Malbork
Jurnal polonez -

Partea întâi – Pregătirea

Ordinul Teutonic a apărut în timpul cruciadelor, la sfârșitul secolului al XII-lea, în Țara Sfântă. La început a fost o fraternitate spitalicească germană care îngrijea pelerinii și cruciații bolnavi, apoi a devenit ordin militar-religios, asemenea templierilor și ospitalierilor.

Membrii săi erau călugări și cavaleri în același timp. Depuneau voturi religioase, trăiau după o regulă monastică și purtau mantia albă cu cruce neagră. În frunte se afla Marele Maestru.

După ce cruciații au pierdut treptat posesiunile din Orient, Ordinul și-a mutat centrul de interes spre Europa. Momentul decisiv pentru istoria noastră apare în 1226, când ducele Conrad de Mazovia le cere ajutorul împotriva prusacilor păgâni care trăiau la nord de teritoriile sale. Atenție la nume însă, acești prusaci nu sunt încă „prusacii” germani ai lui Frederic cel Mare. Vechii prusaci erau un popor baltic, înrudit cu lituanienii și letonii.

Teutonii vin, îi cuceresc și îi creștinează cu forța, dar nu pleacă după ce își termină treaba. Își construiesc propriul stat pe teritoriile cucerite. În secolele XIII–XIV, Statul Ordinului Teutonic ajunge una dintre marile puteri ale Balticii. Și pentru administrarea acestui stat au construit o adevărată rețea de castele din cărămidă. Malbork a fost apogeul sistemului.

Nordul Poloniei nu dispunea de piatră de construcție din abundență. În schimb exista argilă, iar cărămida arsă a devenit materialul caracteristic al arhitecturii gotice din regiunea baltică. De aceea Malbork este atât de diferit vizual de castelele de piatră din Franța, Germania de sud sau Anglia. Construcția lui a început în jurul anului 1280. Castelul a fost dedicat Fecioarei Maria și a primit numele german Marienburg – „Cetatea Mariei”. Numele polonez Malbork derivă din acesta.

În 1309, Marele Maestru Siegfried von Feuchtwangen a mutat aici sediul central al Ordinului, care era la Veneția. Malbork s-a transformat atunci dintr-o mănăstire fortificată în capitala Statului Teutonic și reședința Marilor Maeștri. Castelul existent era prea mic pentru noua funcție așa că a început o extindere enormă, care a continuat timp de decenii.

Castelul Înalt este partea cea mai veche, mănăstirea propriu-zisă, unde locuiau cavalerii-călugări. Castelul Mijlociu este centrul administrativ și reprezentativ, cu Palatul Marilor Maeștri, Marele Refectoriu și spațiile pentru oaspeți. Castelul de Jos / incinta exterioară este partea economică și militară, cu arsenal, grajduri, depozite, hambare, ateliere și chiar berărie. Nu era, deci, doar „un castel”. Era simultan mănăstire, fortăreață, palat, sediu de guvern, cazarmă și centru economic al unui stat. UNESCO consideră această structură tripartită una dintre caracteristicile esențiale ale Malborkului.

Cavalerii teutoni nu trăiau fiecare în câte o cameră confortabilă. Erau membri ai unui ordin religios. Viața comunității era organizată după reguli monastice: rugăciune, mese comune, dormitoare comune și disciplină strictă. Castelul Înalt păstrează tocmai această structură de mănăstire fortificată.

Dar Malbork era și capitala unui stat bogat. Aici veneau diplomați, demnitari și cavaleri din Europa occidentală, iar Marele Maestru trebuia să se comporte și ca un suveran. De aceea, alături de austeritatea mănăstirii apar săli de recepție spectaculoase, apartamente și spații pentru banchete.

Puterea teutonilor îi aduce inevitabil în conflict cu Polonia și Lituania. În 1410 are loc una dintre cele mai mari bătălii ale Evului Mediu european, bătălia de la Grunwald, numită de germani Tannenberg. De o parte se află Ordinul Teutonic, condus de Marele Maestru Ulrich von Jungingen. De cealaltă, armata polono-lituaniană condusă de regele Poloniei Władysław II Jagiełło și marele duce lituanian Vytautas. Teutonii au suferit o înfrângere catastrofală, iar Marele Maestru a cazut în bătălie. La bătălia de la Grunwald au participat, de partea polono-lituaniană, și trupe moldovenești trimise de Alexandru cel Bun. Prezența unui contingent moldovenesc este atestată în sursele despre campania din 1410.

