Książ
Jurnal polonez - capitolul treisprezece

Partea întâi – Pregătirea

Książ este unul dintre cele mai mari castele ale Poloniei și, mai ales, unul dintre cele mai spectaculos amplasate. A fost construit pe un promontoriu stâncos, deasupra unei văi adânci, înconjurat de pădure. În germană s-a numit Fürstenstein, iar istoria lui explică foarte bine istoria complicată a Sileziei. A trecut prin stăpâniri și epoci diferite și a fost transformat din fortăreață medievală într-o imensă reședință aristocratică.

Actualul castel și-a avut începuturile între 1288 și 1292, când ducele silezian Bolko I cel Sever, din dinastia Piast, a construit aici o fortăreață care controla o zonă strategică a Sileziei. Poziția naturală, protejată de versanții abrupți, îi oferea excelente posibilități defensive.

Castelul și-a schimbat de mai multe ori stăpânii, până când, la începutul secolului al XVI-lea, a intrat în posesia familiei von Hochberg. Aceasta avea să rămână legată de Książ timp de peste patru secole.

Hochbergii au fost una dintre cele mai bogate familii aristocratice din Silezia. Averea lor provenea în bună măsură din minele de cărbune și din vastele proprietăți funciare. În secolul al XIX-lea au dobândit și principatul Pless – actualul Pszczyna – iar capul familiei a devenit Fürst von Pless, principe de Pless.

Książ a încetat treptat să mai semene cu o fortăreață. Între 1705 și 1742 a avut loc marea transformare barocă, în timpul căreia au apărut aripa reprezentativă, Curtea de Onoare și o serie de clădiri auxiliare. O nouă extindere masivă, între 1908 și 1923, i-a dat castelului o bună parte din aspectul actual. Turnul a ajuns la 47 m, au fost construite noi aripi și au fost amenajate terasele.

Rezultatul este un amestec neobișnuit: medieval, baroc, neorenascentist și intervenții din secolul XX.

Personajul care a rămas cel mai strâns legat de Książ este Mary Theresa Olivia Cornwallis-West, cunoscută drept Daisy. S-a născut în 1873 într-o familie aristocratică engleză și, la 18 ani, s-a căsătorit cu Hans Heinrich XV von Hochberg, viitorul principe de Pless. A ajuns astfel din lumea aristocrației britanice într-una dintre cele mai bogate familii ale Imperiului German.

Daisy era frumoasă, foarte sociabilă și bine conectată la marile curți europene. Printre rudele și cunoștințele sale se aflau personaje din cercurile regale britanice și germane, iar viața de la Książ era una de mare lux. Dar Daisy nu s-a mulțumit cu rolul de ornament aristocratic. S-a implicat în proiecte sociale, în îmbunătățirea condițiilor muncitorilor de pe domeniile familiei și în acțiuni caritabile. În timpul Primului Război Mondial a lucrat ca infirmieră.

Căsătoria cu Hans Heinrich XV s-a deteriorat și s-a încheiat prin divorț în 1922. Familia avea deja dificultăți financiare serioase, iar lumea aristocratică din care provenise Daisy dispărea treptat. Soțul ei îi construise însă unul dintre cele mai extravagante cadouri: Palmiarnia din Wałbrzych, o enormă seră cu plante exotice, ridicată la începutul secolului XX. Pentru amenajarea interiorului a fost adusă inclusiv lavă solidificată de pe Etna.

Ultimii ani ai lui Daisy au fost foarte diferiți de perioada strălucitoare a tinereții. Era bolnavă și se deplasa într-un scaun cu rotile. În 1941 naziștii au obligat-o să părăsească Książ și au mutat-o într-o vilă din Wałbrzych. A murit acolo în 1943. Și există încă un detaliu remarcabil despre familia ei. Cei doi fii ai lui Daisy au luptat împotriva Germaniei naziste. Hans Heinrich XVII a servit în forțele britanice, iar Alexander Hochberg-Pszczyński în armata poloneză.

În 1941, regimul nazist a confiscat castelul. Din 1943 au început transformări radicale. Organizația Todt, responsabilă pentru mari construcții militare ale Reichului, a preluat lucrările, iar o parte din interioarele istorice a fost distrusă pentru noile amenajări. Sub castel au fost săpate tuneluri și încăperi în stâncă, unele la aproximativ 50 m adâncime. A fost realizat inclusiv un puț pentru un lift care trebuia să facă legătura între subterane și Curtea de Onoare. Lucrările au fost executate în condiții cumplite de prizonieri proveniți dintr-un lagăr-satelit al lagărului de concentrare Gross-Rosen.

Książ a fost legat de Projekt Riese – Proiectul Uriaș – vasta rețea de construcții subterane realizată în aceeași perioadă în Munții Bufniței (Góry Sowie). Se știe ce s-a construit. Nu se știe cu certitudine la ce a folosit. Una dintre ipotezele importante este că Książ urma să devină unul dintre cartierele generale ale lui Hitler. Transformările castelului și caracterul subteranelor sunt compatibile cu această posibilitate, dar proiectul nu a fost terminat și documentația păstrată este insuficientă. Chiar administrația castelului subliniază că istoricii continuă să aibă opinii diferite asupra destinației tunelurilor. În jurul proiectului Riese s-au acumulat ulterior numeroase povești despre trenuri cu aur, comori și instalații secrete, dar acestea nu trebuie confundate cu ceea ce este documentat. Lucrările au rămas neterminate când războiul s-a apropiat de sfârșit.

