Bătrâne de sute de ani, imense, opulente, impresionante, basilicile papale majore ale Romei merită cu prisosință o vizită chiar dacă sunt împrăștiate prin tot orașul. Sunt patru de toate: Sfântul Ioan din Lateran, Sfântul Petru din Vatican, Sfântul Pavel din afara zidurilor și Sfânta Maria Mare. Deși doar una dintre ele se află pe teritoriul actualului Stato Pontificio, adică al statului Vatican, toate patru sunt de fapt sub directa lui jurisdicție. Cele trei aflate pe teritoriul italian funcționează ca un soi de ambasade ale Vaticanului în Roma.
Istoria celor patru basilici papale e oarecum asemănătoare. Au fost ctitorite pe vremea împăratului Constantin și au fost inaugurate de episcopii Romei, imediat după ce creștinismul a fost trecut pe lista religiilor oficial practicabile în imperiu. Din păcate ( sau din fericire ? ) niciuna din clădirile ridicate atunci n-a supraviețuit până în zilele noastre din pricina vremurilor tulburi ce-au urmat după prăbușirea părții apusene a Imperiului Roman. Încăpățânarea papilor s-a dovedit însă a fi mult mai puternică decât invaziile barbare și decât războaiele. De cum se năruia vreuna din basilici – jefuită, incendiată, avariată, părăsită – se găsea un papă care s-o ridice din propria cenușă, mai puternică și mai frumoasă decât era înainte.
Titulatura de basilică majoră a fost inventată de papa Bonifaciu al 8-lea în anul 1300, cu ocazia primului Giubileo catolic. În bula papală emisă cu acea ocazie s-a decretat că anul era unul sfânt și, drept urmare, pelerinilor sosiți la Roma li se vor ierta toate păcatele. Cu oareșice condiții. În primul și-n primul rând penitentul trebuia să-și mărturisească păcatele și să se căiască cu adevărat. Iar apoi trebuia să viziteze cel puțin o dată pe zi, timp de câteva săptămâni, cele două basilicae maiores ale orașului ce adăposteau mormintele apostolilor Petru și Pavel, adică San Pietro și San Paolo fuori le mura. În anul 1350, în timpul celui de-al doilea Giubileo, papa Clement al 6-lea a mai adăugat o basilică pe listă pelerinajelor, San Giovanni in Laterano. La cel de-al treilea jubileu din anul 1390, a fost adăugată Santa Maria Maggiore și cu asta s-a încheiat lista.
Deși mi-ar plăcea să cred că n-am dreptate, tare mi-e frică că eu una m-am întors acasă cu păcatele în cârcă. N-am îndeplinit nici măcar o condiție. De mărturisit n-am mărturisit nimic iar bisericile le-am vizitat câte una pe zi, nu pe toate în fiecare zi. Oricum a meritat efortul, mi s-au părut foarte frumoase mai ales în interior. N-a fost una în care să pășesc fără să-mi scape o puternică dar interiorizată exclamație de uimire și admirație.
Pentru că despre San Pietro am amintit în povestea despre Vatican, am să le pomenesc aici doar pe celelalte trei.
Basilica di San Giovanni in Laterano
San Giovanni in Laterano este o arhibasilică – mama tuturor celorlalte biserici catolice de pe mapamond – este Omnium Urbis et Orbis Ecclesiarum Mater et Caput, după cum anunță o plăcuță de la intrare. A fost prima biserică construită în Roma, la îndemnul împăratului Constantin, peste barăcile învinșilor și dizgrațiaților equites singulares Augusti, călăreții gărzii imperiale ce-au ținut partea lui Maxentius în bătălia de la podul Milvian. Basilica barocă a zilelor noastre este însă al treilea strat de construcții, ce tronează deasupra barăcilor romane și deasupra bisericii lui Constantin. A fost ridicată abia în secolul al 17-lea după planurile arhitecților Domenico Fontana și Francesco Borromini.
Importanța pe care o are San Giovanni în lumea catolică provine de la cathedra episcopului de Roma, ce e în mod oficial instalată aici. Biserica este așadar catedrala Romei și are întâietate chiar și în fața basilicii San Pietro. Hramurile ei sunt nenumărate, e închinată atât Mântuitorului cât și celor doi sfinți Ioan, Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul.
Dac-ar fi s-o spun pe cea dreaptă, San Giovanni e ultima pe lista preferințelor mele, fără să pot explica cu exactitate de ce. Să fi fost de vină statuile imense ale celor doisprezece apostoli ce mă priveau amenințător din firidele înșirate de-a lungul navei principale ? Sau poate din cauză că mi s-a părut mult prea rece și austeră ?
Lipit de basilică se află palatul Lateran reședința oficială de odinioară a papilor. Puțin mai în spate, în piațeta cu obeliscul lui Tutmosis am găsit și vechiul baptisteriu octogonal ( sec.5 ), construit în băile vilei Faustei, cea de-a doua soție a lui Constantin. Baptisteriul acesta a fost, pentru o perioadă foarte lungă de timp, singurul loc din Roma în care se oficiau botezuri.
Peste drum am dat și de Pontificio Santuario della Scala Santa, o clădire ce adăpostește scara palatului lui Pilat din Pont din Ierusalim pe care a urcat Iisus la judecată. Tradiția spune că a fost adusă la Roma de Sfânta Elena și montată în palatul din Lateran. Nimeni nu are voie să urce pe ea în picioare ci doar în genunchi. Pentru sceptici și pentru cârcotași a fost construită, paralel cu ea, o altă scară, „normală”.
