Era într-o sâmbătă pe la prânz când am făcut eu cunoștință cu berzele albe din Alsacia.
Ajunsesem în Strasbourg cu câteva ceasuri în urmă și, după o tură scurtă prin oraș, am decis să profit de vremea frumoasă de afară ca să fac o plimbare prin parc, să-mi încălzesc nițel oasele bătrâne la soare. Săptămâna ce se încheia fusese urâtă tare, la Paris cel puțin. Capricioasă, friguroasă, ploioasă, vântoasă. Am fugit de vremea asta urâtă tocmai în Alsacia. Așa mă păcăliseră prognozele meteo, că acolo va fi soare tot sfârșitul de săptămână. Vrăjeală! Între timp se suciseră, iar ploaia ce m-a sâcâit la Paris pornise la drum după mine. Noroc că TGV-ul a fost mai iute și am ajuns înaintea ei. Dar norii amenințători erau pe aproape iar seara și-au luat revanșa și m-au făcut ciuciulete.
Să revin însă la berze. Citisem eu pe internet că una din atracțiile orașului era un parc mare pe nume Orangerie ce se găsea vis a vis de instituțiile europene. Mă gândeam să dau o fugă până acolo să împușc doi iepuri turistici dintr-o lovitură. Zis și făcut. Cu instituțiile am terminat repede, adevărul e că nu mă tentau prea tare. Am făcut repede o poză Palatului Europei și m-am afundat în parc. Pe când căscam eu gura la pomi și floricele numai ce aud clămpănit puternic de ciocuri. Ce putea fi? Ciocănitorile cu care eram obișnuită de prin parcurile bucureștene scoteau parcă altfel de sunete. Mare mi-a fost mirarea când am dat cu ochii de colonia de berze. Erau cocoțate peste tot. Își făcuseră cuib pe cioturile copacilor toaletați, pe hornurile clădirilor, în locurile special amenajate pentru ele din mica grădină zoologică găzduită în parc. Clămpăneau mulțumite din ciocurile lor lungi, meștereau la cuiburi, moțăiau pe ouă, survolau fără grijă tot parcul. Nici că le păsa de oamenii din jurul lor.
Aceasta a fost prima mea întâlnire cu berzele alsaciene. Au urmat și altele. În carne, oase și cioc sau în tot felul de alte forme mai mult sau mai puțin ciudate. De exemplu turtă dulce în formă de barză. Sau, de ce nu, ciocolată în formă de barză. Ca să nu mai vorbim de jucăriile de pluș prezente la fiecare magazin cu suveniruri. Sau berze desenate pe obiecte ceramice, farfurii, cești, solnițe. Iar statuete de berze am văzut la tot pasul. Prin grădini, pe la ferestre, deasupra intrării în case. Alsacia e invadată de aceste înaripate simpatice. Din păcate numărul berzelor adevărate e mai mic decât a celor artificiale. Se spune că în urmă cu ceva ani mai existau doar două perechi de berze în toată Alsacia. Acum însă se fac eforturi considerabile pentru a le crește numărul. Dovadă și mica fermă din Parc de l’Orangerie.
Dar de ce sunt oare berzele alsaciene mai altfel decât suratele lor de pe alte meleaguri? Păi, ele sunt primele care au adus în ciocuri bebeluși mamelor care doreau copii. Așa spune legenda. Iar de la ele au învățat celelalte, pe tot mapamondul.
Am aflat și eu cu ocazia excursiei în Alsacia, de la sursă, cum stă treaba cu procesul aducerii copiilor pe lumea asta. E mult mai complicat decât știam. În primul și primul rând, părinții trebuie să dea comandă pentru un copilaș. După aceea, viitoarea mamă trebuie să pună pe pervazul ferestrei câteva bucățele de zahăr pentru a convinge o barză că merită să primească un bebeluș. Dacă barza survolează casa, e semn bun, a acceptat provocarea. Urmează partea cea mai grea și complicată. Barza trebuie să caute prin zonele mlăștinoase un spiriduș dispus să extragă din adâncurile pământului sufletul unui om ce-a căzut din ceruri odată cu ploaia și care trebuie să se reîncarneze într-o altă ființă. Pe vremuri, spiridușii erau responsabili cu predarea bebelușilor, dar acum sunt mult mai sfioși și preferă să folosească berzele pe post de poștaș. După ce spiridușii meșteresc copiii, îi înfașă în bocceluțe curate și le predau berzelor. Și cu asta basta, treaba e rezolvată.
Am aflat că există și un cântecel pe care viitoarele mămici ar trebui să-l cânte. Zice așa, pe nemțește
Storick, Storick, stipper di Bein,
Bring de Mamme a Bubbela heim,
Eins wo hielt, eins wo lacht
Eins, wo ins Hafela macht.
Storick, Storick, stipper di Bein,
Bring m’r e Korb voll Wegga heim,
Bring fer mich oi eina mit.
Awer fer d’beesi Büewa nit.
Adică, pe românește (traducere aproximativă) : Barză, barză fă un efort, și adu mamei un bebeluș frumos. Unul care râde, unul care plânge, unul care-și face treburile pe oliță. Barză, barză fă un efort și adu-mi și câteva pâinici. Una pentru mine, una pentru tine, niciuna pentru copii neascultători. (uite aici de unde știu povestea asta)
Ce mai una, alta. În Alsacia barza e o pasăre de bun augur. Cine o are prin preajmă va avea parte de vremuri bune și îmbelșugate, cu sănătate și fericire. Atât cei din casa care îi găzduiește cuibul cât și întregul oraș. Te pomenești că de aici atâta prosperitate în Alsacia. Ar trebui să trimitem și berzele noastre în schimb de experiență pe acolo. Sau poate nu …
Fii primul care comentează