Din cine știe ce motive, necunoscute mie, organizatorii excursiei noastre au ales să neglijeze Valea Sacră a incașilor. S-or fi gândit poate că lungesc prea mult excursia dacă mai adaugau una, două zile sau poate s-au gândit că ne-au dat o porție suficient de mare de ruine incașe și nu riscau să ajungem la saturație. În ziua petrecută printre ruinele incașe de lângă Cusco am străbătut Valea Sacră cu autocarul, din Pisac până în Ollantaytambo dar în fugă și fără să vizităm vreun loc de interes arheologic.
Valea aceasta Sacră este o fâșie de pământ fertil, lată de aproximativ 1km, ce se întinde de-a lungul râului Urubamba, între orașele și ruinele incașe de la Pisac și Machu Picchu, aflate la o distanță de 100 de kilometri unul față de celălalt. Este o câmpie înaltă, cu altidudini variind între 2.000 și 3.000 de metri, foarte propice cultivării porumbului. De-o parte și de alta e încadrată de două lanțuri muntoase cu vârfuri ce se apropie de 6.000 m iar suprafața cultivabilă este deseori mărită prin terasele agricole (andene) amenajate pe coastele lor. Dacă o iei pe vale în jos, de-a lungul lui Urubamba, ajungi în pădurea amazoniamă, principala sursă de coca și ardei iuți.
În zilele noastre lumea vine în Valea Sacră pentru a vedea ruine și terase construite de incași și (mai ales) de populațiile pe care le-au subjugat ei. Cel mai important sit este cel de la Machu Picchu dar am fi putut vedea lucruri interesante și în Pisac sau Ollantaytambo. După ce cucereau un teritoriu incașii obișnuiau să-l împartă în trei părți mai mult sau mai puțin egale. Cu o bucată se împroprietărea Sapa Inca (împăratul), alta o dădea templelor și a treia era destinată comunităților de fermieri. În secolul al 15-lea Valea Sacră a devenit un soi de zonă rezidențială de lux pentru că era împărțită în moșii regale și reședințele de la țară ale unor Sapa Inca.
În Pisac am stat și noi un ceas și ceva, în special pentru a lua masa. Dacă aș fi fost vrednică aș fi putut urca până la ruinele reședinței regale ce erau cocoțate undeva sus, printre terasele pe care le-am observat pe când ne apropiam de orășel. Am avut și o tentativă timidă să pornesc la drum dar m-am lăsat păgubașă până la urmă, nu cred c-aș fi avut suficient timp la dispoziție.
Așa că … din Pisac am colecționat tarabe de vânzători de suveniruri, străduțe înguste și o altă Plaza de Armas mititică flancată de o bisericuță.
După masă ne-am îmbarcat în autocar și-am pornit grabnic spre gara din Ollantaytambo. Ne aștepta trenul ce-avea să ne ducă la Machu Picchu.
Fii primul care comentează