Gdansk
Jurnal polonez -

Partea întâi – Pregătirea

Puține orașe din Polonia au avut o istorie atât de complicată precum Gdańsk. Poziția sa, aproape de vărsarea Vistulei în Marea Baltică, i-a adus bogăția, dar l-a și așezat timp de secole la întâlnirea intereselor poloneze, germane și prusace. Orașul pe care îl voi vedea astăzi sub numele polonez Gdańsk a fost cunoscut cea mai mare parte a istoriei sale moderne și sub numele german Danzig.

Așezarea este menționată în izvoare încă din anul 997, când apare în relatarea despre misiunea și moartea Sfântului Adalbert de Praga. În Evul Mediu, Gdańsk s-a dezvoltat ca port al Pomereliei, regiunea de la gurile Vistulei, prin care produsele din interiorul Poloniei puteau ajunge la Baltica și de aici către porturile Europei de Nord.

Începând din Evul Mediu târziu, comerțul din Marea Baltică și Marea Nordului era dominat de o uriașă rețea de orașe comerciale cunoscută drept Liga Hanseatică sau, mai simplu, Hansa. Nu era un stat și nici o alianță în sensul modern, ci o asociere flexibilă de orașe și negustori care își apărau împreună privilegiile comerciale, negociau condiții favorabile în porturile străine și asigurau circulația mărfurilor între estul și vestul Europei. În centrul rețelei se afla Lübeck, iar printre marile orașe hanseatice ale Balticii se numărau Hamburg, Rostock, Stralsund, Riga, Tallinn și, în cele din urmă, Gdańsk. Corăbiile hanseatice transportau spre vest lemn, ceară, blănuri, cereale și alte produse din Europa răsăriteană și aduceau în sens invers stofe, sare, vin și produse manufacturate.

Gdańsk avea însă un avantaj extraordinar față de multe dintre aceste porturi: Vistula. Pe fluviu puteau coborî până la mare mărfurile produse în interiorul Poloniei și, mai târziu, în uriașul Commonwealth polono-lituanian. Tocmai această legătură dintre hinterlandul est-european și comerțul maritim occidental avea să transforme orașul într-unul dintre cele mai bogate porturi ale Balticii. Gdańsk este considerat membru al Hansei din secolul al XIV-lea și a participat activ la comerțul acesteia. Hansa nu explică singură prosperitatea ulterioară a orașului — perioada sa de maximă înflorire avea să vină mai ales în secolele XVI–XVII, când Gdańsk se afla sub Coroana Poloneză — dar așezarea în această mare rețea comercială baltică a fost una dintre bazele ascensiunii sale.

În 1308, Ordinul Teutonic a ocupat Gdańskul, iar orașul a rămas sub stăpânirea sa timp de aproape un secol și jumătate. Teutonii au construit aici un castel și au integrat portul în statul lor prusac. În această perioadă Gdańsk a intrat în rețeaua comercială a Ligii Hanseatice. Dar relația orașului cu Ordinul s-a deteriorat. Negustorii bogați ai Gdańskului doreau mai multă libertate economică și politică, iar în 1454 orașul s-a alăturat revoltei Confederației Prusace împotriva Cavalerilor Teutoni și a recunoscut autoritatea regelui Poloniei. A urmat Războiul de Treisprezece Ani, același conflict pe care l-am întâlnit deja în istoria Warmiei. Prin Pacea de la Toruń din 1466, Gdańsk a intrat definitiv sub Coroana Poloneză. Dar nu a devenit pur și simplu un oraș polonez administrat de la Cracovia.

Regii Poloniei i-au acordat privilegii foarte largi. Gdańsk își administra singur mare parte dintre afaceri, își controla portul și comerțul și dispunea de instituții proprii. Această autonomie, combinată cu poziția excepțională la capătul Vistulei, avea să transforme orașul într-unul dintre cele mai bogate centre comerciale ale Europei de Nord.

Prin Vistula coborau spre Gdańsk cantități uriașe de cereale, lemn și alte produse din vastul hinterland al Commonwealth-ului polono-lituanian. De aici erau încărcate pe corăbii și trimise spre Țările de Jos, Anglia și celelalte piețe occidentale. În sens invers veneau mărfurile Europei de Vest. Secolele XVI și XVII au fost marea epocă de prosperitate a orașului. Iar bogăția aceasta este, în bună măsură, expusă astăzi în clădirile de pe Długi Targ și Długa. Casele înguste și înalte cu fațade elaborate, Primăria, Curtea lui Artus și Fântâna lui Neptun nu sunt doar decorul unui centru vechi pitoresc. Sunt expresia averii și prestigiului unei elite de negustori care voia să arate lumii cât de important devenise orașul său.