Basilica di San Paolo fuori le mura
Pe la începutul secolului al 4-lea, după promulgarea Edictului de la Milan și după încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor, împăratul Constantin a dispus începerea unor lucrări la o cella memoriae situată undeva în afara Romei, la vreo doi kilometri depărtare de zidurile aureliene, de-a lungul drumului ce ducea la Ostia. În acel loc, spunea tradiția, a fost îngropat apostolul Pavel după ce-a fost decapitat la ordinele lui Nero în jurul anilor 65-67 d.Ch. Constantin a hotărât să fie construită o basilică chiar deasupra mormântului apostolului, biserică ce-a fost mai apoi consacrată de papa Silvestru în anul 324. Așa a apărut pe lume Basilica di San Paolo fuori le mura, Sfântul Pavel din afara zidurilor.
Cu toate vicisitudinile istoriei, biserica aceasta, plus adăugirile medievalo-renascentist-baroce, ar fi putut ajunge până în zilele noastre aproape intactă dacă nu pierea într-un incendiu în anul 1823. Din fericire a fost reconstruită repede, după planurile inițiale.
Am ajuns la San Paolo într-o dimineață, cu metroul, înainte să năvălească grupurile de vizitatori ( le-am făcut cu mâna la plecare ) așa că, spre bucuria mea, am găsit biserica aproape goală. De aveam mai multă bunăvoință aș fi putut să mă pun la punct aici cu întreaga istorie a papilor ( nu pot neam s-o rețin, cu toate eforturile repetate și susținute). În nave, deasupra coloanelor, sunt înșirate portretele tuturor păstorilor ce-au îndrumat turma catolică de-a lungul timpului, de la Leo cel Mare, papa care l-a înfruntat pe hunul Atila și l-a trimis la plimbare, până la papa Francisc, cel ce ne cere mereu să ne rugăm pentru el.
Pe lângă basilică a fost înființată, încă din timpul papei Grigore cel Mare, o mănăstire benedictină care a supraviețuit până în zilele noastre. Reprezentantul ei cel mai de seamă e un călugăr pe nume Hildebrand de Soana sau, mai bine zis, papa Grigore al 7-lea (1073-1085). El a fost acela care nu a aceptat ca investitura episcopilor să fie făcută de către altcineva decât de papi, intrând în conflict direct cu împăratul german. El a fost acela care l-a umilit pe Henric al 4-lea la Canossa.
Claustrul mănăstirii și micul muzeu încropit aici poate fi vizitat contra unei mici taxe de intrare. A fost, pentru mine cel puțin, o surpriză deosebit de plăcută. M-am îndrăgostit iremediabil de coloanele acelea suple, colorate și atât de variate. Le-aș fi împachetat și le-aș fi adus acasă.
Basilica di Santa Maria Maggiore
Last but not least, Santa Maria Maggiore. Basilica aceasta a fost construită în al patrulea secol d.Ch. pe vârful colinei Esquilin, deasupra unui templu închinat zeiței Cibele. Cu toate c-a fost mult îmbunătățită de-a lungul veacurilor este singura basilică papală ce și-a păstrat structura inițială.
Legenda spune că însăși Fecioara Maria a hotărât locul în care urma să fie construită biserica. Se povestește c-a apărut în visurile patricianului Ioan și ale papei Liberius, cerându-le să ridice în onoarea ei o biserică și s-o amplaseze într-un loc miraculos indicat chiar de ea. Așa se face că cei doi și-au dat imediat seama de intențiile Mariei când s-au dat jos din pat în dimineața zilei de 5 august și-au găsit colina Esquilin acoperită cu o pătură de nea. Papa a trasat numaidecât perimetrul bazilicii în zăpadă iar Ioan s-a grăbit să scormonească prin bogatele lui cufere pentru a găsi banii necesari construcției. Și iac-așa a apărut pe lumea asta Basilica di Santa Maria Maggiore sau Santa Maria della Neve.
Cel mai mult mi-au păcut aici mozaicurile din absidă și de deasupra coloanelor din nava principală. Unele dintre ele au supraviețuit din secolul 4. Pentru iubitorii relicvelor sfinte, în cripta de sub altarul principal se pot vedea rămășițele ieslei în care s-a născut Iisus, frumos adăpostite în vase bogate.
Ultima adăugată pe lista basilicilor papale, Santa Maria Maggiore e prima din lista preferințelelor mele. Dacă ar fi să fac un clasament propriu, aș plasa-o detașat pe locul întâi, urmată îndeaproape de San Paolo fuori le mura. Ar urma apoi San Pietro și abia la urmă San Giovanni.
Cu sau fără clasament, mi-a părut bine c-am apucat să le vizitez pe toate. Singurul lucru pe care-l regret e că n-am reușit să surprind în fotografii momentul acela de surpriză-încântată pe care l-am trăit atunci când, trecând de porți, am împietrit locului la capătul navelor cetrale. Cu toate că nu sunt mare fan al bisericilor monumentale, am cam rămas cu gura căscată, în fiecare dintre cele patru basilici majore ale Romei.
Nu am găsit nimic depre bazilica Sf. Laurențiu din afara zidurilor. Și ea este o bazilica papală dar mai mică . Chiar nu știu de ce a fost numită papală alături de cele 4?
Nu știam de ea. Poate voi ajunge acolo data viitoare.