Ați auzit vreodată de Essaouira? Dar de Mogador? Eu una auzisem cândva de ultimul, de mult de tot, pe vremea când citeam povești despre pirați, despre Coasta Berberă și despre marile descoperiri geografice, dar nu făcusem nicicând vreo legătură între ele. Mogador era un port din poveste, un avanpost portughez construit undeva departe, pe coasta de vest a Africii, fără nici o legătură cu Marocul. Ei bine, a trebuit să fac drumul până acolo ca să aflu că sunt … unul și același lucru. Puteam să mă întorc acasă precum am plecat, dat fiind că Essaouira era o destinație opțională pe lista noastră.
Pelegrinările marocane ne-au purtat pentru două zile și în Marrakech. Prima zi a fost dedicată vizitelor oficiale pe la obiectivele de maxim interes, cu ghid însoțitor și explicațiile aferente. A doua zi însă puteam opta fie pentru o excursie de-o zi în Essaouira , fie rămâneam în Marrakech pentru aprofundarea cunoștințelor. Grea alegere. Medina , souk- ul meritau cu prisosință o cercetare mai amănunțită. Să nu mai spun că nu ajunseserăm în grădinile Majorelle, unul din punctele de mare atracție ale orașului. Pe de altă parte însă, nici excursia opțională nu era de lepădat, Essaouira lăudându-se cu ștampila UNESCO de monument protejat, iar plajele ei fiind mult lăudate de cunoscători. Ce să fac? Ce să aleg? Până la urma Essaouira a învins.
Și iată-ne în fața porților medinei, gata de explorare. Pașii ne duc prin fața nenumăratelor magazinașe, ateliere, piețe, restaurante. Străzile sunt mai largi decât în Marrakech, casele sunt albe, mai puțin înalte, nu te simți ca într-un labirint. O mulțime de indicatoare te îndreaptă către riad-uri, locuințe tradiționale reamenajate în mici hoteluri sau restaurante. Trecem printr-o fostă piață de sclavi, plină acum cu magazine de suveniruri. Privind orășelul pașnic de astăzi n-ai zice că povestea Essaouirei este strâns legată de comerțul cu sclavi: sclavi creștini, răpiți de pirații Coastei Berbere din satele prădate și vânduți prin tot Imperiul Otoman, sclavi negri aduși din zona subsahariană și trimiși pe plantațiile celor două Americi. Se spune că piața de sclavi din Essaouira a fost închisă abia în 1912. Cam târziu, nu-i așa?
Tot sclavii negri trebuie să fi construit în secolul al 18-lea și citadela lui Mohhamed al treilea, sultanul ce-a dorit să deschidă o poartă spre Atlantic pentru regatul său și să întărească comerțul cu Europa. Pentru a fi în pas cu timpurile sultanul a chemat un francez, Théodore Cornut , ce s-a inspirat din planurile citadelei St. Malo când a proiectat cetatea africană. Astăzi locul garnizoanei e luat de magazine de tot felul, iar tunurile sunt folosite drept accesorii fotografice sau scaune pentru cei ce doresc să admire oceanul.
Ghidul nostru marocan ne spune că în Essaouira se organizează de ceva timp, în luna iunie, un festival al muzicii Gnawa ( sau Gnaoua), ce reușește să strângă mari mulțimi de fani. O ironie a sorții poate, dat fiind faptul că populația gnawa e urmașa scavilor negri aduși din sudul Saharei. Auzisem ritmurile acestei muzici mai peste tot în Maroc, dar nu le dădusem importanță. Întâlnisem de nenumărate ori cântăreți stradali, cu o tobă, niște intrumente de percuție ce semănau cu castanietele spaniole (dar metalice și mai grosolane), cu un fes cu ciucur ce se învârtea în jurul capului cântărețului pe măsură ce acesta se lăsa pradă sunetelor și-și rotea capul. Muzica era ritmată, repetitivă, obsedantă, de ți se lipea de creier. Nu toți cântăreții întâlniți de noi or fi fost pricepuți, dar muzica interpretată de ei nu era o muzică oarecare, ci una foarte apreciată în tot Magrebul, o muzică cu puteri vindecătoare, capabilă să alunge spiritele cele rele, djinii ce macină sufletele muritorilor de rând. Este muzica gnawa, ce-a adunat în ea atât tradiții voudoo africane cât și tradițiile sufite ale islamului. Adevărații maeștri sunt foarte căutați și respectați în Maroc, se numesc Maalem, și sunt chemați pe la casele oamenilor ce se consideră posedați de djini, pentru a oficia o ceremonie Lila, de exorcizare. Dacă sunteți curioși, iată un exemplu de muzică gnawa găsit pe internet – Maâlem Seddik Laarch – The Gnaoua Legend
Dar mai era mult până în luna iunie, iar cântăreții nu s-au arătat pe timpul vizitei noastre scurte prin oraș. Pașii ni s-au îndreptat spre portul pescăresc și spre piața principală a medinei, unde ne aștepta un prânz cu pește proaspăt, pescuit cu puțin timp înainte. După masă am mai hoinărit puțin pe străduțele medinei, am admirat plaja imensă, cam pustie acum și-am constatat cu regret că timpul trecuse mult prea repede. N-am avut ce face și ne-am îmbarcat în autocar. Ne așteptau alte două ore de drum până în Marrakech.
Fii primul care comentează