Sorții mi-au fost favorabili de data aceasta. Am prins la mustață excursia din prima seară, organizată de agenția de turism Malta Travel, cei ce au avut grijă să nu ne plictisim deloc în timpul sejurului nostru. Încă în timpul zborului cu avionul, iar mai apoi la hotel în seara sosirii , reprezentanții agenției ne-au propus un programul de excursii opționale la care puteam participa dacă nu aveam chef să stăm doar cu burta la soare. O primă ieșire care m-ar fi tentat era chiar în seara următoare sosirii. Dar cum întâlnirea cu delfinii era stabilită (și plătită) de acasă și cum pe voucher scria că întoarcerea în Mellieha va fi târziu după amiază, nu eram sigură că voi putea sosi la timp pentru îmbarcarea spre Marsaxlokk, unde urma să ne desfătăm cu o cină cu bucate tradiționale din pește și fructe de mare. Dar iacătă, am avut noroc.
Cine știe malteza pricepe deîndată despre ce localitate e vorba. Marsaxlokk – citește Marsașloc – înseamnă portul (marsa) din calea vântului sirocco (xlokk). Este situat în sud-estul insulei iar golful natural este foarte mare și propice acostării navelor. Portul a fost folosit de când e lumea, fenicienii l-au folosit sigur, flota lui Suleiman Magnificul a debarcat aici în 1565 când turcii au venit hotărâți să cucerească insula. Se spune că tot aici s-a pus la cale reîmpărțirea lumii între Gorbaciov și Bush în 1989.
În fața ochilor noștri se întindea un sat liniștit, de culoarea untului, ca toate localitățile Maltei. Casele înconjurau pe trei sferturi un port cu ape încremenite, presărat cu bărcuțe pescărești viu colorate. Bărcile astea au ajuns să fie simbolul Maltei. Se numesc luzzu sunt vesele și sprințare iar cunoscătorii spun că sunt foarte sigure și pe marea agitată. Dar ce le face cu totul și cu totul deosebite sunt ochii pictați pe proră, talisman pentru îndepărtarea răului și pentru a aduce noroc la pescuit. Obiceiul e păstrat din moși srămoși de la egipteni, fenicieni și grecii antici. De n-ar fi fost mașinile, macaralele portului mare ce se afla mai în larg și turnul centralei termice, mai că te puteai imagina în vremurile acelea îndepărtate.
Dar cui îi păsa de turci, tratate secrete și bărcuțe colorate? Pe noi ne aștepta un ospăț pe cinste. Am fost așteptați cu masa întinsă, la o tavernă ce-și întinsese mesele afară, chiar pe malul golfulețului. Am început cu ceva bruschette cu roșii, am continuat cu o supă cu pește iar apoi au venit platourile cu fel de fel de chestii culese din mare. Pe deasupra, carafele cu vin erau mereu pline. Cunoscătorii au mai bombănit puțin, creveții ar fi fost mai buni fripți decât fierți, scoicile invers, ruladei și peștelui pane nu le-au găsit nici un cusur. Oricum platourile se goleau cu repeziciune, vinul se urca la cap, limbile se dezlegau, vorbele de duh zburau dintr-un capăt al mesei într-altul. Târziu, după ce luna plină se ridicase deja deasupra capetelor noastre, ne-am îndreptat agale spre autocar, moleșiți cu totul, pentru întoarcerea la casele noastre.
Fii primul care comentează