Autocarul trage deodată pe dreapta, în mijlocul câmpului și mă trezește din moțăială. Ce s-o fi întâmplat? Are careva vreo urgență, s-a întâmplat vreun accident, Doamne ferește ? Ghidul ia microfonul și ne anunță: gata, am ajuns, vedeți pomii pe drepta, vedeți căprițele, pauză de cinci minute pentru fotografii și apoi plecăm mai departe că mai avem mult drum de făcut. Aaaa … mi-am amintit, am ajuns la plantațiile de argan. Într-adevăr pe dreapta, la o oareșicare depărtare unul de celalalt, doi copaci falnici erau înțesați de capre, precum niște brazi de Crăciun. La primul copac opriseră deja alte mașini cu fotografi, așa că noi l-am adjudecat pe al doilea.
Țac, țac toată lumea face fotografii, unii se apropie de copac să vadă căprițele mai de-aproape, dacă sunt legate sau nu, dacă e cazul să sune la Protecția Animalelor sau nu, repede, repede că n-avem timp. Proprietarii căprițelor trec pe rând de la un fotograf la altul și percep taxa cuvenită. Pe mine mă ignoră. Iacătă ce înseamnă amprenta culturală și prejudecățile ei, s-or fi gândit că o femeie nu are bani prin buzunare?
Dar care e istoria caprelor și a pomilor de argan? Se povestește că nomazii berberi, pe când coborau cu turmele din munții Atlas spre zonele semideșertice din sudul Marocului, au observat preferința evidentă a caprelor lor pentru fructele unui copac. Căprițele astea înțelepte cum zăreau un argan cum se cocoțau în el și-i rodeau fructele. Trebuie spus acum că fructele arganului seamănă mult cu castanele (la dimensiuni mai mici desigur), adică au un înveliș cărnos, un miez tare iar apoi un alt miez mai moale și uleios. Povestea spune mai departe că berberii culegeau fructele tari trecute nedigerate prin tubul digestiv al caprelor – înțelegeți de unde, nu-i așa – le curățau le măcinau și le consumau. Ce mai, povestea cafelei Kopi Luwak s-a petrecut aievea și în Maroc, dar de data asta cu fructele copacului de argan.
Dar lucrurile povestite mai sus s-au întâmplat de mult de tot, pe vremea când existau păduri întinse de argan peste tot prin nordul Africii. Acu lucrurile stau mai prost. Copacii au devenit o specie pe cale de dispariție, sunt sub protecție UNESCO iar caprele nu mai au voie să le roadă fructele. Cel puțin nu când le trece lor prin cap. Până în luna iunie, când se strânge recolta, e interdicție, după aceea rod și ele ce rămâne de la masa bogatului. Oricum, am înțeles că și acum, din primul învelis al fructului, cel cărnos, se face o pastă folosită la hrana animalelor, cred că tot la capre ajunge. Pentru încurajarea turismului însă, a fost sacrificată recolta din câțiva copaci, turiștii pot face fotografii iar caprele își pot aminti de zilele de glorie de odinioară.
Să-mi fie iertată ignoranța, dar eu nu auzisem în viața mea de copacul de argan și nici de miraculosul ulei ce se extrage din fructele lui până să ajung în Maroc, mai exact la cooperativa Marjana, o cooperativă a femeilor marocane, de producție și comercializare a uleiului de argan, după cum se recomandă și în cartea de vizită ce-am primit-o la intrare.
În atelierul de produție pe care l-am vizitat aici, am văzut cum nucile de argan sunt sparte cu mâna între două pietre (se pare că încercările de automatizare a procesului au dat greș) , apoi ușor prăjite și măcinate într-o piuă rotită cu mâna. Maglavaisul obținut astfel este presat, tot cu mâna, pentru a extrage uleiul. Pasta rămasă, ce mai are în ea o cantitate considerabilă de ulei, se strânge în forma unor turtițe și ajunge tot în hrana animalelor. Uleiul este lasat să se decanteze iar apoi e folosit la dresul salatelor, la pregătirea couscous-ului sau la măști cosmetice. Din câte am înțeles eu, este dușmanul colesterolului rău.
Buuun … Acu că ne-am lămurit cum e cu faza de producție am trecut la o fază mai interesantă ce s-a desfășurat în magazinul de prezentare al cooperativei. Am fost întâmpinați în prag nu cu pâine și sare ca pe la noi, ci cu pâine, ulei de argan și cu amlou (alt cuvânt nou în vocabularul meu), adică ulei amestecat cu migdale măcinate și puțină miere. Trebuia să muiem bucățele de pâine în cele două bolișoare, unul cu ulei curat, unul cu amlou, și să ne dăm cu părerea. Gustos, mai ales amlou-ul. În jurul nostru rafturi, rafturi înțesate cu tot soiul de produse, numai bune de cumpărat. Uleiuri de pus în salate, borcănașe cu amlou, uleiuri cosmetice simple sau îmbogățite cu parfum din flori de portocal, câte și mai câte… N-am rezistat și-am luat și eu un flaconaș.
Uitasem de experiența cu arganul. Printre multele impresii puternice cu care m-am întors acasă aceasta părea că se refugiase într-un cotlon întunecat al memoriei. Asta până când am scotocit prin rucsac și am găsit nuca de argan furată din coșul unei lucrătoare, și flaconașul cumpărat. Iată-le.
Fii primul care comentează