Biata mea bicicletă sigur credea că am abandonat-o. Anul trecut a stat toată vara în cămară, adunată, prăfuită, părăsită. Coșul îi era plin cu tot felul de plase și plăsuțe – prostii ce trebuiau să ajungă la coșul de gunoi, roțile îi erau desumflate, nu mai fusese unsă de cine știe când, zăcea sărăcuța precum calul cel răpciugos a lui Făt-Frumos înainte de a mânca jăratec. Mă cam mustra conștința c-am lăsat-o așa, de izbeliște. Mi-am zis că, dacă va fi vreme bună de 1 Mai, voi declara și eu deschis sezonul ciclist 2014 și-o voi scoate în lume.
Joi de dimineața, cum am deschis ochii m-am uitat pe geam să văd dacă am noroc au ba. Era soare, frumos doar câțiva nori mici și pufoși se lăfăiau pe cerul albastru. Am luat bicicleta la subsuoară, am înghesuit-o în mașină și-am pornit la drum în căutarea unui atelier de reparat biciclete, unde să mi-o dichisească și mie cineva. Am dat ocol cartierului dar toate obloanele erau lăsate. Nici o vulcanizare, nici un atelier deschis, lumea își lua micul dejun la acea oră matinală (să fi fost 8 dimineața, nu’ ș ce-a fost în capul meu când am plecat de-acasă cu noapte în cap). Buun, lasă că o iau spre Comana, sigur găsesc pe cineva în drumul meu care să mă ajute. Ca ultimă soluție speram să găsesc niscaiva instrumente de umflat roți la Casa Comana, din câte îmi aminteam eu aveau aici un centru de închiriat biciclete. Cât despre pompa de mână aflată la purtător, nu mă bazam deloc pe ea, era rezervată doar cazurilor de forță majoră, oricum am avut rezultate îndoielnice ori de câte ori am apelat la ea .
N-a ieșit nimic din planurile mele. Mai mult, cum am intrat pe valea Neajlovului s-a tras cortina și soarele s-a dus în culise. S-a lăsat dintr-o dată o ceață deasă, s-o tai cu cuțitul nu altceva, de nu vedeai pe unde să mergi. Acu ce era să fac, să mă întorc cu coada-ntre picioare? Dacă tot am ajuns până aici, hai să văd ce mai fac păsările de pe baltă, să mai respir și eu puțin aer curat și să ascult liniștea dimineții. Bâjbâind așadar prin ceață am dat peste: două cirezi de vaci ce pășteau nepăsătoare iarba verde și grasă, o tufă galbenă de stânjenei de baltă, câțiva pescari fantomatici, lișițe și rațe ce-și disputau locurile de clocit, pânze de paianjen pudrate cu mărgăritare. Frumos, aproape ca în dosarele X. Cât timp m-am moșmondit eu cu fotografiile soarele se odihnise destul și dădea semne că ar vrea să se reîntoarcă pe scenă. Era timpul să plec spre casă, să caut doctor pentru bicicletă.
Cine caută găsește. Mi-am lăsat bicicleta la doctor pentru două ore și mi-am văzut de treabă. Adică am pus țara la cale cu Magda și am plănuit să atacăm după amiaza Centura Cicloturistică a Bucureștiului de la Ciocănești (aflată la vreo 30km de oraș). Citisem noi fel de fel de chestii despre ea atât pe site-ul oficial cât și pe Calatorul digital 2.0, unde se povestea și cum să ajungi până acolo. Nu aveam de gând să facem tot drumul pe bicicletă, urma să ne ducem cu mașina până la Ciocănești iar de-acolo să urmăm traseul pentru biciclete de oraș. Zis și făcut, pe la trei am pornit la drum. Am luat-o prin Chitila, pe drumul spre Târgoviște și am cotit-o la dreapta spre Ciocănești conform indicatorului rutier. Dar odată ajunși în comună am intrat din nou în ceață, de data asta una virtuală. Nu am văzut nici un indicator, nici un semn de traseu către centura cicloturistică. Până la urmă ne-am descurcat întrebând în stânga și-n dreapta trecătorii. Am sfârșit făcându-ne un traseu propriu. Am lăsat mașinile în câmp și am pornit de la Ciocănești spre Urziceanca, Vizurești iar apoi prin Crețu înapoi la Ciocănești. ( uite și harta)
A fost o plimbare foarte plăcută, parcursă în marea ei majoritate pe asfalt, fără urcușuri și coborâșuri grele, numa bună pentru neantrenați ca noi. Am pedalat vreo două ore, ne-am mai oprit pentru fotografii, am căscat gura pe la gospodăriile oamenilor. Pe drum am admirat lanuri de rapiță, am ascultat ciocârliile și buhaii de baltă, am dat binețe tuturor sătenilor ce povesteau pe la porți. La întoarcere l-am întâlnit pe Cristi, un puști ce ne-a luminat asupra traseului adevărat și ne-a promis că ne va fi ghid data viitoare.
Sper din tot sufletul că va exista o dată viitoare, sper să nu mă las iarăși pe tânjeală și să mă îngrop printre betoanele capitalei. Nu trebuie să mergi foarte departe pentru a găsi locuri frumoase. În fond sunt o sumedenie de centuri cicloturistice în jurul Bucureștiului (drumuri mai puțin umblate între comune). Trebuie doar descoperite.
Fii primul care comentează