Sri Lanka
jurnal lankez - cuvânt înainte

Anul acesta Moș Crăciun s-a gândit să-mi facă o surpriză și a scos din sacul lui încăpător un dar pe care mi-l doream de mult timp. O excursie în Sri Lanka. De unde până unde Sri Lanka? În primul rând din pricina unui elefant de lemn, negru abanos și a unor măști colorate cu fețe de păsări-monștri-simpatice-totuși ce-au aterizat printre colecțiile mele de copil. Și-apoi din cauza poveștilor tatei și al unui prieten de-al mamei ce-avuseseră norocul să viziteze acele locuri de poveste.

Ce mi-a fost dat să aud atunci mi-a aprins rău de tot imaginația și mi-a înșurubat adânc în suflet dorința de-a pleca într-o călătorie pe-acolo.  Pe tărâmul cu oameni de ciocolată ce vorbesc cu toții engleza, unde elefanții umblă nestingheriți pe stradă, unde prin grădini cresc orhidee iar în pomi fructe cât dovlecii de mari. O insulă verde situată la doar câteva grade nord de ecuator, strălucind ca un smarald în lumina orbitoare a soarelui. O lacrimă pe obrazul Indiei. Sau mai degrabă un cercel atârnând la urechea Indiei, o piatră prețioasă dezgropată din pământ – un safir albastru poate sau un rubin roșu ca sângele sau, mai bine, o piatră a lunii.

Cine să poată rezista unei asemenea reclame?

Cine-a mai descoperit Sri Lanka înaintea mea ?

Primul cuceritor al insulei, consemnat în legende și istorii, a fost un prinț cam năbădăios pe nume Vijaya ce-a venit aici tocmai din nordul Indiei. Povestea spune că din pricina temperamentului său cam bătăios, moștenit de la un bunic de-al său ce-a fost leu,  prințul acesta a fost îmbarcat pe-o corabie împreună cu alți 700 de ortaci de-ai săi într-ale scandalurilor și trimis în exil. Corabia s-a oprit pe țărmurile cu nisip arămiu al unei insule unde trăiau doar șerpi și un soi de spiriduși pe nume Yaksha ce n-au dat mult de furcă invadatorilor. Vijaya a numit locul Tambapanni sau Tamraparni – țara de cupru – și a întemeiat aici primul regat al Lankăi. Singalezii zilelor noastre îl consideră strămoșul lor mitic. Până și numele pe care-l poartă provine din cuvântul sanscrit simha ce înseamnă leu. Vijaya și urmașii săi au reușit să creeze începând cu anul 380 î.e.n. un regat puternic și bogat cu capitala la Anuradhapura, ce-a rămas legendar și care a durat mai mult de 1400 de ani.

Nici tamilii din sudul Indiei n-au rămas indiferenți în fața bogățiilor insulei. De când s-a inventat istoria, cronicile ei sunt pline de consemnari ale interminabilelor lupte ce s-au purtat între singalezi și tamili. Trist e că ultimele dintre ele s-au încheiat abia în anul 2009 când armata singaleză a căsăpit focarele de rezistență ale Tigrilor Tamili din nordul țării. O luptă pe viață și pe moarte între două animale la fel de puternice ce poate s-a încheiat pentru vecie … poate nu… Leu contra tigru, tigru contra leu.

După indieni, următorii ce-au descoperit insula au fost arabii și persanii. Pe limba lor insula se numea Serendib și era un loc perfect pentru făcut negoț și de împletit prin ițele poveștilor celor O mie și una de nopți.

Au urmat portughezii ce-au botezat insula Ceilão. Ei au pus stăpânire pe coasta vestică unde au construit forturi și au început să profite de scorțișoara și cuișoarele ce creșteau aici din abundență pentru a-și umple visteriile. Încercările lor de-a cuceri regatul singalez refugiat în centrul muntos al țării, în Kandy, au eșuat lamentabil.

Sâcâit de insistențele și neobrăzările portughezilor regele din Kandy s-a gândit la un moment dat să-i alunge cu ajutor olandez. N-a știut săracul c-a vrut să scape de dracu’ și-a dat de mamă-sa. Olandezii Companiei  Indiei de Est au continuat în Zeylan ce-au început portughezii, umplând însă alte visterii.

Șederea lor pe aceste meleaguri a încetat când au trebuit să renunțe la insula aceasta bogată în favoarea englezilor în urma complicatelor negocieri politice ce s-au petrecut în Europa la sfârșitul războaielor napoleoniene. Englezii au pus stăpânire pe întreaga țară cucerind în cele din urmă regatul kandyan. Au rămas în Ceylon  până în 1948, cultivând la început cafea iar mai apoi ceai și arbori de cauciuc. Și profitând de golful din Trincomalee, unul dintre cele mai mari din lume, pentru a-și proteja flota. S-ar putea spune că n-au plecat de tot nici acum, având în vedere că țara face parte din Commonwealth-ul lor.

