Bisericile de lemn ale Maramureșului

Vineri 2 iunie. După un mic dejun copios înfulecat pe prispa casei Mărioarei de la Breb, am luat-o din loc cu intenția de-a trece în revistă cât mai multe dintre bisericile de lemn maramureșene trecute pe lista patrimoniului universal UNESCO. Era de fapt și scopul declarat al excursiei noastre, motivul pentru care am bătut atâta drum. N-am apucat să le vedem pe toate. Dar mai bine așa decât să ne cuprindă lehamitea de prea multe biserici înghițite pe nemestecate. Pentru restanțe, vom reveni negreșit.

În prezent sunt opt biserici de lemn în Maramureș care au primit ștampila UNESCO.

Pe cea din Țara Lăpușului – Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Rogoz – tocmai o vizitaserăm în ziua precedentă. Ne-a vrăjit, mai ales din felul în care a fost prezentată de părintele Ioan Chirilă.

Nu departe de Breb se găsesc și cele două biserici ale Țării Chioarului, cea din Șurdești și cea din Plopiș, amândouă închinate Arhanghelilor Mihail și Gavril. Pentru că sunt amplasate aproape una de cealaltă, am reușit să le vedem pe amândouă.

În schimb, din cele cinci biserici ale Țării Maramureșului am reușit să vizităm doar două, pe cea din Bârsana și pe cea din Budești. La Desești n-am ajuns ( de leneșe ) deși era foarte aproape de Breb. La Ieud Deal nu ne-am dus sub pretextul că mai fuseserăm pe-acolo cu mulți ani în urmă. Iar Poienile Izei erau nițel cam departe.

Cu mici excepții (Rogoz), bisericile de lemn ale Maramureșului ne-au întâmpinat cu porțile închise și cu un bilețel cu un număr de telefon lipit pe poartă. Nu știu dacă sunatul la telefon dă întotdeauna rezultate, noi n-am făcut-o la fiecare biserică unde am ajuns. Pot însă spune că ori de câte ori am sunat, apelul a fost preluat și nu am fost refuzate, chiar dacă apelul nostru cădea în afara orelor de program afișat pe ușă.

Ne-au plăcut toate bisericuțele pe care le-am vizitat, fără excepție. Ne-au plăcut pentru că sunt mititele și prietenoase, pentru că sunt cu totul și cu totul de lemn – de te crezi în casa bunicii, la șezătoare, la sărbătoare, nu într-un scorțos spațiu religios. Ne-au plăcut icoanele și ștergarele de pe pereți, cergile așezate pe bănci. Ne-a plăcut diferența dintre atmostera ce emana din pronaos – spațiul rezervat femeilor, comparată cu cea din naos – spațiul rezervat bărbaților. Ia ghiciți care era mai ocrotitor, mai comod, unde-ți venea să te instalezi mai degrabă?

Am învățat că …

Așezată pe blocuri mari de piatră, biserica maramureșeană era construită în vechime doar din bârne masive de stejari seculari. Astăzi mai păstrează doar talpa de jos din stejar masiv, mai departe folosindu-se frecvent bradul. Îmbinările bârnelor așezate orizontal, sunt prevăzute la capete cu cheutori de diferite tipuri. Acoperișul este din șindrilă de diferite modele: săgeată, cioc de rață, coadă de rândunică. Pentru a câștiga în înălțime s-a trecut la acoperișul în două ape, bolta având un acoperiș separat, datorită înălțării ei peste înălțimea pereților bisericii. Turla se termină cu un coif așezat peste foișor, iar în vârf este fixată o cruce de fier forjat, care în vechime avea la bază uneori semiluna, arătând că în acel spațiu domnea Hristos și Biserica Lui.(… luna, am învățat, fiind simbolul Fecioarei Maria. Iar Fecioara Maria fiind simbolul Bisericii ).

iar in interior …

Pereții bisericilor de lemn se termină în bolți care sunt simbol al cerului, de unde veghează Dumnezeu asupra „poporului său”.

Să le iau acum pe rând …

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Șurdești

Această bisericuță este, de departe, cea care mi-a plăcut cel mai mult. Am găsit-o abia după ceva bâjbâieli. Săgeata ce ne trimitea către ea din drumul principal era cam ascunsă și înghesuită chiar în crucea drumului. Apoi, am pierdut indicatorul cu totul și-a trebuit să întrebăm oamenii de pe la porți dacă nu ne-am rătăcit.