În 1945–1946, castelul a fost ocupat de trupele sovietice și a suferit noi devastări și jafuri. Biblioteca familiei Hochberg, care număra peste 64.000 de volume, a fost risipită. O mare parte a colecției a fost probabil dusă în URSS. Distrugerile și transformările din timpul războiului și imediat după el au afectat enorm interiorul castelului. Restaurarea sistematică a început ulterior și a continuat timp de decenii. De aceea, la Książ nu vom găsi o reședință aristocratică păstrată intactă, cu toate mobilele Hochbergilor la locul lor. O parte din ceea ce vedem este restaurat sau reconstituit.

Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura

• Amplasarea castelului – pe promontoriul stâncos, deasupra văii împădurite. Dacă există un punct de belvedere pe traseu, merită privit întregul ansamblu de acolo.
• Curtea de Onoare – intrarea monumentală barocă, rezultat al marii transformări din sec. XVIII.
• Sala Maximilian – cea mai spectaculoasă încăpere barocă: stucaturi, oglinzi, șeminee și plafon pictat.
• Apartamentele lui Daisy – dacă sunt incluse în traseul nostru; camerele dedicate celei mai cunoscute locuitoare a castelului.
• Turnul – 47 m; aspectul actual provine în mare parte din extinderea începutului de sec. XX.
• Terasele – 14 terase amenajate pe niveluri diferite; în septembrie sunt deschise. O parte au fost transformate după gustul englezesc al lui Daisy.
• Urmele intervențiilor naziste – coridoare și încăperi din care decorațiile istorice au fost eliminate în timpul transformărilor din 1943–1945.
• Puțul liftului – legat de amenajările naziste; trebuia să unească subteranele cu zona Curții de Onoare.
• Tunelurile – la aproximativ 50 m sub castel; dacă nu avem bilet separat pentru traseul subteran, probabil nu le vom vizita. Traseul subteran complet este separat și durează aproximativ 45 de minute.
• Diferențele de stil – nucleul medieval, încăperile baroce și marile extinderi de la începutul sec. XX. Książ nu a fost construit într-o singură epocă.

Partea a treia – Ce a ieșit

Am avut bilet numai pentru castel. N-am văzut subteranele, mausoleul și nici Palmiarnia construită pentru Daisy. Am înconjurat mausoleul doar pe dinafară și am zărit un indicator care mă trimitea spre serele ce erau undeva jos, în sat. Ziua era oricum foarte încărcată și nu mi-a părut rău că nu le-am înghesuit în program.

Vizita castelului s-a făcut cu ajutorul unui audioghid. Acesta avea multe povești de spus, mai ales despre prințesa Daisy, dar eu n-am avut răbdare să le ascult chiar pe toate. Am urmat traseul prin coridoarele vechi, prin încăperile reconstruite și prin expoziția de fotografii de familie. Castelul nu mai are unitatea unei reședințe aristocratice rămase intacte. Unele spații sunt fastuoase, altele aproape goale, iar prin anumite locuri se simt distrugerile și transformările prin care a trecut.

Am văzut fotografiile Hochbergilor, camerele amenajate în stilul epocii și nelipsita galerie dedicată lui Daisy. Un obiect aparte era ceea ce audioghidul numea „cabinet de curiozități”, dulapuri roșii, bogat ornamentate, în care erau expuse mici obiecte exotice din porțelan. Nu era doar o vitrină pentru veselă, ci un urmaș miniatural al vechilor Wunderkammern, colecțiile în care aristocrații adunau lucruri rare, stranii sau aduse din lumi îndepărtate.

Punctul culminant al interiorului rămâne Sala Maximilian, încăperea barocă înaltă, cu oglinzi, stucaturi, șeminee monumentale și plafon pictat. Astăzi este umplută cu rânduri de scaune pentru concerte și ceremonii, ceea ce îi taie puțin din efect, dar tot rămâne singura sală care arată fără echivoc bogăția pe care Hochbergii doreau să o afișeze.

Acest palat a primit printre invitați și pe viitoarea regină Maria a României. În 1906, când era încă principesă moștenitoare, Maria a venit la Książ ca oaspete al lui Daisy și al soțului acesteia. Cele două se cunoșteau din tinerețe și erau prietene, nu rude, deși amândouă proveneau din lumea aristocrației britanice.

Maria a povestit ulterior vizita în autobiografia sa. Își amintea un castel uriaș, permanent plin de invitați, în care Daisy introdusese moda englezească a marilor petreceri de casă. Gazdele primeau într-un stil extravagant și fără să pară preocupate de cheltuieli. Maria mărturisea și că venise fără să-i ceară voie regelui Carol I, fiindcă știa că n-ar fi primit-o. Asemenea distracții nu erau deloc pe placul severului ei unchi. Așadar, Maria noastră a ajuns la Książ printr-o mică escapadă aristocratică.

Prietenia celor două ar fi putut deveni chiar alianță de familie. Mulți ani mai târziu, fiul lui Daisy, Alexander – zis Lexel – s-a logodit cu principesa Ileana, fiica Mariei. Căsătoria nu s-a mai făcut. Reputația controversată a lui Alexander a provocat scandal, iar logodna a fost ruptă. A rămas doar legătura neașteptată dintre castelul silezian și familia regală a României.

După interioare am ieșit pe terase. Grădinile geometrice coboară în trepte, zidurile și arcadele cresc direct din versant, iar clădirea își schimbă complet înfățișarea în funcție de partea din care o privești. Fațada roz, turnurile de piatră, aripa îmbrăcată în iederă și zidurile masive par să aparțină unor castele diferite, lipite împreună de-a lungul secolelor.