A fost o decizie luată oarecum în grabă. Să mă duc în Malta. Prea era cald în București, toată lumea din jurul meu pleca, venea, visa la plajă și mare, așa că m-am lăsat și eu dusă de val. Ia să testez eu apele Mediteranei ! Zis și făcut. Charterele spre Malta sunt săptămânale, zborul durează doar două ore, un locșor disponibil am găsit ușor, extremiștii cu puștile îndreptate spre turiștii nevinovați ce vor doar să crească PIB-ul erau ocupați în altă parte, nici măcar pașaport nu-mi trebuia ( c-a expirat și n-am apucat să-mi fac altul ), doar circulam în UE. Numai și numai avantaje așa că n-am mai stat mult pe gânduri și-am plecat. Anotimpul însă nu l-am nimerit. Primăvară, unde ești! Cum am ieșit din avion m-a izbit din plin un aer de saună ce m-a chinui tot timpul sejurului. Toată lumea se jura că sunt doar 38 de grade afară, dar ce te faci cu umiditatea din aer, sigur era peste 80%, că te lăsa instantaneu lac de apă. Dar nu le poți avea pe toate, nu-i așa?
Cât despre vestitele vânturi ale Maltei, ce suflă îndrăcit din toate cele patru puncte cardinale și în care îmi pusesem toate speranțele, erau leșinate toate. Bun ar mai fi fost majjistral-ul cel răcoros ce bate din nord vest sau grigalul de nord est care să mai aducă ceva aer din Alpi. Doamne ferește însă de sirocco sau xlokk (citește șlok), vântul Saharei.
Malta a fost o mare surpriză pentru mine. Aflată la răscruce de vânturi și căi maritime, țărișoara asta mi s-a părut o ciudățenie. Pe vremuri de mult apuse, când marinarii nu îndrăzneau să se îndepărteze prea mult de țărm, când erau dependenți de sursele de apă proaspătă, o insuliță în mijlocul mării cu ceva izvoare cu apă dulce, situată la o depărtare convenabilă atât de coasta Africii cât și de cea a Siciliei, era mană cerească. Toți navigatorii vestiți din istorie au trecut pe aici, fenicieni, cartaginezi, greci, romani, arabi, normanzi, genovezi, venețieni, corsarii Coastei Barbare, englezii. Și fiecare dintre ei a lăsat ceva moștenire locuitorilor de astăzi ai insulei.
Fenicienii le-au lăsat priceperea într-ale comerțului. O vorbă zice că e nevoie de șapte evrei ca să înșeli un maltez. Așa o fi oare? Arabii și italienii le-au format limba națională. Malteza este un dialect arab amestecat cu un dialect sicilian. E o ciudățenie în sine pentru că aceeași propoziție o poți spune folosind fie cuvinte arabe, fie cuvinte ce seamănă cu italiana. Oricum malteza e considerată singura limbă semitică a Europei și singura limbă arabă ce folosește alfabetul latin pentru a o pune pe hârtie. E plină de diacritice pe care habar n-am avut cum să le pronunț, dar nu e nicidecum singura limbă europeană cu astfel de obiceiuri proaste.
N-a fost nici un bai că n-am știut bob de malteză, engleza e a doua limbă națională. Limba, un oareșicare calm englezesc și circulația pe stânga a autoturismelor sunt moștenirea englezească. Pe oricine ai opri pe stradă te-ar putea dădăci în engleză.
Și te dădăcesc fără să facă mofturi. Maltezii mi s-au părut deschiși la fire, prietenoși, dornici să stea la taclale, curioși să afle una, alta de la puzderia de turiști ce-i invadează în fiecare vară, dar fără să te deranjeze cu insistența lor. N-am văzut oameni nervoși, grăbiți, nepoliticoși. Nemaltezii ce stau de mai mult timp pe insulă spun c-ar fi încăpățânați și că sunt imuni la boala vremurilor noastre, goana după bani. Ce nu poate face astăzi, maltezul va face mâine. Dacă nu poate mâine, atunci poimâine. Dacă nu poate face nici atunci, n-a fost voia Domnului. Autobuzele au programul afișat în stații, dar cui îi pasă. Ce-i cu atâta grabă? Șoferii ce au clar prioritate pe șosea, opresc și lasă autocatul să treacă, cât să stea bietul în intersecție sau giratoriu. Or fi bune ele, regulile, dar nu când ne încurcă.
