În ultima zi a anului am plecat în căutare de elefanți sălbatici în Parcul Național UdaWalawe. Startul s-a dat la 5:30 dimineața ( laitmotiv al excursiilor lankeze ), drumul cu mașina a durat trei ore și ceva, întâlnirea cu ghidul specializat pentru safari s-a produs fără întârziere așa că pe la ora 9 eram gata să încep aventura.
Am fost îmbarcată într-un jeep ce-avea partea din spate deschisă și înălțată. La început a fost comod, cât a ținut floașterul drumului de pe baraj. După ce-am trecut de porțile parcului însă a început zgâlțâiala. Mi s-a atras atenția c-ar fi bine să-mi pun centura de siguranță să nu zbor de-acolo, oricum n-aveam voie să mă dau jos din mașină. La început am fost cuminte și-am ascultat, hârtoapele peste care treceam mă cam aruncau în toate părțile. Dar după ce-am văzut cum apăreau tot felul de animale ba în dreapta, ba în stânga mașinii am dat-o în colo de curea și-am tot sărit de pe un scaun pe altul ( că tot eram singurul mușteriu din jeep) să nu-mi scape ceva. A fost minunat.
Rezervația naturală UdaWalawe a apărut în urma construirii unui rezervor de apă pe râul Walawe. Rezervoare din astea se construiesc în Sri Lanka de cel puțin 2000 de ani și se dovedesc a fi o binecuvântare atât pentru oameni cât și pentru animale. Pe vremea sezonului uscat oamenii folosesc apa la irigații, iar animalele au o sursă sigură unde se pot adăpa. Rezervația a fost creată pentru a asigura un loc animalelor ce-au trebuit să fie mutate când s-a inundat zona pe care se află acum lacul. Este într-adevăr o rezervație protejată, se vede și din faptul că animalele nu sunt deloc speriate de prezența omului. Am aflat că parcul se află la granița ce desparte zona umedă de zona uscată a insulei. Din acest motiv vegetația e un amestec de pădure tropicală și o zonă cu vegetație joasă, asemănătoare savanei. Zona prin care ne-am plimbat noi se încadra în această ultimă categorie, doar ici-colo se zărea câte un copac mai înalt în rest doar tufișuri dese sau locuri cu iarbă.
Safari
Habar n-am când au zburat cele trei ore de safari.
Mi-a plăcut din momentul în care am trecut de poartă. Rezervația m-a întâmpinat cu o mireasmă proaspătă de iarbă încălzită la soare, de mentă și cine știe ce alte buruieni frumos mirositoare. Am zărit din primul minut petrecut aici o mulțime fluturi, de păsări mai mari sau mai mici, păcat că nu toate au stat la fotografiat sau n-au fost suficient de aproape ca să le imortalizez. Deși erau destule jeep-uri prin parc nu ne-am călcat pe roți decât la început de tot, când am zărit primul elefant. Mai apoi s-au împrăștiat care încotro ( c-aveau unde ) și ne intersectam doar din când în când, moment în care ghizii se puneau la curent cu locurile interesante pe unde ne mai puteau plimba, în funcție de cum zăriseră animalele.
Principalul punct de atracție în acest parc sunt elefanții. Toată lumea spune că nu ai cum să-i ratezi. Am întâlnit și noi câțiva masculi solitari și o turmă formată din femele și pui. A fost o plăcere să stăm acolo printre ierburile și boscheții savanei și să-i urmărim ce fac. Nu mă așteptam să-i pot admira de la doar doi pași depărtare. Singurul lucru de care aș putea să mă plâng e că n-am întâlnit nici un elefant cu fildeși lungi de un metru. Spre deosebire de verișorii lor din Africa, elefanților indieni le cam lipsesc aceste podoabe. Am înțeles că doar 10% dintre ei se nasc cu colți mari, sunt o raritate.
Pe lângă elefanți am mai zărit bivoli sălbatici, manguste, maimuțe, tot soiul de păsări, șopârle și cameleoni. Când dădeam peste un loc interesant ghidul oprea mașina și mă lăsa să savurez momentul cât doream. Cunoștea foarte bine numele tuturor păsărilor, plantelor, îmi povestea câte ceva despre ele. Sinceră să fiu, experiența mi-a depășit așteptările, nu mă așteptam să zăresc atât de multe lucruri într-un timp așa de scurt.
Drept urmare mi-a părut rău când s-a sfârșit safariul, aș fi stat acolo până seara. Însă la prânz mai aveam de vizitat un obiectiv .
Elephant Transit Home
Legat oarecum de Parcul Natural Udawalawe, Elephant Transit Home e un fel de orfelinat al elefanților. Spre deosebire de cel din Pinnawala elefănțeii rămași fără părinți sunt crescuși aici cu intervenție minimă din partea omului. Când împlinesc vârsta de cinci ani și se pot descurca singuri li se dă drumul în sălbăticie, mai exact în rezervație, nu înainte de a li se monta o curea cu un dispozitiv de urmărire. La început sunt eliberați în turme compacte, așa cum sunt obișnuiși să crească în „grădiniță”. Cu timpul, după ce orice urmă de miros uman dispare de pe pielea lor, sunt acceptați încet-încet în turmele de elefanți sălbatici.
Atracția principală din Elephant Transit Home e spectacolul hrănirii elefănțeilor ce are loc de trei ori pe zi. Doritorii sunt poftiți într-o tribună amfiteatru pe trei rânduri ce e despărțită de zona animalelor printr-un gard ce nu împiedică prea tare privirile. Undeva în fața tribunei ( nu sunt în stare să apreciez distanțele ) e o poartă prin care li se dă drumul elefănțeilor să vină până la padocurile unde e pregătit laptele, aflat aproape de tribuna spectatorilor. Elefanților nu li se dă drumul deodată ci în grupe de câte 5-6, în ordinea vârstei. Primii sunt cei din grupa mică, apoi vin pe rând și cei mai mari.
E atât de distractiv să-i privești ! Mai ales pe cei mai mititei. Să-i vezi luând-o la goană s-ajungă primii la biberoane, să-i vezi înghiontindu-se să prindă locul pe care-l cred mai bun. Să-i vezi cum fac pe niznaiul după ce și-au terminat porția și mai încearcă să ciupească ceva. Și-apoi cum se hârjonesc, ca niște copii puși pe șotii. Mi-au căzut cu tronc atât de tare că i-aș fi făcut ghem și i-aș fi băgat în sân, să-i aduc acasă. Noroc că n-au încăput de urechi.
Concluzia trasă după ziua petrecută în UdaWalawe a fost că trebuie musai să revin în Sri Lanka pentru a mai încerca și alte Parcuri Naționale. Doar că data viitoare voi fi mai deșteaptă și voi face un circuit, pentru a putea sta mult mai mult timp printre elefanți, leoparzi și ce-oi mai avea norocul să întâlnesc. Sper să-mi iasă.
Fii primul care comentează