… Dar și când am zărit-o stând făloasă pe vârful delușorului, înțepând parcă cerul cu turla ei semeață, mi-a căzut cu tronc instantaneu. Iar dragostea mea a crescut pe dată ce-am văzut că-i îngăduie unei veverițe zăpăcite să se zbenguie pe funia vieții. Și unui stol întreg de ciocănitoare să-și facă cuib în clop, chiar dacă i l-au cam găurit.

Pe plăcuța din fața porții era scris așa.

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în 1766 de meșterul constructor Macarie. Biserica din Șurdești este exemplul cel mai sudic de biserică tipică pentru Maramureș.

Planul bisericii e compus din portic, pronaos, naos și altar; nucleul originar este format de pronaos și naosul care formează corpul principal aproape rectangular puțin mai strâmt la est și altarul desprins, poligonal. Clopotnița măsoară 54 metri înălțime, de trei ori mai mult decât lungimea edificiului.

În 1783 este pictat interiorul bisericii; altarul este opera pictorului de biserici Ștefan, naosul este opera lui Stan iar pronaosul, după cât se pare, a ucenicului acestuia din urmă.

Biserica din Șurdești este astăzi greco-catolică. Noi, călători mireni cum ne aflam, n-am remarcat nici o diferență față de suratele ei ortodoxe. Poate doar o nițel mai mare organizare la primitul oaspeților. Am impresia că, după atâtea împărțeli și atâta vrajbă, bătrânele biserici maramureșene țin astăzi de cultul sătenilor ce le trec pragul. La fel cum era, probabil, și la vremea când au fost construite.

Iată cine umbla pe funia vieții și-a ușchit-o repede când m-am apropiat

O bucată din portic

Turla bisericii, ciuruită de ciocănitoare

În pronaos – zona femeilor
În naos – zona bărbaților
Și pridvorul cu etaj
Ulițarnica și noul ei prieten. Cățelul părintelui greco-catolic din Șurdești. Foarte politicos, foarte ospitalier, ne-a urmat peste tot.

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Plopiș

Pe când dădeam noi ocol bisericii din Șurdești numai ce vedem ițindu-se printre pomi turla unei alte biserici, cea din satul vecin Plopiș. Pentru că era la o aruncătură de băț, am hotărât să abandonăm mașina în parcare și să pornim pe jos, de-a dreptul prin fânețe. Ne-am bâlbâit puțin, pentru că nu i-a trecut nimănui prin cap să pună vreo două indicatoare și pentru pietoni. Dar ne-am descurcat până la urmă întrebând în stânga și-n dreapta. Bine că eram acasă, bine că vorbeam pe limba noastră! Ba oamenii ne-au mai scurtat din drum, îngăduindu-ne să trecem prin curțile caselor și prin grădini.

Biserica din Plopiș seamănă leit cu vecina ei din Șurdești pentru că e surioara ei mai mică. A fost construită în aceeași perioadă, de aceeași meșteri. Deși pe vremuri a ținut tot de biserica greco-catolică, astăzi e ortodoxă. Am găsit-o închisă, dar gazda fusese deja anunțată că are oaspeți de către alți mușterii și era pe drum. Am așteptat puțin până s-ajungă. Cât să ne mai tragem sufletul și să ne răcorim cu apa ca de gheață din fântâna cu șurub ( adică robinet ).

Biserica din Plopiș
Ce păcat că nu funcționa mașina asta de spălat
Pe punte, deasupra râului Cavnic

Biserica din Plopiș

Bolta naosului

Înapoi în Șurdești, să recuperăm mașina

După terminarea vizitei ne-am întors în Șurdești aproximativ pe-aceleași cărări, am recuperat mașina și-am părăsit Țara Chioarului. Am revenit în Țara Maramureșului și ne-am dus chitit la Bârsana. Aveam de „bifat” acolo două obiective.

Primul …

 Biserica Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Bârsana

Prin Bârsana am trecut de câteva ori dar niciodată n-am avut timp, nici răbdare să găsim vechea bisericuță de lemn. Opream doar ( și ne minunam ) la mănăstirea cea nouă și-apoi plecam mai departe. De data asta nu ne-am lăsat până nu am găsit-o. Era cocoțată în vârful unui deal, mititică, de-abia se zărea printre pomi. Pentru că nu era tocmai o oră potrivită n-am mai sunat la telefon, să vină careva să o deschidă. I-am dat doar un ocol, am poposit puțin în pridvorul deschis și-am plecat mai departe. N-am găsit nici o tablă care să ne spună povestea ei, așa c-am apelat la wikipedia care zice printre altele așa :

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717. Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu.

Sper că acum, când e monument protejat, o să-și găsească liniștea.