O altă ciudățenie a maltezilor vorbitori de arabă e că sunt catolici fervenți. Unii spun că sunt mai catolici decât Papa. Bisericile lor sunt toate mari și impunătoare, duminică dimineața toată lumea merge la biserică și se zice că sunt cinstiți și cu frica de Dumnezeu. Se povestește că, dacă sunt nevoiți să plece de acasă, încuie ușa de a intrare dar lasă cheia în ușă pe dinafară. Dacă vine vreun vecin în vizită doar nu l-or lăsa să se coacă în stradă! Poate intra în casă să-și aștepte gazdele la răcoare. Se mai povestește că maltezii se enervează doar dacă îndrăznește cineva să le interzică sărbătorile, vestitele festa . Fac sigur revoluție, sunt în stare să răstoarne guverne dacă înrăznește careva.
Cei mai vestiți stăpânitori ai Maltei au fost Cavalerii Ordinului Ioanit, iar ceea ce vede vizitatorul zilelor noastre e într-o foarte mare măsură moștenirea lor. Cavalerii au primit aceasta insulă de la împăratul Carol Quintul în anul 1530, după ce-au pierdut insula Rhodos în fața lui Soliman Magnificul și după ce s-au perindat șapte ani pe la curțile Europei unde nimeni nu i-a vrut. Insula le-a fost dată spre folosință pe timp nelimitat contra unui tribut ce consta într-un șoim maltez dăruit împăratului în fiecare an. Bunăvoința împărătescă nu a fost tocmai dezinteresată. Carol avea nevoie de oșteni buni pentru a-i apăra coastele mediteraneene contra piraților Coastei Barbare ce pustiau satele de pe țărmurile Spaniei și Italiei și le duceau locuitorii în sclavie. Mai avea împăratul nevoie de o stavilă contra turcilor ce visau să transforme Mediterana în lacul lor intern. Constantinopolul îl cuceriseră. Urma Roma. Cucerirea Maltei ar fi fost un prim pas făcut pentru cucerirea Italiei. Timpul a dovedit că împăratul a făcut o afacere bună.
Cavalerii au rezistat mai multor atacuri turcești, punctul culminant fiind celebrul asediu din anul 1565, când au reușit să reziste eroic unui asediu de șase luni și când, după lupte îndelungate și sângeroase împotriva unei oștiri ce-i depășea numeric cu mult, au reușit să păstreze Malta. Abia după aceasta victorie insula aceasta mică din inima Mediteranei le-a devenit cu adevărat casă. Au construit fortificații, orașe, au făcut în continuare comerț și piraterie împotriva infidelilor, au asigurat paza coastelor. Au dus prosperitatea și liniștea pe insulă. Au rezistat aici până în anul 1798 când, după unii prin trădare, au predat Malta lui Napoleon. Francezii i-au alungat de pe insulă, iar mulți dintre ei s-au refugiat tocmai în Rusia țarilor, ce căuta războinici pricepuți și la navigație pentru tânăra lor flotă.
Francezii au stat doar doi ani în Malta, după care s-au instalat englezii pentru 164 de ani. Se pare că a fost o coabitare bunicică din moment ce astăzi toți maltezii vorbesc engleza.
Am stat șase zile și un pic în Malta, timp în care am străbătut-o în toate direcțiile. Nici nu-i prea greu, insula e foarte mică. Am luat feribotul pentru a vizita ce-a de-a doua insulă ca mărime a arhipelagului, Gozo, într-un tur cu autocarul. Se pot face multe lucruri într-o vacanță petrecută aici, mai multe decât pot fi înghesuite într-un timp atât de scurt.
Ce-a reușit însă să facă Ulițarnica din toate tentațiile prezentate, am să povestesc în capitolele următoare.
Fii primul care comentează