Kristiansund a fost cel mai nordic punct atins în această excursie, începând cu a patra zi am cârmit-o spre sud, direcție pe care am menținut-o și în zilele următoare, până am ajuns în Bergen. A fost și aceasta o zi lungă și cam obositoare, o zi pe care am petrecut-o mai mult în autocar. Din fericire pauzele au fost mai lungi și mai dese și ne-au dat prilejul de-a face lucrurile și în alt fel.
Primul obiectiv turistic pe care l-am întâlnit în cale, nu mult timp după ce-am părăsit Kristiansund, a fost Atlantic Road sau pe românește Drumul Atlanticului. Drumul este de fapt o secțiune lungă de 8,3 kilometri a unei șosele naționale ce străbate un arhipelag aflat între municipalitățile Hustadvika și Averøy ale Norvegiei. A fost construit în anii 1980 și leagă mai multe insule și insulițe unele locuite altele ba. Am văzut atâtea fotografii cu acest drum celebru … mă așteptam să mă impresioneze mult mai mult. Cred c-ar fi fost altă mâncare de pește dacă eram eu la volan, văzut de pe bancheta autocarului nu mi-a spus mare lucru.
Mai degrabă m-am declarat impresionată de podurile, viaductele și tunelurile ce au urmat. M-au dat gata în special tunelurile săpate în stâncă, unele lungi de câțiva kilometri, altele cu giratorii amenajate în intersecții aflate în burta muntelui. Mi-au plăcut și numărul mare de feriboturi ce te ajutau să treci eficient, cu tot cu mașină de pe un mal pe altul al fiordurilor.
Un al doilea obiectiv al zilei a fost Trollstigen, Drumul Trollilor, construit în anii 1930. În cazul lui am avut însă un dublu ghinion: 1. drumul a fost închis anul acesta pentru reparații și 2. s-a stricat vremea și a început să plouă cam insistent. Primul ghinion ne-a obligat să facem un ocol de vreo 100km care ne-a dus la capătul Drumului Trollilor aflat la înălțime, loc în care e amenajat un Centru de Vizitare și o platformă de unde poate fi admirat de la înălțime. Al doilea ghinion a fost că a trebuit să ne înfofolim bine în pelerine pentru a nu ne face ciuciulete pe când patrulam, cale de vreo 500m, pe platforma aceea. Nu am străbătut așadar Drumul Trollilor pe celebrele lui serpentine în ac de păr, ci le-am admirat doar din depărtare.
Ne-am întors apoi pe același drum pe care am venit, care coboară din creierul munților până pe malul fiordului Stor. În drum am poposit și la Gudbrandsjuvet, o ravenă îngustă de 5 metri și înaltă de 20-25 de metri prin care trece un râu învolburat. Potrivit unei legende a locului ravena a fost numită așa după un bărbat pe nume Gudbrand, care și-a furat mireasa și a scăpat de cei ce-l urmăreau furioși, sărind peste râpă în punctul cel mai îngust.
Ziua a continuat cu o a doua traversare cu feribotul, de la Linge la Eidsdal, de-a latul lui Norddalsfjorden, o rămurică a lui Storfjorden. La capătul traversării părea că sunt ceva semne că rugile noastre pentru încetarea ploii au fost ascultate. Soarele mijea printre nori iar când am ajuns pe malul lacului Eidsvatnet strălucea pe un cer albastru. Bucuria ne-a fost de scurtă durată, în Geiranger ploaia a revenit mai supărată decât înainte.
Geiranger este un mic sătuc turistic aflat la capătul lui Geirangerfjorden, o altă rămurică a marelui Storfjorden. Este renumit pentru peisajul nemaipomenit în care este așezat, unul demn de înscrierea pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO. Am zărit pentru prima oară atât sătucul cât și fiordul dintr-un punct de belvedere amenajat chiar pe marginea platoului alpin, la capătul de sus al Drumului Vulturilor înainte de-a coborî pe serpentinele scurte până în vale. Ce păcat că acea priveliște magnifică se zărea ca prin ceață, printre nori și picuri de ploaie … Într-un fel ne-a arătat și cât de misterioasă poate apărea Norvegia când e cuprinsă de neguri.
Am petrecut vreun ceas în Geiranger astâmpărându-ne foamea și inspectând magazinele cu suveninuri și cu articole sportive (mai mare dragul să scotocești în Norvegia după articole sportive) după care ne-am îmbarcat pe un alt feribot ce urma să ne ducă pe apele fiordului (fără autocar de data asta) până în Hellesylt, cale de vreo două ore. Am stat ceva în cumpănă dacă să mă duc înăuntru la adăpost în timpul croazierei sau să stau pe punte în aer liber. A câștigat până la urmă a doua variantă cu tot riscul de-a fi luată pe sus și aruncată peste bord de vântul ce sufla cu putere. Scaunele dănțuiau în jurul meu (până a venit un matelot și le-a stivuit unele peste altele într-un colț), ploaia răpăia din toate părțile dar nu era frig deloc așa că am rezistat eroic. Pe drum le-am zărit pe „Cele șapte surori”, cascadele înrudite de pe versantul nornic al fiordului. Bietele surori nu se prea distingeau unele de altele, le zburătăise și pe ele vântoasa. „Pețitorul” ce flirtează non-stop cu ele de pe malul celălalt, voinic și mândru cum e, nici că-i păsa de vremea rea.
În timpul în care noi ne luptam cu vânturile și cu valurile Ülo și autocarul lui și-au văzut liniștiți de drumul lor asfaltat și au ajuns înaintea noastră la Hellesylt de unde ne-au pescuit. Restul zilei l-am petrecut pe drum, destinația finală a zilei fiind un sătuc pe nume Innvik. Am ajuns la hotel seara, destul de târziu, așa că nu am avut timp de nimic altceva decât cină, un duș fierbinte și somn de voie.
Abia a doua zi dimineața am făcut o plimbărică prin el. Mi s-a părut foarte liniștit și pitoresc, un sătuc dichisit așezat pe-o pajiște înghesuită între munte și fiord.
Și cu asta basta și ziua a patra petrecută în Norvegia. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă ar fi fost mai însorită.
Fii primul care comentează