Mănăstirea Bârsana

Prima noastră vizită la mănăstirea cea nouă a Bârsanei a fost o pură întâmplare. S-a petrecut cu ceva ani buni în urmă, pe vremea când doar biserica era înălțată, plus câteva căsuțe de lemn, iar curtea întreagă era încă un șantier. Țin minte că eram cu nervii făcuți zdrențe după ce trecusem munții prin pasul Prislop, din Bucovina în Maramureș  ( oare o să apuc eu vreodată drum ca-n palmă prin pasul ăsta ? ) și tânjeam după un loc de popas. S-a întâmplat atunci să zărim un indicator spre mănăstire și să oprim, fără a avea habar de ce ne-așteapta. După ce-am trecut pe sub poartă și-am intrat în curtea mănăstirii, toate necazurile mele s-au risipit. Chiar așa, în plin șantier fiind , Bârsana mi s-a părut o gură de rai. Erau acolo câteva căsuțe pe care mai-mai că-mi venea să le fur, să le ascund în portbagaj și-apoi să fug repede, să nu mă prindă nimeni.

De-atunci am revenit la Bârsana de vreo două ori, de fiecare dată cu puțină frică ascunsă în adâncul sufletului. Unele experiențe, taman cele care te impresionează mai tare când le trăiești pentru prima oară, te pot dezamăgi după aceea. Bârsana a rezistat cu succes prezumtivelor dezamăgiri. Doar că, pentru vizitele viitoare am să țin minte să aleg  cu mai mare grijă ceasul din zi când îi voi trece pragul. Poate, poate va fi mai puțină lume.

După ce-am părăsit Mănăstirea Bârsana, ne-am întors spre Breb trecând prin Văleni, Călinești, Sârbi ( ? de unde sârbi aici ) și-apoi Budești, unde ne aștepta o altă biserică de lemn.

Dar până s-ajungem acolo, am oprit să imortalizăm în câteva fotografii porțile de lemn ce ( încă ) mai cern spiritele cele rele ale lumii și nu le lasă să pătrundă în gospodăriile oamenilor.

După care am târguit două borcane cu miere de la niște albine zumzăitoare, puse pe roit.

Roială în toată regula – bine că nu s-au supărat pe noi că le luam mierea

Biserica Sfântul Nicolae din Budești Josani 

Biserica de lemn din Budești Josani este cea mai mare biserică de lemn maramureșeană pe care am vizitat-o noi. Zicea acolo pe-o plăcuță că e o biserică „în cheotori”, veche din anul  1643. Mai zicea că are 18 m lungime și 8 lățime, pronaosul tăvănit, naosul cu o boltă semicilindrică supraînălțată iar altarul poligonal. Pictura interioară datează din anul 1762 și a fost executată de zugravul Alexandru Ponehalschi din Brebești.

Tot ce scria acolo era adevărat. Le-am văzut și noi după ce-am dat telefonul deschizător de porți. În plus, ni s-a atras atenția asupra unei colecții de icoane vechi pe sticlă și lemn. Iar într-o vitrină am zărit „o parte din zalele legendarului haiduc Pintea Viteazul”.

Și cam asta a fost tot. Se lăsa seara, iar noi trebuia să ne întoarcem în Breb. Marioara ne aștepta cu masa întinsă.

În naos
Fereastră rămasă de prin anul 1700

Zalele lui Pintea Viteazul
În pronaos

Acum, în anul de grație 2017, nu sunt multe locurile din frumoasa noastră țărișoară care au avut onoarea de-a fi înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. De ce oare? Să fie pentru că nu suntem chiar atât de geniali precum ne credem și în realitate nu ieșim în evidență prea tare față de vecinii noștri? Sau poate pentru că suntem nițel delăsători și ne cam doare în cot de patrimoniul nostru? Frumos ar fi să ne trezim la timp și, în loc să ne străduim a ne topi cu totul și cât mai repede în maglavaisul acesta ce se cheamă societate globalizată, să mai scotocim prin lăzile de zestre ale bunicilor pentru a scoate de-acolo lucruri interesante.

De exemplu o gospodărie țărănescă de pe vremuri, dar nu moartă ca la muzeul satului ci funcțională. Una ca cea pe care am prins-o în durerile facerii la Sârbi, cu toate instrumentele acelea ce-aveau să fie aduse la viață de îndemânarea meșterilor și de apele Cosăului. Păcat că le-am prins împrăștiate toate, cu oamenii asudând din greu deasupra lor, să le asambleze. O zi de mai întârziam …

 

Despre AncaHM Articolele 555
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.