașe, Dohuk și Sulaimaniya, în rest am stat în Erbil, într-un hotel foarte bun. Responsabilii cu deslușirea misterelor kurde au fost până la urmă trei: Lucian din partea DAL Travel, pasionat de istorie și muzee; Kardo și Karwan din partea agenției locale, care au avut grijă să ne satisfacă toate mofturile și să ne înlesnească vizitele. De circulat în stânga și-n dreapta am făcut-o cu un microbus nu tocmai comod dar care și-a făcut treaba și care ne-a dus zburând pe autostrăzi surprinzător de bune și gâfâind nițel pe drumuri mai puțin accesibile autocarelor.

Singurul lucru pe care l-aș putea reproșa acestui circuit e faptul c-a trebuit să petrecem foarte mult timp în mașină. Drumurile păreau disproporționat de lungi față de aparenta insignifianță a obiectivelor de la capătul lor. După părerea mea, Kurdistanul seamănă mult cu România din acest punct de vedere. Ca și la noi, țărișoara e presărată cu locuri frumoase și interesante, împrăștiate care încotro, mititele și răzlețe. De stai să socotești timpul petrecut pe drum și timpul petrecut la obiectivul propriu-zis stai să te întrebi dacă a meritat efortul. E drept, în multe din locșoarele astea ai putea poposi mai mult timp, pentru a aprofunda problema sau pentru a profita de frumusețea locurilor, dar acest lucru nu se poate face într-o singură săptămână.

Tot după părerea mea, kurzii se mai aseamănă întrucâtva cu noi românii, istoricește vorbind. Sunt trăitori de când lumea și pământul pe granițele dintre imperii. Sunt într-un fel un exemplu a ceea ce am fi putut ajunge și noi dacă în momentele critice ale istoriei noastre nu aveam în fruntea țării niște oameni luminați, dacă morbul discordiei de care suferim din păcate și noi nu s-ar fi putut ascunde sub preș ori de câte ori interesele românești arătau clar drumul ce trebuia urmat. Cinste acelora care au știut să profite de încurcatele ițe din jocul de interese ale Marilor Puteri și au știut ciupi câte ceva bun pentru români: războiul Crimeei ne-a ajutat la încropirea României Mici; războaiele ruso-turce ne-au ajutat la înlăturarea dominației turcești și în final la câștigarea independenței și înființarea Regatului; participarea la primul război mondial a dus la înfăptuirea României Mari; chiar și în zilele noastre am profitat nițel, am ajuns o zonă tampon de partea care ne-a convenit mai mult, NATO și UE. Kurzii n-au reușit, până acum cel puțin, să facă la fel. Poate se vor descurca mai bine de acum înainte.

În zilele noastre kurzii trăiesc în patru state diferite: marea lor majoritate sunt în Turcia, după care urmează Iran, Irak și Siria. A existat și pentru ei o portiță istorică când ar fi putut să se adune într-un stat propriu, la sfârșitul primului război mondial, dar au ratat ocazia. Am impresia că vinovat e anacronismul de care par a suferi și duritatea caracterului lor. Devotamentele kurzilor se îndreaptă în special spre familie și trib, nu spre noțiunea aceasta generală numită națiune, pe care suntem noi obișnuiți s-o adulăm. Iar triburile kurde sunt conduse în mod autoritar de șeici care pot fi de multe ori și conducători religioși, șeici cu personalități puternice și cu ambiții mari ce-i îndeamnă să se bată atât unii cu alții cât și cu restul lumii. Am simțit și noi nițel, pe pielea noastră, frecușurile tribale. În drumul de la Erbil la Sulaimanyia am trecut prin câteva puncte de control iar la unele dintre ele a trebuit să prezentăm pașaportul, ca la o graniță adevărată. În zilele lor bune kurzii aveau o grămadă de emirate semi-independente. În zilele noastre dominația triburilor asupra teritoriilor sunt ascunse sub o mantie politică: în nord, în zona Erbil-ului sunt stăpâni cei din partidul PDK – Partidul Democrat din Kurdistan; în sud, în jurul Sulaimanyiei, sunt cei din partidul PUK – Uniunea Patriotică din Kurdistan. În realitate se confruntă aici două triburi dominante, Barzani în nord și Talabani în sud.

Din fericire pentru noi, la data vizitei noastre era pace și liniște în Kurdistan așa c-am zărit doar partea frumoasă a lucrurilor. Am întâlnit oameni binevoitori, păcat c-a existat bariera limbii și n-am putut sta mai mult la povești cu ei. În afara ghizilor noștri am dat peste puțină lume care știa engleza (sau o altă limbă străină în afară de arabă) așa că datul din mâini a fost la mare căutare. Kurzii vorbesc o limba indo-europeană asemănătoare cu persana, ce are două dialecte, kurmanji în nord si sorani în sud. Până și aspectul și comportamentul oamenilor mi-a amintit de iranieni, poate nu la fel de sofisticați ca și ei dar la fel de îngăduitori cu străinii.

Excursia din Kurdistan a fost o urmare firească a celei din Turcia de sud-est, pe care am făcut-o de Paște, așadar tot într-o zonă locuită de kurzi. Mi-a fost dat să văd pe viu, și atunci și acum, cum se topește încet-încet stilul nostru de viață european în cel al orientului, am trăit timp de o săptămână intr-o lume pe alocuri familiară ce se întresețea cu o altă cultură și civilizație. N-aș putea spune că țărișoara aceasta este una turistică. Obiectivele culturale de vizitat nu sunt deloc spectaculoase, dar sunt frumoase și interesante îndeosebi datorită poveștii ce se ascunde în spatele lor.

Fotografiile înșirate în continuare încearcă să facă un soi de rezumat al excursiei noastre. Detaliile vor urma în alte povestiri.

Zburând spre Kurdistan deasupra munților Taurus.
Inimioare de înfulecat în Erbil
O societate mult prea patriarhală pentru gustul meu
Și 99,9% carnivoră. Kardo a respirat ușurat când a aflat că în grup nu sunt vegetarieni
Cetatea din Erbil și o ceainărie cu „view”
Erbil – Piața de la poalele cetății
Un oarecare sat de câmpie
Un grup pestriț, la fel ca și societatea din care fac parte
Chipuri din Kurdistan. Ele sunt nițel rotunjoare dar frumușele. Păcat că se machiază excesiv.
Mai toți tinerii poartă barbă și o frizură ridicată moț în vârful capului. Sunt bruneți în marea lor majoritate dar poți întâlni des ochi albaștri sau verzi privindu-te direct de sub sprâncene negre.

Akre – orășel ce stă la soare pe-o pantă de munte
Mănăstire siriacă agățată de un perete de stâncă
Mănăstirea Mor Mattai
Ușoare urme ale asirienilor antici
Kurzii au rezerve serioase de petrol și gaze
Lalish, principalul templu al cultului yezidi
Am găsit pretutindeni maci în Kurdistan, mult mai roșii decât la noi.
Amedi, orașul din cer
Hamilton Road
Munții prieteni ai kurzilor
Un canion în Rawanduz
Despre AncaHM Articolele 615
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

1 Comentariu

  1. Citesc tot timpul cu placere excursiile Ulitarnicei…parca sunt alaturi de ea asa de fain sunt scrise insotite de fotografii excelente si la obiect….tine-o tot asa…..!

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.