Influențele culturale veneau din toate direcțiile. Orașul era legat politic de Polonia, populația sa urbană era în mare parte germanofonă, iar negustorii întrețineau relații intense cu orașele germane și mai ales cu Țările de Jos. De aceea centrul istoric al Gdańskului poate avea pe alocuri un aer surprinzător de flamand sau olandez. Numeroși arhitecți și artiști veniți din Țările de Jos au lucrat aici în perioada de maximă prosperitate.

Reforma a schimbat și identitatea religioasă a orașului. În secolul al XVI-lea majoritatea burgheziei din Gdańsk a devenit luterană, în timp ce orașul continua să se afle sub autoritatea regilor catolici ai Poloniei. Din nou apare acea lume mult mai amestecată decât ne lasă să bănuim granițele moderne.

Declinul a venit treptat, odată cu războaiele secolelor XVII și XVIII și slăbirea Commonwealth-ului polono-lituanian. În 1793, la a doua împărțire a Poloniei, Gdańsk a fost anexat de Regatul Prusiei. A urmat o scurtă paranteză napoleoniană, apoi orașul a revenit Prusiei și, din 1871, a făcut parte din Imperiul German.

După Primul Război Mondial s-a creat însă o situație cu totul neobișnuită. Tratatul de la Versailles nu a atribuit orașul nici Germaniei, nici Poloniei. În 1920 a apărut Orașul Liber Danzig, aflat sub protecția Ligii Națiunilor. Populația era majoritar germană, dar Polonia avea anumite drepturi asupra portului, căilor ferate și politicii externe. Tensiunile dintre Germania nazistă și Polonia în jurul Danzigului aveau să devină una dintre marile crize care au precedat izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. La 1 septembrie 1939, cu atacul german asupra depozitului militar polonez de la Westerplatte, lângă Gdańsk, începea invazia Poloniei. În aceeași zi, Germania nazistă anexa Orașul Liber Danzig.

În primăvara anului 1945, luptele pentru Gdańsk și incendiile care le-au urmat au distrus o mare parte a centrului istoric. După război, orașul a devenit parte a Poloniei, populația germană a plecat sau a fost expulzată, iar în locul ei au venit polonezi, inclusiv oameni strămutați din teritoriile estice anexate de Uniunea Sovietică. Centrul istoric de azi a fost reconstruit în mare măsură după 1945. Și reconstrucția nu a urmărit întotdeauna reproducerea exactă a Danzigului de dinainte de război. Restauratorii au privilegiat adesea imaginea orașului din epoca sa de aur, când se afla sub Coroana Poloneză, eliminând sau modificând unele dintre transformările arhitecturale din perioada prusacă și germană.

Așadar, când voi merge pe Długa și voi avea impresia că mă aflu într-un oraș renascentist perfect conservat, trebuie să-mi amintesc că privesc în același timp un oraș istoric și o extraordinară reconstrucție postbelică.

Gdańsk avea însă să intre din nou în istoria Europei câteva decenii mai târziu. În august 1980, o grevă izbucnită la Șantierul Naval Lenin din Gdańsk, avându-l printre lideri pe electricianul Lech Wałęsa, s-a transformat într-o mișcare mult mai amplă de contestare a regimului comunist. Greviștii au formulat 21 de revendicări, între care dreptul de a crea sindicate independente, iar în urma negocierilor cu autoritățile a luat naștere Solidarność – Solidaritatea, primul sindicat independent recunoscut într-un stat din blocul sovietic. Mișcarea a fost reprimată după introducerea legii marțiale în 1981, dar nu a dispărut. La sfârșitul deceniului, Solidaritatea a revenit în prim-plan, iar negocierile cu regimul și alegerile parțial libere din 1989 au deschis drumul către prăbușirea regimului comunist din Polonia. Gdańsk devenea astfel, încă o dată, un oraș-port ale cărui evenimente aveau consecințe mult dincolo de granițele sale.

Partea a doua – Plan de muncă pentru căscat gura

Aș pleca devreme de la hotel direct spre Monumentul Muncitorilor Căzuți în 1970 și Brama nr 2 Stoczni Gdańskiej. Sunt obiective exterioare, deci nu are rost să consum pentru ele orele în care sunt deschise interioarele. Le pot vedea liniștită înainte de 10.

De acolo aș coborî spre Bazylika św. Brygidy. Aici apare prima constrângere: accesul turistic este de luni până sâmbătă între orele 10:00–18:30. Ideal ar fi, deci, să ajung pe la 10. Biserica merită vizitată în primul rând pentru altarul monumental de chihlimbar și nu cred că este nevoie să-i aloc foarte mult timp.