De la toți oaspeții ăștia vremelnici, Sri Lanka a rămas cu câte o moștenire. Toate cele patru religii principale ale globului sunt urmate aici. Arabii au lăsat în urmă moschei, tamilii temple hinduse, comunități etnice distincte. Portughezii au lăsat biserici catolice și o grămadă de nume de familie: da Silva, Fernando … Olandezii și englezii au lăsat gene ce transmit ochi albaștri și nepoți adunați astăzi într-o grupare etnică numită Burghers.  Englezii au mai lăsat moștenire limba (azi mai toată lumea știe vorbi englezește in Sri Lanka) și tendința nemulțumiților de-a emigra în țări anglo-saxone.

Dar absolut toți călătorii ce-au ajuns pe-aici au căzut de acord asupra faptului că Sri Lanka e un loc minunat. Un legat papal spunea acum vreo 600 de ani că, „după o legendă a locului, din Seyllan până în Paradis sunt doar patruzeci de mile de parcurs; drept urmare de aici poate fi ușor auzit susurul fântânilor Paradisului.”

Cum am descoperit eu Sri Lanka

Ei bine, descoperirile mele sri-lankeze nu merită să intre în legendă ci doar să fie amintite în câteva povestiri, pentru aducere-aminte.

Am plecat la drum cu avionul după ce-am rezervat un sejur de 11 zile într-un hotel din Kalutara, pe coasta de sud-vest a insulei, acolo unde musonul nu bate la sfârșit de an. Am avut de suportat patru ore și un pic de zbor din București în Dubai, alte patru ore și un pic din Dubai în Colombo ( nu foarte comod, dar asta e) și vreo două ceasuri de întârzieri datorate ceței din Dubai.

Pentru că știu foarte bine că nu sunt în stare să stau locului pe un șezlong la soare și piscină mi-am arvunit excursii de-o zi pentru descoperirea împrejurimilor. La vremea bilanțului am numarat 6 zile de hoinăreală și 3 de leneveală în prima și ultima zi a sejurului, plus 1 ianuarie, când (ziceam eu) nimeni n-ar fi avut chef de umblat brambura.

Am primit ajutor cu organizarea excursiilor de la o firmă găsită de TripAdvisor, Select Sri Lanka pe numele ei. Toate negocierile le-am avut cu Gayan și s-au făcut pe WhatsApp încă dinainte de plecare: prețuri, trasee, zile. Am știut de la bun început ce mă aștepta. Ajunsă în Sri Lanka primeam în fiecare seară mesaje care îmi dădeau detalii legate de excursia din ziua următoare: ora de plecare, numele șoferului care avea să mă însoțească, indicații vestimentare ( în cazul în care aveam în program vizite pe la temple ) și alimentare ( a nu se uita pachetul cu micul dejun ). Așa am ajuns să-i cunosc pe Ashan, Kasun și Priyantha de la care am aflat tot felul de lucruri interesante despre țărișoara lor și care au reușit să mă facă să mă simt bine, un călător răsfățat bucurându-se de un șir de descoperiri norocoase …

… ce mi-au amintit de vechea poveste persană a celor Trei Prinți din Serendib, ajunsă în Europa pe galere venețiene și  transformată de un oarecare scriitor englez pe nume Horace Walpole într-un concept nou – predispoziția, talentul de a face descoperiri norocoase din pură întâmplare – căruia i-a dat numele de serendipity . Povestea prinților lankezi o fi fost uitată de mult, dar de serendipity ne împiedicăm la tot pasul. Până și în București există o ceainărie cu acest nume.

Dar gata cu trăncăneala. Urmează câteva snapshot-uri furate pe drumurile făcute de-a latul țării.

