Nu cred că era puțin lucru să ajungi față în față cu Sultanul și să-i săruți vârful papucului. Nu era la îndemâna oricărui muritor de rând să intre în palatul Topkapi, să se arate Padișahului, urmașului Profetului, umbra lui Allah pe pământ. Poate ajungeai în fața Divanului și, dacă plecai de acolo cu capul pe umeri, puteai povesti și altora minunățiile văzute. Cu atât mai mult nu puteai pătrunde în Harem, apartamentele private ale Sultanului unde doar soțiile, beizadelele, eunucii și cadânele aveau acces. Aceste lucruri se întâmplau desigur în vremurile de glorie ale Imperiului Otoman, când toată creștinătatea tremura la gândul armatelor turcești.
Acum nu trebuie decât să stai la o coadă interminabilă, să-ți iei un bilet – chiar două dacă vrei să intri și în Harem – și să-ți ascuți coatele ( nu săbiile ) ca să faci față înghesuielii. Cu ceva răbdare și sârguință vei găsi negreșit și faimosul papuc, alături de fel de fel de minunății.
Vei putea căsca gura la costume din epoca otomană, la podoabe de aur și argint, la marile tronuri ale sultanilor, toate făcute din materiale prețioase, împodobite cu aur și argint, perle și pietre prețioase. In camerele tezaurului nu se pot face fotografii, doar așa pe furate. Veți putea vedea până și câteva fire din barba Profetului, toiagul lui Moise și alte relicve dragi Islamului.
Te vei putea plimba prin sălile Haremului , unde toate încăperile sunt placate cu ceramică de Iznik, albastră și verde punctată cu un pic de roșu, cu desene care parcă doreau să reprezinte Grădinile lui Allah. Poți vedea curtea concubinelor (cea mai mititică), curtea favoritelor (un pic mai mare) și curtea lui Valide Sultan (cea mai mare dintre toate).
Topkapi este o mare grădină înconjurată de ziduri de cetate. Grădina este împărțită în trei. In prima curte nu prea sunt construcții. In stânga intrării se găsește biserica Sfânta Irina , rămasă de la bizantini, și atât. In rest doar aleea cu platani ce te conduce la intrarea în muzeu.
A doua curte adăpostește grosul muzeului. Aici se găsește Divanul, intrarea în Harem, intrarea la colecția de arme ( de văzut neaparat sabia lui Ștefan cel Mare ), intrarea la Tezaur, la colecția de porțelanuri. Cu alte cuvinte partea „oficială” a palatului, locul în care puteau intra și dregătorii și ienicerii sultanului.
Cea de-a treia dintre curțile palatului, cea care începea după Poarta Fericirii, era destinată strict plăcerii familiei imperiale. Nici măcar marele vizir nu putea pătrunde aici decât cu aprobări speciale. Locul e presărat cu chioșcuri ce amintesc de corturile nomazilor de odinioară. Doar că acestea sunt din piatră, placate cu ceramică , cu obloane frumoase de lemn și sidef, cu canapele joase și acoperite cu perne moi. Să tot fii Sultan. Tot din această parte a palatului se deschid și cele mai frumoase priveliști spre Bosfor și Cornul de Aur.
Mai târziu , în secolul al XIX-lea , după ce gloria imperiului a apus și cultura Europei a devenit din ce în ce mai ispititoare, Sultanii au părăsit Topkapi și s-au mutat un pic mai sus, pe malul Bosforului, într-un nou palat construit după model european. Dolmabahce este o amestecătură aiuritoare de baroc, rococco și stil neoclasic peste care s-au turnat din belșug gusturi otomane.
E o adevărată aventură să intri în palat. Cozile sunt interminabile, vizita se face doar în grupuri însoțite de un ghid și durează un timp limitat. Nu m-au lăsat să fac fotografii în interior. Palatul e impresionant dar parcă îi lipseste aroma poveștilor de la curtea sultanilor.
Reblogged this on CIVILIZATION OF TURKISCHLANDS.