Armata învingătoare a înaintat apoi spre Malbork dar castelul a rezistat. Malbork a demonstrat astfel exact lucrul pentru care fusese construit, putea rezista chiar și după distrugerea principalelor forțe ale Ordinului. Bătălia de la Grunwald nu a distrus imediat statul teutonic, dar i-a slăbit serios puterea financiară și politică.

Câteva decenii mai târziu, în timpul Războiului de Treisprezece Ani dintre Ordin și Regatul Poloniei, teutonii nu mai aveau bani suficienți pentru a-și plăti mercenarii. Frept urmare mercenarii au ținut castelul drept garanție pentru salariile restante și în cele din urmă l-au vândut.

În 1457, regele polonez Cazimir IV Jagiellon a cumpărat castelul Malbork de la mercenari și l-a transformat în reședință regală poloneză. A rămas sub Coroana Poloniei până la prima împărțire a Poloniei, în 1772, când ajunge în Regatul Prusiei. După 1772, prusacii folosesc o parte din complex în scop militar și administrativ, iar unele spații sunt modificate sau degradate.

În secolul al XIX-lea începe însă o restaurare sistematică de o amploare neobișnuită pentru epocă. Malbork devine chiar unul dintre locurile importante pentru dezvoltarea tehnicilor moderne de conservare a monumentelor. Acesta este unul dintre motivele pentru care UNESCO îl consideră atât de valoros.

În luptele dintre armata germană și Armata Roșie din 1945, castelul a fost grav avariat. Restaurarea a început din nou după război și a continat timp de decenii. Așadar, ceea ce vedem astăzi este un amestec de structură medievală autentică, restaurări din secolele XIX–XX și reconstrucție postbelică realizată pe baza documentației foarte amănunțite existente înainte de distrugere.

În 1997, Castelul Ordinului Teutonic din Malbork a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura

• Castelul de Jos – zona gospodărească și militară: grajduri, ateliere, depozite, arsenal. Prima centură a uriașului complex.
• Castelul Mijlociu – centrul administrativ și reprezentativ al statului teutonic.
• Palatul Marilor Maeștri – reședința conducătorului Ordinului. De remarcat ferestrele mari și eleganța neașteptată pentru o fortăreață.
• Marele Refectoriu – sala ceremonială. Bolțile spectaculoase se sprijină pe numai trei stâlpi subțiri. De căutat și gurile sistemului medieval de încălzire cu aer cald.
• Castelul Înalt – cea mai veche parte și mănăstirea propriu-zisă a cavalerilor teutoni. Curte pătrată, galerii de tip claustru și fântâna centrală.
• Biserica Sf. Maria – biserica principală a Ordinului. Pe exterior: statuia uriașă, de circa 8 m, a Fecioarei cu Pruncul, acoperită cu mozaic; distrusă în 1945 și reconstruită.
• Capela Sf. Ana – sub biserică; necropola Marilor Maeștri ai Ordinului.
• Poarta de Aur (Złota Brama) – portal gotic din sec. XIII. De observat sculpturile cu cele zece fecioare, cinci înțelepte și cinci nechibzuite.
• Dansker – turnul latrinelor, separat de corpul principal și legat printr-un coridor acoperit. Un exemplu foarte bun de infrastructură sanitară medievală.
• Zidurile, șanțurile și porțile succesive – sistemul defensiv în straturi; cucerirea unei porți nu însemna pătrunderea în cetatea propriu-zisă.
• Cărămida veche versus cea reconstruită – de urmărit diferențele de zidărie. Aproximativ jumătate din complex a fost distrusă în luptele din 1945, unele zone aproape complet.
• Colecția de chihlimbar – dacă intră în traseul vizitei: chihlimbar baltic brut, incluziuni și obiecte istorice.
• Vederea de peste Nogat – dacă voi avea posibilitatea: cea mai bună perspectivă asupra întregului ansamblu și asupra dimensiunilor sale.

Partea a treia – Ce a ieșit