Apoi ar urma Wielki Młyn – Muzeul Chihlimbarului. Joia este deschis între 10:00–20:00. Aș prefera să-l vizitez acum, cât sunt deja aici, dar am o constrângere mai importantă: la 11:57 trebuie să fiu în Bazilica Sf. Maria. Dacă văd că timpul devine prea scurt, las muzeul pentru mai târziu.

De la Marea Moară aș coborî spre centrul istoric, cu ochii pe ceas. În fiecare zi, la 11:57, are loc unica demonstrație zilnică a teatrului de figurine al ceasului astronomic din Bazilica Sf. Maria. Bazilica este deschisă joia între 8:30 și 17:30 în septembrie, iar turnul poate fi vizitat între 11:00 și 16:00. Urcarea în turn rămâne însă opțională.

După aceea am program de voie prin centrul vechi. Pot urma traseul Mariacka → Brama Mariacka → Żuraw → Motława → Długi Targ. Pe Długi Targ ajung la Dwór Artusa, unde aș vrea să intru, apoi la Fântâna lui Neptun și Ratusz Głównego Miasta. La Primărie decid pe loc dacă mai vreau un interior sau dacă mi-ajunge.

Continui apoi pe Długa până la Dom Uphagena. Pe acesta l-aș păstra ca al doilea interior important după Artus. După toate câte am aflat despre burghezia negustorească a Gdańskului, aici pot vedea efectiv cum arăta casa unui patrician bogat.

După Uphagen ajung firesc la Złota Brama, iar imediat dincolo de ea se află Wielka Zbrojownia. Armurăria o văd din exterior, fără să pierd timp cu o vizită.

Dacă dimineața am sărit peste Muzeul Chihlimbarului, de aici sunt din nou relativ aproape de el. Dacă mai am timp și energie, mă întorc și îl vizitez; dacă sunt deja frântă, rămâne pentru altă dată.

Serile le-aș lăsa fără niciun plan. Hotelul este chiar pe Motława, așa că după sosire și apoi la sfârșitul zilei petrecute în Gdańsk probabil va fi suficient să ies la plimbare pe malul râului, să văd orașul luminat și să mă opresc unde îmi face cu ochiul.

Ar mai merita căutate ceva specialități dulci

• Mleko gdańskie – „lapte de Gdańsk”, desert din smântână dulce, migdale și zahăr.
• Ciasto gdańskie – „prăjitură de Gdańsk”; rețeta poate varia.
• Piernik – turtă dulce.
• Marcepan – marțipan.
• Goldwasser / Gdańska Wódka Złota – lichiorul tradițional de Gdańsk cu mirodenii și foițe de aur.

Să încerc să le gasesc în Targ Rybny Fishmarkt pentru mleko gdańskie. Sau chiar pe lângă hotel, la Tygle Gdańskie, unde meniul folosește gdańskie mleko, Goldwasser și marțipan.

Marcepan – marțipan. Nu este o invenție a Gdańskului, dar are aici o tradiție veche, legată de comerțul baltic și de cultura cofetăriei urbane. În secolul al XIX-lea, marțipanul era deja una dintre specialitățile pentru care erau cunoscute cofetăriile orașului, iar Gdańsk avea mai multe fabrici importante de marțipan și ciocolată. Călătorii și negustorii plecau din oraș cu marțipan și Goldwasser drept delicatese locale.

Goldwasser – lichiorul emblematic al vechiului Danzig, produs încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea dintr-un amestec de plante și mirodenii și ușor de recunoscut după foițele de aur care plutesc în el. În epoca în care a apărut, asemenea băuturi aromatice erau adesea privite și ca tonice sau digestive, iar aurului i se atribuiau chiar virtuți medicinale. Nu am găsit însă dovezi că Goldwasser ar fi avut o utilizare terapeutică precisă și oficială; faima lui pare să fi fost în primul rând aceea de băutură de lux și specialitate a Gdańskului.

Mleko gdańskie – „lapte de Gdańsk”. În ciuda numelui, este un desert pufos din smântână, migdale și zahăr, menționat deja în Compendium ferculorum din 1682, prima carte de bucate tipărită în limba polonă. Ingredientele sale spun și ele ceva despre bogăția vechiului Gdańsk: prin marele port ajungeau produse exotice și costisitoare, iar migdalele deveniseră tot mai populare în secolul al XVII-lea. Era, așadar, un desert al meselor înstărite, nu o simplă „budincă de lapte”.

Partea a treia – Ce a ieșit