Pe unde te-ai uita, vezi doar verde. Păduri tropicale, plantații de palmieri, cocotieri, mango, arbori de cauciuc, ceai … Aici, pe undeva în drum spre Kandy
O privire din vârful stâncii de la Sigiriya. Regii perioadei de aur a regatului ( până pe la 1300 e.n) au construit o mulțime de rezervoare cu apă, necesare în anotimpul secetos pentru irigarea culturilor de orez. Rezervoarele astea există și sunt folosite și în ziua de azi.
Verdele crud al orezăriilor.
Satele stau ascunse la umbra palmierilor și a cototierilor uriași, insule întunecate în mijlocul orezăriilor
Intr-una din peregrinările mele mi s-a atras atenția asupra mausoleului familiei Bandaranaike din Horagolla. S.W.R.D. Bandaranaike a fost al patrulea prim ministru al unei Sri Lanka independente. Unii sunt de părere că sămânța ce-a dus la izbucnirea războiului civil a încolțit pe vremea mandatului său, când singaleza a fost declarată singura limbă oficială în stat, tamila nemaifiind recunoscută ca atare. Bandaranaike a murit asasinat de un (pretins ?) călugăr budist. I-a urmat la putere soția sa, Sirima Bandaranaike, primul prim ministru femeie din lume. Fiica lor Chandrika a devenit președinte al statului. O dinastie adevărată.
Majoritatea singaleză a insulei e de religie budistă. Temple și stupe albe – numite dagoba în Sri Lanka – sunt prezente în fiecare sat.
Din loc în loc apar și templele hinduse ale tamililor, cu multitudinea lor de zei colorați
O mină de pietre prețioase în zona Ratnapura. Cine ar zice că de-aici pot ieși safirele și rubinele bijuteriilor ce-ți fură ochii, mintea … banii?
Elefanții în Sri Lanka sunt ca urșii la noi. Dai de ei unde nu te aștepți. Povesteau șoferii mei că există doi masculi șmecheri ce pot fi întâlniți pe două drumuri naționale. S-au prins că, dacă se postează în mijlocul drumului și flutură amenințător din urechi și trompă, au șanse mari să capete ceva bun de ronțăit. Lumea le dă orice numai să scape cu mașina întreagă.
Elefanții aceștia sunt cuminți și semi-îmblânziți. Sunt rezidenți ai orfelinatului din Pinnawala (un fel de centru de la Zărnești )
Balamucul de pe străzi. La propriu. O foșcăială infernală de mașini, tuk-tuk, motorete, biciclete. Pietonii nu au nici un drept în Sri-Lanka, e o aventură să treci strada. Dar și accidente sunt cu grămada, în fiecare zi am văzut câte unul: o mașina a poliției făcută zob, un tuk-tuk rămas fără o roată, o dubiță cazută în prăpastie. Spiritele sunt cam incinse cand e vorba de trafic. Am asistat la o bătaie între doi șoferi. De, nimic nou sub soare. Singura regulă automobilistică ce pare a fi aplicată e cum să astupi spațiul liber din fața ta.
Milioane de tuk-tuk. Mult mai sigure după părerea mea decât autobusele ale căror șoferi sunt de-a dreptul nebuni. Conduc ca apucații, prinși într-o cursă interminabilă ce are ca scop pescuirea din stații a cât mai multor mușterii. Sunt un pericol public.
Și elefanții sunt motorizați. În timpul sărbătorilor importante există obiceiul de a aduna elefanți din țară și a-i plimba în procesiuni. Aștia doi erau în drum spre Colombo
În 2 ianuarie s-a sfârșit vacanța mare a elevilor ce-a durat toată luna decembrie. Drumurile s-au umplut de copii în alb (uniformă primită de la stat) ce mergeau la școală. Am aflat cu această ocazie că toată lumea se scoală cu noaptea în cap în Sri Lanka, pe la 4-5 dimineața. Asta pentru că cei mai mulți dintre lankezi au de parcurs drum lung pâna la muncă (program lucru 8-17 ). Nici copiii nu fac excepție, școlile bune ( unde se învață multă engleză ) sunt departe de casă. Nici măcar eu n-am făcut excepție, toate starturile în excursii s-au dat la ora 4 sau 5. Dar a fost bine așa pentru că am scăpat de căldura din miezul zilei și de puhoaiele de turiști ce-apăreau mai târziu.

Am mâncat o grămadă de fructe bune în Sri-Lanka. Mesele de la hotel erau bogate în așa ceva, dar și șoferii mei m-au răsfățat, tratându-mă în fiecare zi cu cîte ceva. Suc de nuci de cocos galbene – băut direct din nucă, banane roșii considerate mai bune decât suratele lor galbene …
Un Jack-tree cu fructe cât lubenițele atârnându-i de scoarță. Comestibil, bineînțeles. Mi s-a spus că se prepară ca și cartofii pe la noi.
Plantații de ceai din zona Nuwara Eliya.
Ceai, ceai și iarăși ceai. Alb, de argint, de aur, verde, negru, BOP, BOPF, F BOP 🙂 …
La o făbricuță de țesături batik. Când le-am povestit doamnelor despre ouăle noastre închistrite au făcut ochii mari și le-am citit limpede pe figuri propoziția: Oare ce țâcniți pot face așa ceva?
Suspendați deasupra râului Kelani. De luam o roată de cauciuc și o luam la vale ajungeam în Colombo, la avion.
Pe malul râului Kelani
La plajă în Kalutara. Toate plajele sunt publice în Sri Lanka, să se poată bucura toți de ele. Hotelurile au zonele lor închise puțin mai în interior. Oceanul n-a prea fost prietenos pe perioada sejurului meu. Au fâlfâit doar steagurile roșii.
Plictiseală mare în Sri Lanka cu soarele ăsta. Răsare în fiecare dimineață la ora șase și apune în fiercare seară tot pe la șase. Tot timpul anului. Zi de zi. Chiar dacă apusurile n-au fost spectaculoase, mă prezentam întotdeauna pe plajă, la ceremonia de culcare. Nu dura mai mult de un sfert de ceas.
Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.