Prin moscheile Stambulului

Noroc cu Mustafa Kemal Ataturk, părintele patriei. Dacă nu abolea el Califatul, dacă nu desființa legea islamică și nu declara Turcia stat laic, poate nu ne era permis nouă, necredincioșilor, să pășim în minunatele moschei ale Stambulului. Dar așa, trebuie respectate doar câteva reguli ale locului și, fără vreo taxă de intrare, putem vizita liniștiți orice moschee dorim.

Regulile ar fi cam acestea:
1. Nu e permisă intrarea în timpul celor cinci slujbe ale zilei, doar dacă ești musulman și vrei să te rogi. Orarul slujbelor este afișat la intrare.
2. Trebuie să te descalți la intrare. Primești o punguță de plastic în care-ți poți lua pantofii cu tine sau îi poți lăsa la intrare în dulăpioare special destinate acestui lucru.
3. Femeile trebuie să-și acopere părul. Dacă nu ai venit pregătită cu o eșarfă de-a ta, poți împrumuta una la intrare. Peste regula asta mai poți sări, nu am văzut pe nimeni certat din cauza că a intrat cu capul descoperit.
4. Necredincioșii nu au voie să pășească în spațiile rezervate credincioșilor. Acestea sunt despărțite de gărdulețe din lemn, iar dacă pășești în locul interzis vei fi admonestat de un paznic. Bărbații sunt mai favorizați aici, nu cred ca i-ar da cineva afară. Femeile în schimb ar fi imediat remarcate deoarece ele au spații speciale de rugăciune, separate de ale bărbaților. Cam nedrept, pentru că spațiul bărbaților ocupă mai toată moschea iar cel al femeilor este înghesuit pe margini.

Toate moscheile sunt construite după acelasi model. Toate au un dom central, sprijinit de semicupole laterale, „furate” de la arhitectura Sfintei Sofia. Toate au câteva minatere din care se aude chemarea la rugăciune. In funcție de smerenia personajului care a ordonat construcția sa, au câte două, patru sau chiar șase minarete ( asta fiind o mare obrăznicie deoarece rivalizează cu moscheea Profetului ). Toate au câte o curte interioară, cu o fântână dedicată abluțiunii dinaintea intrării la rugăciune.

Odată lecția învățată, să pornim la drum. Sunt convinsă că majoritatea consideră Moscheea Albastră cea mai frumoasă dintre moscheile Stambulului. Nu vreau să-i contrazic. Pe mine însă m-a lăsat cu gura căscată Suleymaniye, capodopera lui Mimar Sinan, arhitectul lui Soliman Magnificul. Cocoțată în vârful unei coline, flancată de cele patru minarete, poate fi văzută în toată măreția ei din Galata sau din Cornul de Aur. Moscheea propriu zisă este înconjurată de un complex de clădiri în care funcționau madrase, spitale și caravanseraiuri pentru pelerini, băi publice. Interiorul este luminos, mult mai sobru decât al celorlalte moschei vizitate, dar cu atât mai frumos.

Cam toate moscheile importante ale orașului se leagă cumva de numele lui Soliman Magnificul. Moschea Sehzade, aproape o copie mai mică a Suleymaniyei, a fost construită de același arhitect, în cinstea lui Mehmet, fiul cel mare al sultanului și al soției lui favorite Hurem ( sau Roxelana), mort la 21 de ani, înaintea părinților săi.

Coborând dealul pe care stă cocoțată Suleymanyie și îndreptându-vă pe lângă Universitate spre Marele Bazar ajungeți negreșit la moscheea lui Baiazid al II-lea , cea de-a doua moschee imperială construită după cucerirea Constantinopolelui.

De departe cea mai vizitată, mai prețuită, mai admirată moschee a orașului, ridicată față în față cu surata ei, Hagia Sofia, veți observa negreșit impunătoarea Moschee Albastră a sultanului Ahmet I. O curiozitate: parcă la chemarea muezinului , seara, se adună o mulțime de pescăruși în jurul minaretelor și zboară deasupra cupolelor întreaga noapte. E un spectacol ce trebuie văzut. Interiorul este albastru, culoare datorată miilor de placi de ceramică ce-i îmbracă pereții.

Moscheea lui Rustem Pașa este înghesuită între clădirile vechi din orașul vechi, abia am reușit să o găsim. Ne-au ajutat, ca de obicei, oamenii de pe stradă care ne-au citit gândurile și ne-au spus încotro să o luăm. Este o moschee mititică, nu poate rivaliza cu o moschee imperială. In schimb interiorul este de o bogăție fără seamăn. Toata moscheea e placată cu ceramică de Iznik de cea mai bună calitate. Se vede că Rustem Pașa s-a îmbogățit cât a fost mare vizir al lui Suleiman Magnificul. In plus era și ginerele sultanului.

Am trecut pe lângă multe alte moschei în plimbările mele prin Istanbul. In unele am putut intra în altele nu. Nu sunt sigură dacă fotografia urmatoare a fost luată la moscheea Mihrimah( fiica lui Soliman).Nu am putut intra deoarece era slujbă.Un fapt care mi s-a părut ciudat, nu erau bărbați la rugăciune, doar femei acoperite. Nu am descoperit încă de ce.

O altă moscheea în care nu am intrat deși treceam zilnic pe lângă ea este Moscheea nouă, din piața Eminonu, lângă Bazarul Egiptean.Am nimerit în preajma ei doar in timpul slujbelor.

In jurul moscheilor sunt și morminte ale familiilor imperiale, de obicei ale ctitorului și ale familiei sale.Sarcofagul sultanului este cel mai impunător, celelalte, mult mai mici stau grămadă în jurul lui.

+1

0