Am părăsit orașul Xi’an pe cale aeriană, luându-ne zborul spre un loc unde neam de neamul meu nu a ajuns și nu cred c-o să ajungă vreodată, în provincia Qinghai din vestul Chinei, mai exact în orașul Golmud. Habar n-am motivul real pentru care a aterizat această destinație pe lista noastră cu obiective de vizitat dar pot bănui câteva.
În primul rând ne-a ajutat la aclimatizare. Beijing-ul se află la 44 metri deasupra nivelului mării, Xi’an-ul la 405 m. În Golmud am ajuns la 2809 m, numai bine ca să ne pregătim pentru ce-avea să ne aștepte în Tibet. Provincia Qinghai, numită așa după un lac de sare omonim, ocupă de fapt nord-estul Podișului Tibetan iar 2800m este o altitudine modestă aici. Un al doilea motiv ar fi dorința autorităților chineze de-a promova turismul prin toate colțișoarele țării. Și un al treilea motiv ar fi scurtarea drumului pe care-l aveam de făcut pe calea ferată transtibetană. O călătorie completă pe această rută începe din Xining, capitala provinciei, și se termină în Lhasa. Călătoria durează 24 de ore, nu cred că s-a supărat careva c-am început-o cam de la jumătate.
Orașul Golmud nu are o istorie prea bogată în spate. A fost construit pe vremea Republicii Populare Chineze după ce în jur au fost descoperite zăcăminte serioase de fosfați. Împreună cu sarea ce se găsește din abundență, cu alte minerale și metale rare, fosfații aceștia au determinat dezvoltarea economică a zonei prin construirea multor exploatări și combinate chimice. Unul din aceste combinate, ce se ocupa și cu exploatarea sării, a fost proprietarul primului nostru obiectiv, Lacul Qarhan.
Qarhan
Pentru a ajunde la Qarhan a trebuit să mergem cu autocarul spre nord de Golmud, cale de vreo 60km. Ajunși acolo am fost luați în primire de autobuzele companiei de exploatare și teleportați într-un univers alb-verde. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, nu zăreai decât sare albă cristalină și sare topită într-o apă de culoare verzuie. Dacă mai pui la socoteală că soarele strălucea nestingherit pe un cer fără pic de nori nu mă mir că abia reușeam să țin ochii deschiși din cauza strălucirii.
Din parcarea autocarelor am mai străbătut ceva drum cu ajutorul unui titicar, până la câteva formațiuni de sare ce răsăreau din lac. Unele dintre ele păreau naturale, bazinele cu sare erau însă construite cu ajutorul tehnologiei. O pompă împingea apa în sus printr-o țâșnitoare, cu o putere suficient de mică astfel încât să permită evaporarea apei și depunerea sării pe marginea bazinelor. Din loc în loc, spre delectarea turiștilor, gazdele au creat scene potrivite pentru făcut fotografii. Era ceva înghesuială la ele.
După unele păreri nu e corect să spui Lacul Qarhan ci Câmpia de sare Qarhan. Dimensiunile ei sunt impresionante: 160 km lungime, 20 până la 40 km lățime, cu o suprafață de 5856 km2. Și toate acestea aflate la 2700 m altitudine.
Rezervația de Populus Euphratica
Al doilea obiectiv din program a fost o rezervație naturală în care creștea un arbore nițel mai deosebit. Populus euphratica este o specie foarte veche de arbori, ce a apărut pe lumea asta în perioada terțiară. Crește lent și are o durată de viață foarte lungă. Majoritatea arborilor de Populus euphratica din lume se găsesc în China, iar mai mult de 90% din pădurile de Populus euphratica din China se află în bazinul râului Tarim din Xinjiang. Și în apropiere de Golmud se afla o pădure formată din acești arbori tenace ce pot rezista secetei, vântului, nisipului și sării din sol. Cei de aici stabilesc și performanța de a crește la cea mai mare altitudine.
Există o veche zicală în China care laudă acest copac străvechi pentru că ”trăiește o mie de ani după ce s-a născut, stă în picioare o mie de ani după ce a murit și rămâne indestructibil o mie de ani după ce a căzut”. Văzând frunzele verzi și sănătoase ivindu-se pe crengi pe care le credeam moarte, crescute pe niște pomișori contorsionați aflați în mijlocul pustietății zău că am rămas impresionată de puterea vieții de pe acest pământ.
Cam atât am avut de povestit despre Golmud și împrejurimile lui. N-am stat mult aici, o zi doar. În dimineața celei de-a doua zile am luat trenul ce-avea să ne ducă tocmai în Tibet.
Fii primul care comentează