Dolomiți - Cinque Torri - 🇮🇹 Italia

Joi a fost ultima zi pe care o petreceam în Dolomiți. Din fericire a fost una însorită așa c-am putut înghesui în ea programul oficial al excursiei plus ceva restanțe. Primul obiectiv a fost drumeția de la Cinque Torri. De data aceasta am plecat mai devreme de la pensiune și am ajuns la funicular devreme de tot, înaintea puhoaielor de turiști.

Traseul pe care l-am urmat a fost următorul:

Telescaunul Seggiovia Cinque Torri -> Rifugio Scoiattoli (2255m) -> puțin din Sentiero delle trincee, un muzeu în aer liber ce amintește de tranșeele săpate pe frontul italo-austriac în Primul Război Mondial -> Rifugio Cinque Torri (2137 m) -> Rifugio Averau (2413 m) -> Rifugio Nuvolau (2574 m) -> Rifugio Scoiattoli -> înapoi cu telescaunul la mașină.

Când te afli lângă ele, Cinque Torri par mari și impresionante. Stâncile se ridică abrupt și îți dau senzația că ocupă tot locul. Dar de la Rifugio Averau abia dacă le mai zărești. Sunt înghițite de pereții de stâncă din spate, care închid orizontul și le micșorează fără milă.

Între stânci apar din loc în loc tranșeele din Primul Război Mondial. Lemn, piatră, scări improvizate. Dolomiții sunt cunoscuți astăzi și pentru numeroasele via ferrata care brăzdează pereții de stâncă. Cabluri metalice, scări fixate în perete, porțiuni expuse unde urci asigurat, cu ham și lonjă. Pentru mulți, ele sunt forma perfectă de aventură controlată.

Puțini își amintesc însă că o parte din aceste trasee își au originea în Primul Război Mondial. Frontul italo-austriac a trecut chiar pe aici. Soldații au săpat tranșee, au tăiat trepte în stâncă, au fixat cabluri și au improvizat pasaje pentru a se putea deplasa pe crestele abrupte. Muntele nu era decor, ci linie de apărare. Astăzi urci pe aceleași versante pentru plăcere și pentru priveliște. Atunci se urca pentru supraviețuire. E greu să împaci în minte liniștea de acum cu ceea ce a fost cândva aici.

Mai multe nu am a spune, mai bine înșir fotografii care să mărturisească ele despre frumusețea locurilor.