Balene
jurnal lankez - capitolul 4

From space, the planet is blue.
From space, the planet is the territory
Not of humans, but of the whale.
Blue seas cover seven-tenths of the earth’s surface,
And are the domain of the largest brain ever created,
With a fifty-million-year-old smile.
– Heathcote Williams –

Din spațiu, planeta e albastră.
Din spațiu, planeta nu e teritoriul
Omului, ci al balenei.
Mări albastre acoperă șapte-zecimi din suprafața pământului,
Și sunt domeniul celui mai mare creier creat vreodată,
Cu un zâmbet bătrân de cincizeci de milioane de ani.

Sri Lanka, deși nu s-ar gândi nimeni că ar fi o țară a superlativelor, se laudă c-ar fi singurul loc din lume unde pot fi văzuți în sălbăticie, în mediul lor natural, atât elefanți cât și balene. Cele mai mari animale terestre nu departe de cele mai mari ființe marine. Greu de rezistat tentației, așa că ce mi-am zis ? Ia să împușc eu doi iepuri dintr-o lovitură !

Cu planificarea a fost simplu. Prima împușcătură a fost programată pentru ziua de sâmbătă 30 decembrie sub forma unei croaziere pe Oceanul Indian în căutare de balene și în ziua următoare o a doua împușcătură sub forma unui safari într-o rezervație naturală, în căutare de elefanți. Ultimele două zile din an dedicate uriașilor planetei noastre. Nici că se putea să închei anul mai frumos.

Cu executarea planului însă a fost mai greu, mai ales pentru partea cu balenele. Să vă povestesc de ce. În primul rând m-a chinuit (din nou) scularea cu noaptea în cap. Plecarea de la hotel a fost stabilită pentru 4:30 dis de dimineațăMusai la ora aceea, nici un minut de întârziere pentru că trebuia să ajungem în port în Mirissa la ora 7, când se dădea startul la „vânătoare”. De nu ajungeam la timp bye-bye balene, le făceam cu mâna de pe mal. Cam două ore de mers cu mașina, plus înghionteala ce-a urmat până să găsim vaporașul nostru prin mulțimea aceea doritoare de croaziere … ne-am încadrat. La șapte și un pic ne îndreptam spre mijloc de ocean pe-o coajă de nucă.

Vaporașul meu punea la dispoziția doritorilor vreo 20-30 de locuri, cu și fără scaune, împărțite pe 2 nivele. La parter era mare înghesuială și locurile erau deja ocupate când am ajuns, așa că am urcat la etaj. N-am găsit loc pe scaun ci pe jos, pe o saltea. N-a fost rău deloc, am putut să-mi întind în voie picioarele în lungile ore ce-au urmat. Deși jos zgâlțâia mai puțin, sus era mai aerisit și vederea era mai bună. Când mă ridicam în picioare, singura problemă care mă îngrijora era să nu-mi iau zborul peste bord, să mă fac și eu balenă, așa tare ne legăna.

Și ne-am dus … și ne-am tot dus … la început o flotilă întreagă. La un moment dat, marinarii noștri au lăsat baltă concurența și s-au distanțat considerabil față de ceilalți. Nu-i rău, mi-am zis, n-ar fi tocmai frumos să hăituim bietele balene tocmai la ele acasă. Partea proastă era că ne învârteam de ceasuri bune în jurul cozii și nu prindeam nimic. Nici o balenă, nici măcar o aripioară de delfin, doar un botic de țestosă care s-a scufundat repede când ne-a văzut și vreo doi pești zburători ce-apăreau de unde nu te așteptai. Partea și mai proastă a fost că unora nu le-a priit nicicum plimbarea și cereau cu insistență să fie duși acasă. Să fi fost din cauza plictiselii ? Să fi fost din pricina tangajului ? Multe nasuri s-au afundat în pungi, multe fețe s-au făcut livide, mulți genunchi s-au apucat de tremurat.

Dar toate necazurile astea au fost uitate când, după vreo patru ceasuri de așteptare, și-au făcut apariția și balenele. Impresionant spectacol să vezi ditamai cocoașa, apoi coada, din păcate niciodată aripioara caudală ce-apăreau pe rând și făceau de rușine vaporașul nostru, atât erau de mari. Nu știu sigur câte balene am văzut. S-ar putea să fi fost una și aceeași, s-ar putea să fi fost diferite, sigur e că niciodată nu s-au arătat mai multe în același timp. Marinarii noștri, cunoscători ai obiceiurilor lor, anticipau puțin evenimentele și ne atrăgeau mereu atenția asupra locului unde urma să se petreacă acțiunea.

Uriașii din fața noastră erau specimene de balenă albastră. În Oceanul Indian trăiește o subspecie așa zisă pitică, ce-ajunge la o lungime medie de 22 m și o greutate de 90 de tone. Deși obiceiurile lor nu au fost studiate prea mult, unii specialiști sunt de părere că balenele ce se învârt în preajma Sri Lankăi nu migrează foarte mult. Condițiile de viață de aici le sunt foarte favorabile. Platforma continentală se termină foarte aproape de țărmul insulei iar râurile ce se varsă în ocean contribuie cu nutrienți la formarea krill-ului, hrana principală a balenelor. Ghinionul nostru e că balenele nu stau prea mult la suprafață, vin doar să mai ia o gură de aer și-apoi se-afundă în adâncuri pentru a înfuleca cele câteva tone de krill de care au nevoie zilnic pentru a supraviețui.

Bucuria ne-a fost așadar de scurtă durată, cât să-i ia unei balene să-și tragă nițel sufletul. Apoi duse au fost.

Iar noi ne-am întors pe uscat care mai de care mai leșinat și mai pârlit de soare.

La plecare, în portul pescăresc din Mirissa

Dacă nu vedem balene … măcar vedem pescari

Balena asta a apărut foarte aproape de vas.

Și-atât. N-a vrut nicicum să-și ia rămas bun fluturând coada.

La sfârșitul croazierei au apărut și delfinii

Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.