Meknes
jurnal marocan - capitolul 6

La începutul secolului al 18-lea, pe vremea când la Versailles domnea Regele Soare, Marocul s-a căpătuit cu un Sultan mai aparte. Ismail Ibn Sharif pe numele lui, mai pe scurt Moulay Ismail, a fost campionul absolut al extravaganțelor și în același timp unul dintre cei mai apreciați conducători ai Marocului. A reușit să transforme un stat slăbit de lupte tribale într-o putere regională, a reușit să-i bată pe turci și să-și mențină independența, a recucerit porturile de la Atlantic aflate în mâna europenilor. Și nu în ultimul rând, a construit o nouă capitală pentru regatul său, în orașul Meknes, după modelul „vărului” său din Franța cu care de altfel se înțelegea foarte bine. Cum a făcut aceste lucruri însă l-ar aduce în zilele noastre direct la tribunalul internațional de la Haga.

Cruzimea lui era legendară. Se povestește că a poruncit ca zidurile capitalei sale să fie „împodobite” cu capetele tăiate a 10.000 de dușmani. Se mai povestește că omora cu mâna lui servitorii ce nu-i erau pe plac și că se distra torturând oameni. Neavând încredere în berberii săi, pentru care legăturile tribale erau mai importante decât Sultanul din Meknes, și-a făcut o armată de sclavi negri, vestita Gardă Neagră, ce număra la apogeul său 150.000 soldați. Deși nu era formată din oameni liberi, Garda Neagră îi era foarte credincioasă lui Moulay Ismail iar el s-a putut baza întotdeauna pe ea pentru a înnăbuși revoltele pornite de rivalii săi sau de numeroșii săi urmași. Căci și în materie de familie Moulay Ismail al nostru deține recordul absolut. Se spune că avea doar patru soții, așa cum îi e îngăduit oricărui musulman, dar în completare a mai dispus de un harem cu 500 de concubine cu care a avut 888 copii. O adevărată personalitate accentuată, nu-i așa?

Pentru a putea avea grijă de atâta soldățime și de atâtea concubine, dar și pentru scăpa de uneltirile din Marrakesh, Moulay Ismail a ridicat o nouă capitală în vechiul Kasbah din Meknes. A reușit să construiască într-un timp record, cu munca sclavilor creștini și negri, un complex de 24 de palate, moschei și grădini demne de paradisul musulman, apărate de câteva rânduri de fortificații. Din păcate nu s-a păstrat mare lucru din minunățiile astea. Urmașii sultanului au abandonat orașul și s-au întors în Marrakech iar cutremurul devastator din 1755 a distrus o mare parte din palate.

Am oprit și noi câteva ceasuri în Meknes pentru a vedea câte ceva din cele construite de Moulay Ismail. Construcțiile ce au rezistat cel mai bine timpului sunt marele siloz al orașului, ce putea păstra rezerva de grâne pentru câțiva ani, și grajdul regal, ce-a adăpostit în vremurile lui de glorie 1200 de cai. Se spune că deasupra grânarului erau amenajate grădini suspendate asemenea celor ale Semiramidei. În fața zidurilor grânarului, mai supraviețuiește și astăzi un lac artificial, rezerva de apă potabilă a orașului lui Ismail, alimentat de puțuri de adâncime și de un sistem de apeducte ce aduce apa din Munții Atlas.

2014-03-28 17 Meknes
Așteptăm să se deschidă silozurile
2014-03-28 19 Meknes
O statuie modernă – se zice c-ar fi un sacagiu.
2014-03-28 25 Meknes
În grânarul din Meknes
2014-03-28 33 Meknes
Tot în grânarul din Meknes
2014-03-28 43 Meknes
Ce-a mai rămas din grajdurile regale
2014-03-28 53 Meknes
O ultimă privire

Înainde de a ne lua rămas bun de la orașul Meknes am mai făcut o oprire scurtă în piața El Hedim, pentru a admira cea mai mare poartă din Africa, o altă moștenire de pe vremea sultanului Ismail. Se numește Bab Mansour, după numele arhitectului ce a construit-o, e într-adevăr impunătoare, ornamentată cu zellijuri verzi și cu coloane romane furate de la Volubilis – vechea capitală a provinciei romane Mauretania Tingitana. După ce-am făcut fotografiile obligatorii, am mers să cheltuim dirhamii de prin buzunare. Excursia noastră marocană se apropia cu pași repezi de sfârșit.

2014-03-28 59 Meknes
Poarta Bab Mansour
2014-03-28 73 Meknes
Poarta Bab Mansour cu coloane romane din Volubilis
2014-03-28 56 Meknes
Un detaliu din poarta Bab Mansour
2014-03-28 61 Meknes
O fântână publică din piața El Hedim
2014-03-28 64 Meknes
La cumpărături
Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

  1. Ciao. Am intrat pe pagina ta si am remarcat ca e foarte bine pusa la punct si are informatii interesante.
    Da-mi voie sa prezint si eu despre un magazin pe internet cu produse
    foarte ieftine: Aliexpress Romania. Cred ca stiai de
    el. Spor in continuare.

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.