Din Bergen am plecat pe la prânz și am cotit-o spre est, către Olso, unde urma să sosim abia a doua zi. Călătoria noastră se apropia cu pași repezi de sfârșit. Destinația acelei zile a fost Geilo, o stațiune aflată în creierii munților ce se întind ca o coloană vertebrală de-a lungul Norvegiei. Șoseaua pe care am urmat-o nu era defel o autostradă ci un drum sinuos și cam îngust ce i-a pus lui Ülo abilitățile la încercare. Pe alocuri ne târâiam de-a dreptul din pricina unor lucrări de reparații și tentative de lărgire a drumului. A durat ceva timp până să ajundem în Geilo.
La capitolul parte plină a paharului … am admirat câteva cascade și mers o bună bucată de drum paralel cu țărmul lui Hardangerfjord, cel de-al doilea cel mai lung fiord al Norvegiei (179 km).
Prima oprire am făcut-o la Fossen Bratte (Cascada Abruptă), la inițiativa lui Ülo. Știa el o parcare numai bună pentru o scurtă oprire, atât cât să imortalizăm momentul în câteva fotografii.
A doua oprire am făcut-o la Steinsdalsfossen (Cascada de pe Valea Pietroasă), aflată chiar lângă drum. Trebuie să fie o destinație populară, dovadă magazinașele cu suveniruri aciuate în apropiere și o foarte încăpătoare parcare. Cascada aceasta nu este foarte înaltă, vreo 50m, dar e bogată și permite vizitatorului să treacă prin spatele ei. Pentru a ajunge la punctul de maxim interes a trebuit să urcăm nițel pe o potecă special amenajată.
Am făcut un scurt popas și pe malul lui Hardangerfjord. Fiordul acesta oferă condiții bune pentru piscicultură așa că de-a lungul lui sunt amenajate nenumărate ferme de pește, unde sunt crescuți somoni și păstrăvi curcubeu. Inițial era vorba să oprim și noi la o fermă piscicolă, într-o opțională, dar ghidul român a făcut totul ca să ne descurajeze așa că idea a fost abandonată până la urmă. În schimb am făcut o oprire inopinată într-o parcare cu vedere frumoasă spre fiord. Era o parcare cu schepsis pentru că în ea exista și o mică prăvălioară a gospodarilor din împrejurimi unde se vindeau mere culese din livada proprie și cidru.
Ultimul popas pe care l-am făcut a fost la Vøringfossen, cea mai frumoasă și mai impresionantă cascadă pe care am văzut-o în Norvegia, pe lista mea cel puțin ocupă locul întâi. Căderea totală de apă este de 182m iar treapta cea mai înaltă este de 163m. Mi-a plăcut atât cascada în sine cât și amenajările construite de-a lungul ei. Aici am făcut și nițel sport, urcând din parcarea construită în vale până în cea a hotelului aflat în vârful dealului. Am luat la rând toate platformele construite în punctele de belvedere și am tropăit de-a lungul pasarelei ce trecea deasupra șuvoiului de apă, țăcănind într-una pe butonul camerei foto.
După ce-am lăsat în urmă cascada am părăsit zona fiordurilor și am urcat din nou pe platoul alpin. Peisajul s-a schimbat dramatic, am reintâlnit stâncile golașe, lacurile și pășunile alpine. Pe înserat peisajul ce ni se perinda pe fereastra autocarului era de-a dreptul misterios și m-aș fi tot oprit să-l pot admira pe îndelete. Șoferului nostru cred că-i era însă foame sau încerca să recupereze din timpul pierdut așa că-și mâna autocarul cu viteza maximă pe care i-o îngăduiau curbele dese și drumul cam îngust.
Am ajuns în Geilo târziu de tot, abia de-am mai prins o geană de lumină. Am fost cazati într-un hotel tare simandicos, Vestlia Resort, dar imens. Probabil iarna e la mare căutare, are și spa și piscine, probabil și ceva saune unde să se relaxeze schiorii după ce s-au săturat de sport în aer liber. Ce mi-a plăcut mie la acest hotel au fost afișele vechi ce făceau reclamă Norvegiei, înșirate pe coridoare. Parcă era un soi de Muzeu al Posterelor. Iar la parter am găsit mostre de mobilier vechi, donație al unui domn al cărui nume l-am uitat.
Cam atât am avut de povestit. A doua zi am mai avut de străbătut ceva drum până în Oslo, Geilo fiind situat cam pe la jumătatea distanței dintre Bergen și Oslo dar a fost unul întins, fără nici un popas interesant.
Drept concluzie scurtă și la obiect am să mărturisesc aici că mi-a plăcut mult Norvegia și as vrea să revin într-un viitor cât mai apropiat. E o țărișoară cam scumpă într-adevăr și pentru a profita din plin de frumusețile ei trebuie să te scotocești serios prin buzunare, dar merită. Mi-ar plăcea să fac câteva drumeții în mijlocul naturii și să încerc o vizită în nord, în Lofoten, Tromsø și peste Cercul Polar. La capitolul science-fiction mă gândesc la o croazieră în Svalbard. Neaparat în iunie când ziua este interminabilă. Să vedem ce va ieși până la urmă din planurile astea …
Fii primul care comentează