Undeva la sud de Mureș, departe de lumea dezlănțuită, culcușit printre dealurile domoale ale Lipovei, stă moțăind în liniște Charlottenburg, un sătuc fără de pereche printre sătucurile din Romania. E un rundling bănățean, un sat circular, apărut pe lumea asta, poate, din pricina unor nostalgii saxone înfipte în mintea întemeietorului său, Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, responsabilul pus de împărăția Mariei-Tereza să colonizeze noile teritorii cucerite de la turci în Banat. Sau poate, cine să-și mai amintească, forma lui circulară o fi vrând să pomenească de o altă colonizare germană, mult mai veche, cea petrecută la început de ev mediu când nemții și slavii se întâlneau pe malurile Elbei și ale Vistulei și întemeiau ( nu se mai știe precis care dintre ei le-au inventat primii ) sate cu case rânduite în cerc în jurul unei pârloage ce-avea să fie „agora”, inima democratică a satului.
Charlottenburg, sătucul bănățean, a fost pus pe hartă în anul 1771 în timpul celui de-al doilea val de colonizare a șvabilor în Banat. Au venit aici pe-atunci cam 30 sau 32 de familii, în principal din estul Triestului, din Lorena și din Baden-Württemberg, ce-au ocupat casele lungi, toate la fel, construite pe circumferința unui cerc cu diametrul de 210m în jurul unei fântâni și a unei pădurici cu duzi. În spatele caselor de întindeau (și-atunci și acum) grădinile, viile, pădurea. Nu se mai știe precis de unde vine numele satului, pe care Charlotte o pomenește de mai bine de 200 de ani. După unele păreri ar fi vorba de soția lui Karl Ignaz von Clary und Aldringen, contele din Timișoara pus șef peste administrarea Banatului, dar nu toată lumea e de acord cu această teorie. Oricum, povestea s-ar potrivi având în vedere că și domnul Aldringen e pomenit în numele unui alt sătuc aflat la doar câțiva kilometri distanță. Până nu demult nemții aveau majoritatea absolută printre locuitorii Charlottenburg-ului. După ce ei s-au dus, satul s-a umplut la loc cu români și ucrainieni ce-au început să-și construiască case alandala, stricând puțin (din fericire nu de tot) simetria satului.
Vă întrebați poate de ce-ar dori oare călătorul zbânțuit al zilelor noastre să părăsească cărările bătute și să se abată până în Charlottenburg ? În primul și-n primul rând, aș zice eu, ca să dea un tur pe ring-ul satului, singurul de felul lui din Romania. În al doilea rând, ca să aibă senzația unui capăt de lume, al unui loc în care drumul intră și nu mai iese niciodată ci se învârte la nesfârșit în cerc. Ei … poate nu chiar la nesfârșit ci doar până când bietul călător va reuși să-și regăsească tihna spulberată de obiceiurile moderne. În realitate călătorul poate sta liniștit, nu va fi prins în cine știe ce buclă temporală, drumul continuă și-l va duce la Altringen, un locșor în care ar putea poposi într-o pensiune amenajată precum o casă șvăbească. Și-n al treilea rând, dar poate nu cel din urmă, călătorul ar putea să-și facă aici provizii cu suc, marmeladă sau fructe uscate de aronia, un soi de scoruș negru venit din America, fructul minune al astronauților, care te vindecă și te întinerește cât ai zice pește. Cu toate c-ar putea să-și facă exact aceeași aprovizionare din fotoliul de acasă, on-line de pe site-ul Aronia Charlottenburg, sucul e mult mai gustos după ce-ai tras cu ochiul la plantația cu arbuști de aronia întinsă pe dealuri.
Cam atât despre Charlottenburg. Cine dorește îl găsește pe un drum ce iese din șoseaua ce leagă Lipova de Timișoara într-o comună pe nume Mașloc. E doar la vreo 8km de intersecție.
PS. Iacătă și o fotografie clasică a satului – sursa fotografiei Wikipedia. Am căutat și eu un deal pe care să mă cațăr ca să am o astfel de perspectivă, dar n-am găsit.
Frumos