🇮🇹 Italia,  Călătorii de-adevăratelea,  Europa,  jurnal din dolomiti

Dolomiți – Lago di Limedes
Jurnal de Dolomiți - al treilea traseu

Joi seara, după ce-am coborât de la Tofana di Mezzo, a mai fost timp să ne bucurăm de un mic traseu. Inițial, Iulia se gândea să ne ducem totuși până la Lago di Sorapiss dar nu a prea găsit amatori pentru un traseu de șase ore la cinci după-amiaza. Așa că a ales Lago de Limedes. 

Un loc frumușel, liniștit și puțin umblat. Am urcat prin pădure pe un traseu marcat și ne-am întors la mașini pe o pârtie de schi. Simplu și potrivit pentru sfârșitul zilei.

Am să țin minte din această drumeție poienile cu rododendroni și pajiștile pline cu bulbuci galbeni de munte.

Un final liniștit pentru o zi lungă și pentru cele cinci zile petrecute în Dolomiți.

Și cam asta a fost tot. A doua zi am plecat spre aeroport iar pe la ora două ne-am luat zborul spre casă.

Sper să mai revin odată și-odată în Dolomiți. Mi-ar plăcea totuși să ajung până la Lago di Sorapiss.

Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei care ia ulițele la pas prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !