În anul acesta pandemic toate socotelile turistice mi-au fost date peste cap. Excursiile planificate s-au dus pe apa sâmbetei, primăvara (sezonul meu preferat de umblat brambura) am petrecut-o închisă în casă iar acum vara se apropie de sfârșit iar eu nu mi-am făcut planul de călătorii. Ca să dreg cumva busuiocul am zis c-ar fi timpul pentru câteva escapade de weekend, în ciuda caniculei de-afară ce mă îndeamnă să mă refugiez sub un aparat de aer condiționat. Și, pentru că în ultimul timp m-am boierit, am hotărât să-mi caut gazde nițel mai simandicoase, mai deosebite. Adică, tradus pe limba mea, căsuțe ca-n povești, drăgălașe și curate, cât mai tradiționale cu putință și pe dinăuntru și pe dinafară, dar care să-mi ofere minimul de confort de acasă (citește baie). Surprinzător (sau nu) locuri din acestea nu se găsesc pe toate drumurile iar cele ce există sunt extrem de solicitate. De te hotărăști să pleci la drum de azi pe mâine și nu-ți faci rezervări din timp ai toate șansele să rămâi cu buzele umflate. Din fericire am fot o norocoasă (rezervare anulată de alți mușterii) și în weekend-ul ce tocmai a trecut am găsit un locșor ce mi-a făcut cu ochiul – la Casa Soarelui din Murighiol. Asta e, n-am avut parte de răcoarea de la munte ci de țânțarii din Delta Dunării … și de minunățiile ei.
Casa Soarelui
Am ajuns în Murighiol târâș-grăpiș spre după amiază și l-am găsit zăcând toropit de căldură pe malul lacului. După ceva slalomuri pe străduțele orașului am găsit și Casa Soarelui de pe strada Soarelui nr. 19, o căsuță tradițională lipovenească, alb-albastră, curățică, dichisită și foarte primitoare. Am îndrăgit-o de cum am ajuns la portiță. Tot la fel de mult am îndrăgit ochii calzi și albaștri ai doamnei Carmen, gazda șefă. După ce mi-a explicat regulile casei, ce mi se potriveau dealtfel mănușă ( liniște și curățenie ) am fost poftită în cămăruța mea de-un weekend, aflată în casa cea veche, chiar la stradă. Odăița mea, spunea gazda, era și preferata pisoiului pensiunii, drept urmare nu am scăpat fără o vizită din partea lui, să se convingă că nu-i aduc niscaiva stricăciuni. Pare-se că i-am fost pe plac, m-a lăsat s-o stăpânesc sănătoasă și s-a dus la treburile lui.
La Casa Soarelui se poate servi doar micul dejun dar cei ce doresc să se delecteze cu pește de dimineața până seara sunt îndrumați să meargă peste drum La Bianca, unde se mănâncă pe săturate. Ceea ce am și făcut. Restul zilei l-am petrecut lenevind în pridvor și făcând o plimbărică pe malul lacului aflat la o aruncătură de băț distanță.
Murighiol
Murighiol nu m-a impresionat din cale-afară, e un sat mai răsărit situat pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării. Din fericire pentru cei comozi ca mine, se poate ajunge la el cu mașina fără probleme. Cea mai pitorească parte a satului mi s-a părut Faleza, în curs de amenajare-asfaltare la data vizitei mele, întinsă de-a lungul lacului ce se cheamă tot Murighiol. Am aflat cu această ocazie că în limba turcă Murighiol înseamnă de fapt lacul vânăt, semn că întemeietorii satului or fi fost turci sau tătari. Mi-a plăcut să mă plimb pe malul lui pe înserat (până să mă alunge tânțarii) și în special dis de dimineață, la răsăritul soarelui.
Nu departe de sat pot fi vizitate ruinele cetății Halmyris, un vechi fort romano-bizantin aflat la capăt de lume, pe limesul dunărean. De curând au fost descoperite în cripta basilicii de aici moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea, Epictet și Astion, căsăpiți pe vremea împăratului Dioclețian. În cinstea și în amintirea lor biserica noastră a hotărât înființarea unei mănăstiri. Eu una însă nu m-am învrednicit să le vizitez, nici pe una nici pe cealaltă. Poate data viitoare.
În schimb, am profitat de oferta gazdelor și, în singura zi întreagă pe care am avut-o la dispoziție, am făcut o plimbare cu șalupa pe Dunăre.
Cu șalupa pe Dunăre
La Casa Soarelui sarcinile sunt împărțite clar. Doamna Carmen este șefă incontestabilă peste gospodărie iar domnul Edi e responsabil pentru plimbatul oaspeților cu șalupa prin Deltă. Din câte am înțeles eu ar fi cam două propuneri principale pe lista ofertelor: 1. o excursie prin pădurea Caraorman și pe lacurile din jur și 2. o escapadă până la Sfântu Gheorghe pentru a vedea cum se varsă Dunărea în mare și pentru o plajă + bălăceală în mare. Din fericire pentru mine, care doream de ani de zile să ajung în Sfântu Gheorghe, am prins ce-a de-a doua excursie.
Startul s-a dat pe la ora 10, de la debarcaderul din Murighiol iar finish-ul a fost pe la 5-6 după amiaza. La dus am făcut un ocol pentru a simți mai bine Delta Dunării. Am intrat pe canale și cănălașe, am trecut prin Uzlina, am străbătut lacurile Isac și Puiu și-am revenit pe brațul Sfântul Gheorghe abia când ne-am apropiat de sat. Cu toată căldura dogoritoare a fost o escapadă plăcută, un bun prilej pentru a-mi reaminti frumusețea Deltei.
Au urmat vreo trei ceasuri de petrecut în Sfântu Gheorghe și apoi drum direct către casă.
Iacătă un mic rezumat fotografic.
Cam atât despre Murighiol de această dată. A doua zi mi-am luat la revedere, până data viitoare când, sper eu, voi poposi din nou la Casa Soarelui.
Fii primul care comentează