Fotografia wildlife sau între agonie şi extaz

In primul rând să vă prezint personajul din cauza căruia m-am apucat de fotografia wildlife. Dânsul e Aurică zis şi Aiurică, canarul, şi de când am început să convieţuim încerc să imortalizez toate prostiuţele pe care le face. Dar cum să-l conving să devină vedetă? Nu vrea nicicum să stea locului, să zâmbească frumos şi să aştepte şi el puţin să apuc eu să apăs pe declanşator. Nici gând, îşi lua zborul la prima mea mişcare suspectă.

Ne-am alergat noi prin casă o vreme până când m-am hotărât. Gata, îmi schimb aparatul de fotografiat, îmi iau un DSRL cu un obiectiv care să fie bun la toate, să-l pot folosi în călătoriile mele şi să-l pot prinde pe Aurică. Pentru ca buzunarul meu să nu sufere prea tare am ales un Tamron cu plaja focală 28-300 mm. Şi aşa am devenit eu nikonist şi „păsărar” începător.

Bine … , operaţiunea „Canarul” a fost rezolvată. Dar cum pofta vine mâncând, doream acum să fac fotografii cu toate păsările ce-mi ieşeau în cale.  Rezultatele au fost dezastruoase. Uneori reuşeam să prind câte o codiţă, sau fotografiile erau atât de mişcate că nu distingeai despre ce este vorba. Dintr-o grămadă de încercări doar una sau două reuşite. Randamentul trebuia îmbunătăţit. Cine mă putea ajuta ? Un profesionist, bineînţeles, cineva care să mă înveţe câte ceva din secretele meseriei. Norocul a făcut să-mi cadă ochii pe siteul photolife.ro. Se pare că mai existau pe lume oameni cu aceeaşi boală, care participau la workshopuri de fotografie organizate de Dan Dinu şi se tratau, ieşind în weekenduri prelungite în natură să-şi încerce puterile.  Tocmai se pregătea o escapada în Delta Dunării, aşa că m-am înscris şi eu.

A fost o experienţă foarte interesantă. Programul era mai dur decât cel de la serviciu: scularea înainte de ora cinci , ca să prindem răsăritul pe lac, mic dejun, îmbarcare în bărci şi hălăduit până seara pe canalele Deltei, la vânătoare. La prânz făceam o pauză de masă, iar după cină începeam să analizăm capturile de peste zi.

Am învăţat că există două abordări în fotografia wildlife. Una statică, când îţi iei trepiedul, scăunelul, şi încerci să te ascunzi într-un loc ştiut dinainte, aproape de locul de cuibărit sau locul de hrănire a pasarii. Te înarmezi cu multă răbdare şi, dacă ai noroc, îţi trece ceva prin bătaia obiectivului. O a doua abordare e mai dinamică, te deplasezi mai încetişor sau mai repede din loc în loc şi profiţi ca păsăretul e ocupat cu treburi mai importante decât să te urmărească pe tine şi-i furi o poză.

Am mai învăţat că nu se fotografiază niciodată pasărea din spate, poate şi din decenţă, şi pentru că se presupune că ai fugărit-o şi ai deranjat-o. Fotografii sunt întotdeauna fair play.

„Păsărarii” ştiu o grămadă de lucruri despre subiecţii lor. Le cunosc obiceiurile, ştiu să deosebească bărbătuşul de perechea lui, ştiu pe nume toate speciile rezidente sau în trecere prin Delta Dunării. Mai ştiu şi cum trebuie să te apropii de ele să nu le sperii şi să te lase cu buzele umflate.
După trei zile am tras linie şi am socotit. La plusuri:

• o colecţie de fotografii cât de cât reuşite, mai multe decât reuşisem să fac până atunci
• faptul că am ajuns să deosebesc un stârc de o egretă, că am aflat că există pe lume piciorongi, ciocintorşi, prigorii, dumbrăvence, nagâţi, ţigănuşi zis irişi, scoicari, codobature … …
• am admirat minunatele răsărituri şi apusuri, în linişte, printre stuf, broaşte şi pelicani
• am mâncat pe săturate bucate alese

La minusuri, tehica mea fotografică lăsa de dorit: nu toate mişcările erau îngheţate, fundalul era de cele mai multe ori supărător, focalizarea nu era întotdeauna unde trebuie.  In plus, obiectivul meu de 300 mm nu era suficient de puternic, subiectul meu era rătăcit undeva în cadru, prea mic ca să iasă în evidenţă (noroc că exista programe de editare).

Toate cele povestite mai sus s-au întâmplat anul trecut. Cum mi-au ramas atâtea puncte nerezolvate şi cum repetiţia e mama învăţăturii, ce mi-am zis: ia să repet eu figura cu workshopul şi anul acesta. Am căutat şi am găsit tura organizată de PhotoTour firma domnului Mihai Moiceanu. N-am stat mult pe gânduri şi m-am înscris. Am decis să-mi îmbunătăţesc şi arsenalul de luptă aşa că am închiriat un obiectiv Nikon 80-400.

De data aceasta am învăţat mai mult  despre cum trebuie setată camera pentru o fotografie reuşită. Am aflat că, pentru a surprinde pasărea în zbor, timpul de expunere nu trebuie sa fie mai mare de 1/1000 s. Că setarea ISO la valori cât mai mari e foarte importantă, mai ales în condiţii de luminozitate scăzută. Am aflat câteva reguli de compoziţie, ca de exemplu: nici o linie din fotografie n-ar trebui să taie subiectul principal, sau că un subiect plasat pe diagonală dă imaginii o dinamică mai mare.

Domnul Moiceanu a fost foarte darnic cu explicaţiile, problema era sa pot eu asimila tot ceea ce aflam.

Programul de lucru era tot zi lumină. Am străbătut canalele Deltei de la Uzlina până la pădurea Letea, până la Perişor şi Marea Neagră. Am trecut printr-o colonie de cormorani, şi am văzut cum ciorile fură ouăle din cuiburi.  Am întâlnit iarăşi o mulţime de specii de păsări, broaşte ţestoase care se încălzeau la soare. Am luat masa pe malul mării pe o plajă sălbatica. Obiectivul cel nou şi-a făcut datoria şi, deşi mi-a rupt degetele din cauza greutăţii lui, nu mi-a părut rău că l-am încercat.

Totuşi , încă nu mi-a reuşit o fotografie în care să se vadă clar fiecare pănuţă, sau o fotografie în care o chiră prinde un peştişor. Am văzut destule imagini de felul acesta pe situri foto specializate, făcute de amatori ca mine, aşa că sper ca într-o zi să reuşesc şi eu.

Pentru asta, ei da … îmi voi trece în fiecare an pe lista de priorităţi câte un workshop foto în Deltă. … Neaparat …

0

0