După ce-am lăsat în urmă Sigiriya ne-am îndreptat spre peșterile din Dambulla aflate nu foarte departe.
Prima oprire am făcut-o la margine de drum în fața unui templu modern și a unei dagoba aurite ce-ascundea cine știe ce relicve și bogății. Dar n-am rămas aici pentru mult timp. Priyantha mi-a povestit că din pricina unor certuri dintre venerabilii călugări, accesul la peșterile din Dambulla nu se mai face pe-aici ci de pe un drumeag lateral. Ie te uită, există și aici discordie printre fețele bisericești, nu numai la noi.
Am urcat așadar în mașină și-am plecat spre intrarea propriu-zisă. După ce mi-a achitat biletul de intrare ( toate cheltuielile excursiilor mele erau incluse în prețul inițial pentru care bătusem palma cu cei de la Select Sri Lanka, eu nu am avut nimic de făcut ) Priyantha mi-a spus că aici nu aveam ghid și că trebuia să mă descurc singură. Și-apoi s-a retras în parcare.
Am pornit-o la drum pe-o cărare pietruită până în vârful dealului. Înainte de-a intra la temple a trebuit să scap de papuci la o garderobă amenajată pentru turiștii pretențioși. De ghid local tot n-am scăpat, domnul ce s-a oferit să-mi dea explicații s-a arătat foarte indignat când am încercat să-i refuz serviciile. Până la urmă ne-am împrietenit, mai ales după ce-a aflat că suntem născuți în același an. Îl și vedeam cum îmi calculează horoscopul în minte după ce-a aflat această informație prețioasă.
Vizita a început cu o pauză de 10 minute pentru că templele erau închise pentru rugăciunea de prânz. De mai mult de 2000 de ani oamenii se roagă aici neîncetat.
Complexul de la Dambulla prezintă călătorului curios cinci peșteri săpate sub un uriaș bloc de piatră în care au fost amenajate începând cu secolul întâi înainte de Cristos temple budiste. Peșterile au fost închise la un moment dat cu fațade de cărămidă iar în timpurile moderne la acești pereți au mai fost adăugate pridvoare cu colonade albe.
Am vizitat peșterile într-o ordine aleatoare, mai degrabă în funcție de cât de puțin aglomerate erau. Dar aici am să le pomenesc în ordinea lor normală. Așadar …
Prima peșteră e ocupată aproape în întregime de un Buda culcat, săpat direct în stânca muntelui. La picioarele lui stă Ananda, discipolul favorit iar la cap zeul Vishna, cel care ( așa spune legenda ) a dat o mână de ajutor la construirea complexului.
În cea de-a doua peșteră și cea mai mare dintre ele, o mulțime de Buda stau și fac ședință. Tot aici se află o dagoba de piatră și un vas cu apă considerată sfințită pentru că picură în vas după ce-o ia la deal de-a lungul tavanului peșterii. ( M-am străduit să fac fotografii, dar n-au prea ieșit din cauză că era cam întuneric în peșterile astea ). A fost templul ce mi-a plăcut cel mai mult.
Celelalte trei peșteri nu mi-au adus nici o surpriză suplimentară, repetau toate același laitmotiv: nenumărate statui ale lui Buda în toate ipostazele cunoscute, câteva statui ale regilor și ale unor zei hinduși acceptați totuși în panteonul budist.
Ghidul mi-a explicat și diferențele dintre pozițiile în care e reprezentat Buda și semnificația fiecăreia dintre ele. Sămânța ce-a aruncat-o n-a picat într-un sol prea primitor, multe lucruri le-am uitat deja. Mi-a plăcut însă bunul gust al sculpturilor al picturilor de pe pereți, cu totul diferite de suratele întâlnite prin templele moderne. Mi-a plăcut liniștea și pacea la care te îndemnau parcă aceste statui. Îmi puteam închipui cu ușurință călugări cufundați în meditație sau recitând mantre înțelepte în penumbra peșterilor culcușite la poalele muntelui, în fața acestor statui cu zâmbete enigmatice.
Tot cu această ocazie am aflat câte ceva și despre tradiția religioasă a țării.
Cronicile consemnează că budismul a apărut în Sri Lanka în momentul în care regele Devanampiya Tissa a fost convertit la această religie de către călugărul Mahinda, fiul împăratului Ashoka din India. Evenimentele s-au petrecut în al treilea secol înainte de Cristos. Începând de atunci budismul a fost ocrotit și urmat de majoritatea populației.
Lankezii se laudă că urmează cea mai pură formă a budismului, Theravada, moștenită de la călugări ce-au primit învățăturile de la însuși Buda. La început toate învățăturile se transmiteau pe cale orală dar începând cu primul secol al erei noastre au început să fie inscripționate pe foi de palmier în limba pali. S-a întâmplat atunci ca din pricina unei perioade de foamete, mai toți călugării să moară. Doar un singur bătrân ce cunoștea vechile mantre și învățături mai rămăsese în viață. De frică să nu piardă o tradiție veche de câteva sute de ani tinerii călugări s-au grăbit s-o aștearnă pe hârtie. Și încă o curiozitate. Din pricină că hârtia asta era făcută din frunze de palmier uscate, care nu suporta liniile drepte ale vechiului alfabet și se tăiau, a fost necesară inventarea unui alfabet cu litere rotunjite. Alfabet ce se folosește și în zilele noastre pentru limba singala.
La despărțire ghidul mi-a arătat o inscripție în piatră scrisă în pali pe la anul 1200. În ea sunt consemnate faptele bune pe care le-a făcut regele de-atunci pentru propășirea budismului și pentru fericirea supușilor săi. Sunt amintite deasemenea pelerinajele pe care le-a făcut regele și multele daruri pe care le-a dat în scopul reconstruirii unor temple, printre care sunt amintite și cele din Dambulla.
Și-am încălecat pe-o șa … și v-am spus și povestea zilei mele de 2 ianuarie 2018.
Fii primul care comentează